'Formula Steinmeier', aprobată de Kiev, criticată de opoziţie: 'Lavrov a spus că în Donbas va fi ca în Transnistria' (Petro Poroşenko)
Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, în prezent deputat al partidului de opoziţie 'Solidaritatea europeană', a declarat miercuri în Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) că aşa-numita 'formulă Steinmeier' - care a fost convenită la 1 octombrie de reprezentanţii Grupului tripartit de contact asupra Donbasului - a fost concepută, de fapt, de Kremlin şi apără interesele ruseşti, în contextul în care opoziţia a criticat acordul dat de Kiev cu privire la aplicarea acestei formule, iar forţele naţionaliste l-au acuzat pe actualul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski de 'capitulare', informează portalul RBC.ua şi publicaţia Gordon.ua.
Declaraţia celui de-al cincilea preşedinte al Ucrainei intervine după ce actualul şef al statului, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi seara aprobarea de către Kiev a 'formulei Steinmeier', document care încearcă să deblocheze aplicarea acordurilor de la Minsk prin organizarea de alegeri în zonele din Donbas controlate de rebelii proruşi.
Formula, propusă pentru prima oară la sfârşitul anului 2015 de către ministrul de externe german de la acea vreme Frank-Walter Steinmeier, în prezent preşedinte al Germaniei, prevede de asemenea acordarea unui statut special zonelor separatiste din estul Ucrainei dacă alegerile vor fi recunoscute de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Zelenski a încercat să calmeze spiritele marţi seara, negând orice fel de 'capitulare', în timp ce zeci de naţionalişti protestau în faţa administraţiei prezidenţiale, iar sute de opozanţi se adunaseră în centrul Kievului. Manifestaţii au avut loc şi în alte oraşe ucrainene.
'Nu vor exista niciun fel de alegeri sub ameninţarea mitralierelor', a asigurat Zelenski într-o conferinţă de presă, în care a cerut sfârşitul 'ocupaţiei' în regiunile din estul ţării.
În acest context, Volodimir Zelenski a subliniat că alegerile vor trebui să se desfăşoare în Donbas conform legislaţiei în vigoare în întreaga ţară şi fără combatanţi înarmaţi pe străzi, conform AFP şi EFE.
Potrivit acestuia, Kievul doreşte să se asigure că alegerile din zonele separatiste se vor desfăşura conform legislaţiei ucrainene, în timp ce armata guvernamentală trebuie să recupereze controlul întregii frontiere cu Rusia, una dintre condiţiile acordurilor de la Minsk.
Preşedintele ucrainean a explicat că documentul - semnat marţi la Minsk de Ucraina, Rusia, OSCE şi reprezentanţi ai republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk - va fi inclus într-o nouă lege privind autoguvernarea în regiunile din Donbas care va fi adoptată ulterior.
Zelenski a mai spus că semnarea formulei a eliminat ultimele obstacole în calea desfăşurării reuniunii în 'Formatul Normandia' cu privire la reglementarea situaţiei din estul Ucrainei.
Într-un comentariu foarte critic la această decizie a Kievului, fostul preşedinte Petro Poroşenko a invocat o declaraţie a ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care întrebat ce se va întâmpla cu Donbasul în acest context ar fi spus:'Va fi ca în Transnistria'.
Agenţiile de presă ucrainene au transmis că Ucraina nu şi-a pus semnătura pe un document comun al Grupului tripartit privind Donbasul, ci fiecare parte la acest grup şi-a dat acordul în scris în mod separat pentru aprobarea'formulei Steinmeier', care stipulează aplicarea mai multor prevederi ale acordurilor de la Minsk privind organizarea de alegeri locale în zonele separatiste din Donbas.
Miercuri, preşedintele Zelenski a avut o întâlnire cu uşile închise cu preşedinţii grupurilor parlamentare cu privire la aşa-numita 'formulă Steinmeier'. Copreşedinta partidului 'Solidaritatea europeană', Irina Gheraşcenko, notează într-o postare pe Facebook după această întâlnire care a durat 40 de minute că Zelenski se străduieşte sincer să aducă pacea în Donbas şi crede 'în mod sincer şi naiv că va putea să-l învingă pe Putin'.
'Unii spun că este o capitulare, alţii spun că este calea către pace', afirmă expertul ucrainean Volodimir Fesenko. De fapt, 'este doar un mic pas spre soluţionarea conflictului', susţine el, potrivit AFP.
O opinie contrară este exprimată de fostul consilier al preşedintelui Vladimir Putin în primul său mandat prezidenţial (2000-2004), Andrei Illarionov, în prezent cercetător principal în cadrul centrului american Cato. 'Realizarea "formulei Steinmeier" înseamnă anularea caracterului unitar al statului ucrainean şi predarea suveranităţii Ucrainei în mâinile serviciilor secrete ruseşti', a declarat Illarionov, una dintre vocile cele mai critice ale opoziţiei ruse la adresa Kremlinului, citat de Gordon.ua.
El l-a criticat pe Zelenski, pe care l-a acuzat de 'lipsă de competenţă', denunţând afirmaţia acestuia că 'formula Steinmeier' este văzută de unii ca o 'sperietoare'.
'Dacă formula Steinmeier ar fi fost doar o sperietoare, Putin şi Kremlinul nu ar fi depus eforturi fără precedent pentru a obţine ca Ucraina să semneze acest document', a afirmat fostul consilier al liderului rus, potrivit căruia în acest fel Kievul face primul pas spre federalizare.
'Prima obligaţie a lui Zelenski, în virtutea acestei formule, este de a adopta o nouă lege privind statutul special al anumitor zone din regiunile Doneţk şi Lugansk, ceea ce înseamnă că în Ucraina vor apărea teritorii cu statut juridic special, care va diferi de statutul juridic al altor regiuni ucrainene. Aceasta elimină natura unitară a statului ucrainean, marcând trecerea la federalizarea Ucrainei, idee promovată puternic de Putin încă din primăvara anului 2014', subliniază Andrei Illarionov, citat de Gordon.ua.
Rusia, acuzată de Kiev şi Occident, care neagă că trupele sale regulate luptă de partea rebelilor separatişti, a salutat semnarea acestei 'formule Steinmeier'.
'Să sperăm că vom continua să avansăm în aplicarea acordurilor de la Minsk', a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, care a anunţat că pregătirile pentru următorul summit în 'format Normandia' (Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa) vor începe cât de curând.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide
#Ucraina/ Zelenski declară că s-a 'coordonat' cu UE înainte de negocierile de la Abu Dhabi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că s-a coordonat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen înainte de discuțiile Ucraina-Rusia sub mediere americană prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ursula și cu mine ne-am coordonat pozițiile privind reuniunea de la Abu Dhab
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură







