CJUE: Produsele provenite din teritoriile ocupate de Israel trebuie să fie etichetate ca atare
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis marţi că produsele alimentare originare din teritoriile ocupate de Statul Israel trebuie să poarte menţiunea teritoriului lor de origine, însoţită, în cazul în care provin dintr-o localitate sau dintr-un ansamblu de localităţi care constituie o colonie israeliană din interiorul teritoriului respectiv, de menţionarea acestei provenienţe, indică un comunicat al CJUE.
Litigiul principal este între Organisation juive europeenne şi Vignoble Psagot Ltd, pe de o parte, şi Ministerul Economiei şi Finanţelor din Franţa, pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unui aviz privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Statul Israel începând cu iunie 1967. Acest aviz a fost emis ca urmare a publicării de către Comisia Europeană a unui aviz interpretativ privind indicarea originii mărfurilor originare din aceste teritorii.
''În primul rând, CJUE a observat că ţara de origine sau locul de provenienţă a unui produs alimentar trebuie să fie menţionat atunci când lipsa unei asemenea menţiuni poate induce în eroare consumatorii, lăsându-i să creadă că produsul alimentar respectiv are o ţară de origine sau un loc de provenienţă diferit de ţara de origine sau de locul de provenienţă real. Pe de altă parte, Curtea a observat că, atunci când menţionarea originii sau a provenienţei este indicată pe respectivul produs alimentar, aceasta nu trebuie să fie înşelătoare'', relevă comunicatul CJUE.
În al doilea rând, Curtea a interpretat atât noţiunea de "ţară de origine", cât şi termenii "ţară" şi "teritoriu" în sensul Regulamentului nr. 1169/2011. În această privinţă, ea a observat că noţiunea respectivă este definită la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul menţionat, prin trimitere la Codul vamal comunitar, potrivit căruia sunt considerate ca fiind originare dintr-o anumită "ţară" sau dintr-un anumit "teritoriu", mărfurile care fie au fost obţinute în întregime într-o singură ţară sau teritoriu, fie au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale în acea ţară sau teritoriu.
În ceea ce priveşte termenul "ţară", utilizat în repetate rânduri de Tratatul UE şi de Tratatul privind funcţionarea UE ca sinonim al termenului "stat", Curtea a arătat că, pentru a asigura o interpretare coerentă a dreptului Uniunii Europene, trebuie să se confere acelaşi sens acestui termen în Codul vamal al Uniunii şi, prin urmare, în Regulamentul nr. 1169/2011. Or, "statul" desemnează o entitate suverană care exercită, în interiorul frontierelor sale geografice, totalitatea competenţelor recunoscute de dreptul internaţional.
Referitor la termenul "teritoriu", Curtea a observat că din însăşi formularea Codului vamal al Uniunii rezultă că acesta desemnează entităţi diferite de "ţări" şi, prin urmare, de "state". În acest context, Curtea a precizat că faptul de a aplica, pe produse alimentare, menţiunea conform căreia Statul Israel este "ţara de origine" a acestora, în condiţiile în care respectivele
produse alimentare sunt în realitate originare din teritoriile care dispun fiecare de un statut internaţional propriu şi distinct de cel al acestui stat, fiind în acelaşi timp ocupate de acesta din urmă şi sub jurisdicţia limitată a acestuia, în calitate de putere ocupantă în sensul dreptului internaţional umanitar, ar fi de natură să inducă în eroare consumatorii. În consecinţă, Curtea a
declarat că menţionarea teritoriului de origine a produselor alimentare în cauză este obligatorie, în sensul Regulamentului nr. 1169/2011, cu scopul de evita inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la faptul că Statul Israel este prezent în aceste teritorii în calitate de putere ocupantă, ci nu în calitate de entitate suverană.
În ceea ce priveşte noţiunea de "loc de provenienţă", Curtea a arătat că trebuie înţeleasă ca făcând trimitere la orice spaţiu geografic determinat situat în interiorul ţării sau al teritoriului de origine a unui produs alimentar, cu excluderea unei adrese a producătorului.
Astfel, menţiunea conform căreia un produs alimentar provine dintr-o "colonie israeliană" situată într-unul dintre "teritoriile ocupate de Statul Israel" poate fi considerată ca o menţiune a "locului de provenienţă", cu condiţia ca termenul "colonie" să facă trimitere la un anumit loc geografic.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aspectul dacă menţiunea "colonie israeliană" are un caracter obligatoriu, Curtea a subliniat mai întâi că coloniile instalate în anumite teritorii ocupate de Statul Israel se caracterizează prin faptul că materializează o politică de transfer de populaţie pe care acest stat o desfăşoară în afara teritoriului său, cu încălcarea normelor dreptului internaţional general umanitar.
În continuare, Curtea a statuat că lipsa acestei menţiuni, ceea ce presupune că numai teritoriul de origine ar fi menţionat, poate să inducă în eroare consumatorii. Astfel, aceştia nu pot şti, în absenţa oricărei informaţii care să le permită să înţeleagă mai bine acest aspect, că un produs alimentar provine dintr-o localitate sau dintr-un ansamblu de localităţi care constituie o colonie instalată într-unul dintre teritoriile menţionate, cu încălcarea normelor dreptului internaţional umanitar. Or, Curtea a observat că, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului nr. 1169/2011, informarea consumatorilor trebuie să le permită acestora să facă o alegere în cunoştinţă de cauză şi ţinând seama nu numai de consideraţii de ordin sanitar, economic, ecologic sau social, ci şi de consideraţii de ordin etic sau legate de respectarea dreptului internaţional. Curtea a subliniat în această privinţă că astfel de consideraţii puteau influenţa deciziile de cumpărare ale consumatorilor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură
Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)
O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)
Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p
Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio
Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.





