logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedinta Croaţiei îşi prezintă programul electoral pentru următorul mandat de 5 ani

Imagine din galeria Agerpres

Preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, şi-a prezentat luni programul electoral pentru următorul mandat de cinci ani pe care încearcă să-l obţină, principalele teme abordate în acest program fiind dezvoltarea Croaţiei, identitatea, determinarea, justiţia, democraţia, securitatea şi optimismul, relatează agenţia Xinhua.

Vorbind în prezenţa premierului şi liderului formaţiunii de dreapta Uniunea Democrată Croată (HDZ), Andrej Plenkovic, a preşedintelui parlamentului, Gordan Jandrokovic, a miniştrilor în funcţie şi multor alţi susţinători, Kolinda Grabar-Kitarovic a mulţumit pentru sprijinul primit din partea formaţiunii HDZ.

Ea a spus că şi-a depus candidatura pentru al doilea mandat prezidenţial întrucât crede în Croaţia. ''Cred în fiecare dintre oamenii noştri, în valorile noastre, în potenţialul nostru, în tot ceea ce ne înfrumuseţează ţara şi ne face mai speciali'', a declarat Kolinda Grabar-Kitarovic la prezentarea programului ei electoral.

Intitulat ''Croaţia ştie şi poate face mai bine'', acest program constă în şapte tematici de care, dacă va fi realeasă, Kolinda Grabar-Kitarovic a promis că se va ocupa în următorii cinci ani, respectiv dezvoltarea Croaţiei, identitatea, determinarea, justiţia, democraţia, securitatea şi optimismul.

De pildă, la capitolul securităţii, ea a menţionat că va insistat asupra modernizării armatei şi poliţiei. ''Susţin modernizarea tuturor ramurilor armatei croate şi aceasta include achiziţia de noi avioane de vânătoare şi creşterea bugetului pentru cercetare şi dezvoltare în sectorul apărării'', a indicat Kolinda Grabar-Kitarovic.

Ea a subliniat că Iniţiativa Celor Trei Mări consolidează poziţia Croaţiei în zona Mediteranei şi a Europei Centrale într-un moment în care ''statutul Croaţiei în lume este mai bun ca niciodată''.

În aceeaşi zi cu cinci ani în urmă, Grabar-Kitarovic şi-a prezentat programul electoral pentru primul mandat prezidenţial. ''Cred că mi-am realizat programul'', a apreciat ea luni, argumentând că acum ţara sa arată foarte diferit faţă de cum era la acea vreme. Atunci exista o lipsă de speranţă şi un sentiment că nu se putea face nimic, a amintit preşedinta croată, evocând o perioadă în care Croaţia trecea printr-o severă criză economică şi morală. ''Croaţia ştie cine a fost responsabil pentru aceasta şi nu trebuie să se întoarcă în urmă'', a continuat ea, făcând aluzie la fostul premier Zoran Milanovic, care se asemenea candidează la preşedinţie.

Alegerile se vor desfăşura la sfârşitul lui decembrie. Conform ultimelor sondaje, Kolinda Grabar-Kitarovic, în vârstă de 51 de ani, este favorită, cu circa 35% din intenţiile de vot. Este urmată, cu aproape 25%, de Zoran Milanovic, candidat al celui mai mare partid de opoziţie, Uniunea Social Democrată. Pe locul trei în intenţiile de vot vine artistul Miroslav Skoro, cu 18,3%.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 09-11-2026 12:07

Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate

Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură

Politic Ex 09-11-2026 11:41

Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)

O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p

Politic Ex 09-11-2026 10:23

Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R

Politic Ex 09-11-2026 10:18

#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl

Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&

Politic Ex 09-11-2026 09:47

Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale

Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2

Politic Ex 09-11-2026 09:44

Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală

Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă

Politic Ex 09-11-2026 08:57

Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară

Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B

Politic Ex 09-11-2026 08:49

Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă

Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a

Politic Ex 09-11-2026 08:42

Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei

Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c

Politic Ex 09-11-2026 08:19

Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)

Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p

Politic Ex 09-11-2026 07:56

Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina

Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio

Politic Ex 09-11-2026 07:47

Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China

Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u

Politic Ex 08-11-2026 21:31

Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe

Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.

Politic Ex 08-11-2026 20:42

VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor

Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți

Politic Ex 08-11-2026 19:06

SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție

Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.