CYBERSEC2019 Democraţiile occidentale nu sunt pe deplin pregătite să facă faţă acţiunilor cibernetice ostile (expertă)
Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Democraţiile occidentale nu sunt pe deplin pregătite să facă faţă acţiunilor cibernetice ostile, iar odată cu evoluţiile tehnologice ameninţările vor avea consecinţe potenţiale mai puternice şi vor creşte în complexitate şi frecvenţă, afirmă, într-un interviu pentru AGERPRES, Joanna Swištkowska, director de programe al forumului de securitate cibernetică CYBERSEC, care a avut loc marţi şi miercuri în oraşul Katowice din Polonia.
"Este greu de prezis care vor fi ameninţările concrete în zece ani, pentru că situaţia se schimbă foarte rapid. Totuşi, dat fiind faptul că soluţiile TIC (tehnologia informaţiei şi comunicării - n.r.) domină toate aspectelor realităţii noastre, iar noi suntem tot mai dependenţi de ele, ne putem imagina că suprafaţa ameninţărilor potenţiale va creşte exponenţial", explică Joanna Swištkowska, cercetătoare în cadrul Institutului Kosciuszko, organizatorul CYBERSEC.
"Infrastructura noastră esenţială se bazează atât de puternic pe buna funcţionare a sistemele TIC. Ştim că actorii ostili pot produce daune lovind în cele mai importante elemente ale vieţii noastre de zi cu zi. În viitor, dacă ne gândim la 5G, care va revoluţiona dependenţa noastră de soluţiile TIC, ameninţările posibile vor avea consecinţe potenţiale mai puternice şi vor creşte în complexitate şi frecvenţă", atrage atenţia experta poloneză.
Ea avertizează totodată că se observă "o creştere continuă a folosirii spaţiului cibernetic de către actori statali pentru a derula activităţi ostile".
Joanna Swištkowska îşi exprimă de asemenea regretul că democraţiile occidentale au rămas în urmă în ceea ce priveşte găsirea unui răspuns corespunzător.
"Suntem luaţi prin surprindere deseori. Am fost cu toţii înfuriaţi de ce s-a întâmplat la alegerile din 2016 din SUA, dar cred că semnele acestui tip de amestec au fost văzute mult mai devreme, de exemplu în Ucraina. Şi nu am învăţat lecţia. Nu am fost pregătiţi. Nu am înţeles că actorii ostili pot folosi spaţiul cibernetic pentru a influenţa minţi şi cunoaşterea oamenilor. Ne-am concentrat pe aspectele tradiţionale ale securităţii, ceea ce a fost o abordare prea limitată. Cred însă că acest lucru se schimbă. Nu suntem pregătiţi, dar cel puţin devenim mai conştienţi că trebuie să facem ceva în legătura cu asta", afirmă ea.
În acelaşi timp, Joanna Swištkowska atrage atenţia că oamenii trebuie trataţi ca "parte centrală a tuturor măsurilor" care se iau în privinţa securităţii cibernetice.
"Fiecare dintre noi foloseşte dispozitive TIC tot timpul: avem calculatoare, ne folosim conturile bancare în spaţiul cibernetic, ne folosim smartphone-urile. Din perspectiva individului, securitatea cibernetică este la fel de importantă, pentru că, până la urmă, ne putem pierde banii, intimitatea, identitatea. Cel puţin trebuie să devenim conştienţi că este nevoie să fim foarte atenţi şi să luăm măcar nişte măsuri de bază pentru a naviga în securitate în mediul online, în timp ce folosim aceste dispozitive", afirmă experta.
"Discutăm de obicei despre aspectele politice ale securităţii cibernetice, pentru ca statul să poată organiza un ecosistem pentru a se ocupa de asta. Dar şi noi ca indivizi trebuie să facem ce este nevoie şi să ne gândim la securitate. Uneori oamenii sunt consideraţi veriga slabă în ecosistem. Totuşi, trebuie să fim trataţi ca parte centrală a tuturor deciziilor. Măsurile de securitate trebuie să servească oamenii. Scopul lor este ca oamenii să fie în siguranţă online, să le permită să îşi desfăşoare activităţile pentru a se bucura de spaţiul cibernetic", subliniază Joanna Swištkowska.
