logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Spania: Descendenţii lui Franco au sosit la mausoleu înaintea exhumării

Imagine din galeria Agerpres

Descendenţii dictatorului spaniol Francisco Franco au sosit, joi dimineaţă, la mausoleul din apropierea Madridului de unde "Caudillo" urmează a fi exhumat, la patruzeci şi patru de ani de la sfârşitul dictaturii franchiste, relatează France Presse.

Douăzeci şi doi de membri ai familiei lui "El Caudillo" (titlul de conducător al statului pe care şi l-a luat Franco n.r.), care a condus Spania cu o mână de fier de la victoria sa în sângerosul război civil spaniol (1936-1939) şi până la moarte în 1975, vor fi martorii acestei exhumări ce urma să înceapă la 10:30 (8:30 GMT).

Guvernul este reprezentat de ministrul Justiţiei, Dolores Delgado.

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti îmbălsămate ale dictatorului va părăsi bazilica mausoleului "Valle de los Caidos" ("Valea celor căzuţi"), situat la aproximativ cincizeci de kilometri de Madrid, purtat de patru membri ai familiei sale.

El urmează apoi să fie transportat cu elicopterul, dacă permite vremea, la cimitirul Mingorubbio, unde se odihneşte soţia sa, în nordul capitalei spaniole.

Un serviciu religios va fi ţinut în acest cimitir de fiul locotenent-colonelului Antonio Tejero, autorul unei tentative de lovitură de stat la 23 februarie 1981 în parlamentul spaniol, unde acesta a pătruns cu revolverul în mână.

Liderul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco o prioritate când a venit la putere în iunie 2018 pentru ca acest mausoleu, care nu are echivalent în alte ţări din Europa de Vest care au fost conduse de dictatori, să nu mai fie un "loc de apologie" a franchismului.

Promisă pentru vara anului 2018, operaţiunea a fost întârziată cu mai mult de un an de procesele succesive de recurs ale descendenţilor dictatorului care a condus o revoltă militară împotriva guvernului republican ales, urmată de o represiune sângeroasă după victoria sa. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 30-05-2025 15:55

Cisiordania: 'Vom construi aici statul evreu israelian', declară ministrul apărării Katz

Ministrul israelian al apărării, Israël Katz, a afirmat vineri, în timp ce vizita un avanpost al colonizării evreiești în nordul Cisiordaniei, că pe acest teritoriu palestinian ocupat de Israel începând din 1967 se va 'construi statul evreu israelian', relatează AFP. Declarațiile sale survin la o zi după ce

Politic Ex 30-05-2025 15:46

Nigel Farage anunță că partidul său Reform UK va accepta donații în criptomonede, premieră în Marea Britanie

Liderul de extremă dreapta Nigel Farage a anunțat că partidul său Reform UK va accepta donații în criptomonede, o premieră în Marea Britanie, dar care a ridicat semne de întrebare cu privire la transparența unor astfel de tranzacții, relatează vineri AFP. 'De acum înainte, cu condiția să fiți un donator eligibil &ic

Politic Ex 30-05-2025 15:18

Irlanda: Gerry Adams a câștigat procesul de defăimare intentat postului BBC

Fostul lider al partidului irlandez Sinn Fein, Gerry Adams, a obținut despăgubiri în valoare de 100.000 euro după ce vineri a câștigat, la Dublin, procesul pentru defăimare intentat postului de televiziune BBC, transmite AFP. Juriul de la Înalta Curte din Dublin a estimat că emisiunea BBC difuzată în 2016 în care

Politic Ex 30-05-2025 14:57

Kremlinul se așteaptă ca Rusia și #Ucraina să discute la Istanbul condițiile pentru un armistițiu și se bucură că poziția sa e 'înțeleasă' de SUA

Kremlinul se așteaptă ca Rusia și Ucraina să discute lista de condiții pentru o încetare a focului în războiul din Ucraina la întâlnirea prevăzută pentru săptămâna viitoare la Istanbul, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, care a salutat totodată rolul SUA în medierea acestor negocieri, relatează Reuter

Politic Ex 30-05-2025 14:48

UE, 'implicată total' în negocierile cu administrația Trump după deciziile justiției americane cu privire la tarife

Uniunea Europeană este 'implicată total' în negocierile cu Statele Unite cu privire la taxele vamale, a indicat vineri Comisia Europeană, după decizia unui tribunal american de a suspenda tarifele impuse de președintele Trump, transmite AFP. Găsirea unei soluții 'rămâne o prioritate absolută a UE. Rămânem în

