Fiona Hill, fostă consilieră a lui Trump, a depus mărturie în ancheta pentru suspendarea preşedintelui SUA
Fiona Hill, fostă directoare pentru Europa şi Rusia în Consiliul Naţional de Securitate al SUA, a depus mărturie luni în faţa unor comisii ale Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, în cadrul anchetei pentru suspendarea preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.
Ancheta, care decurge rapid, s-ar putea încheia cu aprobarea de către congresmeni a acuzaţiilor oficiale împotriva preşedintelui; în acest caz, Senatul urmează să decidă dacă Trump va fi destituit.
Reuters menţionează că, potrivit unei surse la curent cu mărturia, Hill a relatat despre o întâlnire între oficiali ucraineni şi americani de rang înalt, la care a participat în 10 iulie alături de ambasadorul Statelor Unite pe lângă Uniunea Europeană, Gordon Sundland. Acesta a adus în discuţie problema anchetelor - subiect care martora şi alţii au înţeles că se referă la Joe Biden, posibil candidat democrat la preşedinţie şi fost vicepreşedinte al SUA, şi la fiul acestuia, Hunter, care făcuse parte din consiliul unei companii ucrainene din domeniul gazelor.
Conform sursei Reuters, Hill a fost alarmată de cele aflate şi a plecat de la întâlnire, după care i s-a recomandat să se consulte cu avocatul Consiliului Naţional de Securitate, John Eisenberg. Aparent, Hill şi Sondland s-au coordonat cu Mick Mulvaney, şeful personalului Casei Albe.
După două săptămâni de la reuniunea respectivă, pe 25 iulie, Trump a discutat telefonic cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să ancheteze acuzaţii nedovedite împotriva lui Joe şi Hunter Biden. Convorbirea respectivă se află în centrul anchetei pentru suspendarea preşedintelui.
Între timp, Hill demisionase din Consiliu, dar a rămas pe statul de plată până în august. Ea susţinuse o atitudine fermă faţă de Moscova, deşi Trump avea o atitudine mai deschisă faţă de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informaţiile. Trump a respins toate acuzaţiile că ar fi făcut ceva necorespunzător. Preşedinţia i-a cerut fostei directoare Fiona Hill să îşi limiteze mărturia la conţinutul convorbirii telefonice din 25 iulie şi a avertizat-o să nu discute despre deliberările interne sau despre comunicările diplomatice legate de conversaţia respectivă; avocatul ei a primit o scrisoare în acest sens, cu data de luni, de la un avocat al Casei Albe, Michael Purpura. Acesta a menţionat doctrina privilegiului executiv, care protejează comunicaţiile între preşedinte şi consilierii săi apropiaţi pentru a asigura prezentarea unor opinii sincere şi private.
Fiona Hill, de origine britanică, a fost audiată timp de peste nouă ore de comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei şi de alte două comitete. Congresmanul democrat Jamie Raskin a declarat că fosta asistentă de rang înalt a preşedintelui a fost "un martor deosebit de minuţios şi autoritar", care şi-a amintit "anumite evenimente şi anumite întâlniri". Ca şi alte dăţi, parlamentarii republicani s-au plâns că audierile au avut loc cu uşile închise, iar stenogramele nu au fost publicate.
În cadrul aceleiaşi anchete, Micael McKinley, care a demisionat în urmă cu câteva zile din funcţia de consilier al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, a acceptat să depună mărturie miercuri; audierea sa nu va fi publică, iar declaraţiile sale vor fi transcrise.
Joi urmează audierea lui Sondland. Ambasadorul nu este diplomat de carieră, ci un susţinător al lui Trump. El a participat la un schimb de mesaje cu Bill Taylor, cel mai înalt reprezentant diplomatic al SUA în Ucraina. Democraţii susţin că mesajele dovedesc îngrijorarea consilierilor preşedintelui că presiunile asupra Kievului, în vederea anchetării lui Biden, ar putea constitui nereguli. Reuters arată că Sondland va fi întrebat probabil de ce le-a transmis altor diplomaţi că Trump nu a condiţionat ajutoarele americane pentru Ucraina de ancheta de la Kiev, în cadrul unui "quid pro quo" - expresie latină cu sensul de "serviciu contra serviciu".
O persoană familiarizată cu procedurile a confirmat agenţiei Reuters că vineri va fi audiată şi Laura Cooper, adjunctă a subsecretarului de stat al apărării. Pe agenda comisiilor Camerei mai figurează săptămâna aceasta şi mărturii ale lui George Kent, adjunct al subsecretarului de stat, şi Ulrich Brechbuhl, consilier în Departamentul de Stat, unul din asistenţii de rang înalt ai secretarului de stat Mike Pompeo. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide
#Ucraina/ Zelenski declară că s-a 'coordonat' cu UE înainte de negocierile de la Abu Dhabi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că s-a coordonat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen înainte de discuțiile Ucraina-Rusia sub mediere americană prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ursula și cu mine ne-am coordonat pozițiile privind reuniunea de la Abu Dhab
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură
Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)
O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&