"Este o mare responsabilitate a companiilor care vând, a producătorilor de software să îşi creeze produse şi soluţii care sunt sigure prin design şi prin concepţie. Ceea ce înseamnă că trebuie să fie cât mai simple posibil pentru utilizator, care să le poată folosi în mod sigur. Însă nu trebuie să mergem până într-acolo încât să spunem că noi, utilizatorii, acţionăm fără nicio grijă. Dar sunt nişte funcţionalităţi care pot spori semnificativ securitatea. Companiile trebuie să privească mai îndeaproape acest lucru", afirmă reprezentanta CYBERSEC.
Ea mai spune că în ultimii cinci ani, de când s-a lansat forumul CYBERSEC, au avut loc câteva schimbări revoluţionare în domeniu.
"Când am început CYBERSEC, în 2015, am vrut să transmitem mesajul de bază că securitatea cibernetică trebuie tratată ca o provocare strategică. Că trebuie să ne organizăm resursele naţionale, că trebuie să tratăm securitatea cibernetică ca ceva care se află în centrul prosperităţii naţionale, creşterii economice, securităţii în general ş.a.m.d.", aminteşte Joanna Swištkowska.
"Atunci, doar transmiteam acest mesaj de bază, pentru noi destul de evident, că trebuie să tratăm securitatea cibernetică drept o prioritate a tuturor acţiunilor noastre politice. Cinci ani mai târziu, lucrurile s-au schimbat complet. În prezent, fiecare stat membru are în vigoare propria strategie naţională de securitate cibernetică. Există structuri organizate la nivel politic care se ocupă de chestiuni strategice legate de securitatea cibernetică. Avem un nivel operaţional bine organizat. De exemplu, fiecare ţară are cel puţin o echipă de intervenţie în cazul urgenţelor, care ajută la combaterea ameninţărilor cu care se confruntă securitatea naţională. Devenim tot mai pregătiţi", spune experta.
În domeniul apărării cibernetice, mai explică ea, "după cinci ani ştim că trebuie să ne organizăm forţele militare - în ceea ce priveşte resursele, structurile, doctrinele - pentru a fi pregătite să facă faţă ameninţărilor. NATO se pregăteşte pentru această misiune. Statele membre investesc în aceste capabilităţi. Suntem pe drumul cel bun în a înţelege că securitatea cibernetică este în centrul securităţii naţionale".
Ea subliniază că în ultimii ani au apărut numeroase ameninţări noi, printre care şi dezinformarea.
"Este vorba de ceva total diferit faţă înţelegerea clasică a securităţii cibernetice. În urmă cu cinci ani, dezinformarea nu era neapărat un subiect discutat. Acum, este un lucru la care se gândeşte toată lumea. Un element foarte important. În opinia mea, principalul obiectiv al campaniilor de dezinformare este de a lovi cele mai vitale elemente ale societăţii, ale vieţii politice şi economice. Democraţiile, alegerile sunt în centrul procesului. Influenţarea lor este deseori principalul scop al acestor campanii", mai declară Joanna Swištkowska.
Având ca temă securizarea ADN-ului digital al lumii, forumul de securitate cibernetică CYBERSEC, cel mai important eveniment de acest fel din Europa Centrală şi de Est, a avut loc marţi şi miercuri în oraşul polonez Katowice, fiind organizat de Institutul Kosciuszko din Polonia.
La eveniment au fost prezenţi peste 1.000 de participanţi, potrivit organizatorilor.
În paralel cu forumul de discuţii a avut loc şi o expoziţie de noi produse din domeniul securităţii cibernetice prezentate de peste 60 de organizaţii şi companii din întreaga lume.
Lansată în 2015, CYBERSEC este o conferinţă anuală de politici publice dedicată aspectelor de securitate strategice ale revoluţiei tehnologice globale. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură
Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)
O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c