Politic Ex 30-05-2025 13:50

În timp ce Putin vrea război, rușii își doresc pace (sociolog)

Contrar aparențelor, marea majoritate a rușilor își doresc ca președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil, dar să nu renunțe la câștigurile teritoriale realizate în ultimii trei ani și jumătate, a declarat sociologul Oleg Jurabliov pentru EFE. 'Câți ruși susțin

Politic Ex 30-05-2025 13:33

Turcia s-a oferit să găzduiască o reuniune Putin-Zelenski-Trump

Ministrul turc de externe Hakan Fidan, aflat vineri în vizită la Kiev, a propus ca Turcia să găzduiască o reuniune între președinții rus Vladimir Putin, ucrainean Volodimir Zelenski și american Donald Trump, relatează AFP. 'Credem sincer că este posibil să încununăm prima și a doua rundă de la Istanbul printr-o reuniune &

Politic Ex 30-05-2025 12:46

Emisarul SUA pentru #Ucraina afirmă că îngrijorarea Rusiei privind extinderea NATO este justificată

Emisarul președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că îngrijorarea Rusiei cu privire la extinderea NATO spre Est este justificată și că Washingtonul nu dorește să vadă Ucraina în alianța militară condusă de SUA, relatează Reuters. Întrebat de ABC News despre o relatare a agenției de presă R

Politic Ex 30-05-2025 12:28

Serbia: Vucic promite că nu va permite ca exporturile de echipamente militare sârbe să ajungă în #Ucraina

Președintele sârb Aleksandar Vucic a promis că nu va permite ca exporturile de echipamente militare sârbe, cum ar fi muniții și obuze, să ajungă în Ucraina, în urma unor plângeri din partea Rusiei, a informat vineri presa de la Belgrad, preluată de EFE. 'Am format aici un grup de lucru, împreună cu parte

Politic Ex 30-05-2025 11:27

Viktor Orban afirmă că Bruxellesul folosește războiul din #Ucraina pentru a prelua competențe de la statele membre

'Birocrații de la Bruxelles' folosesc războiul din Ucraina pentru a lua din ce în ce mai multe puteri și bani de la state membre, a declarat vineri premierul ungar ultranaționalist Viktor Orban, informează EFE. 'Bruxellesul răspunde la toate crizele luând prerogative de la țările UE', a afirmat premierul Ungariei &i

Politic Ex 30-05-2025 11:15

Putin ar trebui să accepte o încetare a focului în #Ucraina, declară SUA la ONU

SUA au declarat joi în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite că propunerea lor de încetare a focului în Ucraina este 'cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia', iar președintele rus Vladimir Putin ar trebui să accepte această ofertă, relatează vineri Reuters. Statele Unite vor ca Rusia să accepte o înceta

Politic Ex 30-05-2025 11:09

Rusia: Akie Abe, văduva premierului japonez asasinat Shinzo Abe, a fost primită în vizită de Putin

Președintele rus Vladimir Putin a primit-o în vizită pe Akie Abe, văduva fostului premier japonez asasinat Shinzo Abe, a anunțat joi Kremlinul, la cinci luni după o întâlnire similară a acesteia cu președintele american Donald Trump la Mar-a-Lago, în Florida, relatează AFP. Tokyo, care are relații tensionate cu Moscova,

Politic Ex 30-05-2025 09:46

Macron afirmă că recunoașterea unui stat palestinian este 'o datorie morală' și 'o necesitate politică'

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoașterea unui stat palestinian 'nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică', enumerând în același timp mai multe condiții pentru realizarea acestui pas, înaintea unei conferințe ONU pe această temă la care va participa pe 18 iunie, relatează AFP.

Politic Ex 30-05-2025 09:42

China deschide la Hong Kong un centru de soluționare a disputelor care să dea voce 'Sudului global'

Ministrul chinez de externe Wang Yi a subliniat vineri, la Hong Kong, importanța 'amplificării vocilor 'Sudului global', în timpul inaugurării Organizației Internaționale de Mediere cu care China încearcă să concureze cu Haga, fiind vorba de un centru de soluționare a disputelor dintre țări și investitori internaționali, informează EFE.

Politic Ex 30-05-2025 08:58

#Ucraina: Președintele francez Emmanuel Macron vorbește despre un 'test de credibilitate' pentru Statele Unite

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că decizia de a sancționa sau nu Rusia dacă aceasta refuză un armistițiu în Ucraina reprezintă un 'test de credibilitate' pentru Statele Unite conduse de Donald Trump, relatează AFP. Dacă Rusia 'confirmă' că 'nu este pregătită să facă pace', Washingtonul trebu