Liderul delegaţiei popularilor francezi în PE ameninţă cu o ripostă după respingerea comisarului propus de Ungaria

Preşedintele delegaţiei franceze din grupul de dreapta PPE în Parlamentul European, François-Xavier Bellamy, a ameninţat marţi că va bloca numirea candidaţilor în viitoarea Comisie Europeană care fac "obiectul unor anchete judiciare", acuzând decizia de luni a Comisiei Juridice de a-l respinge pe candidatul Ungariei.
"Decizia de a-l exclude pe colegul nostru ungar din Comisia Europeană nu este motivată decât de considerente politicianiste şi ideologice", a declarat el pentru AFP.
În opinia sa, este vorba "de o gravă deturnare a misiunii pe care trebuie să o asigure Comisia de Afaceri Juridice".
Comisia JURI este însărcinată cu analizarea declaraţiilor de interese ale candidaţilor la posturile de comisari europeni şi a respins propunerea Ungariei, Laszlo Trocsanyi, şi propunerea României, social-democrata Rovana Plumb.
"Este în afara discuţiei ca noi să acceptăm acum o dublă măsură, care ar fi de neînţeles pentru opinia publică", a afirmat eurodeputatul conservator francez.
"Dacă un coleg care nu a făcut niciodată obiectul vreunei proceduri judiciare este astfel blocat, cum putem lăsa să fie aprobaţi candidaţi care au fost condamnaţi în trecut sau care fac în prezent obiectul unor anchete judiciare?", s-a întrebat el.
Printre comisarii propuşi care fac obiectul unor anchete se numără şi franţuzoaica Sylvie Goulard (Grupul Renew Europe, liberal), care aspiră la portofoliul 'Piaţa Internă'.
Sylvie Goulard, care a fost pentru scurt timp ministrul Apărării în Franţa în 2017, este vizată de două anchete, una a justiţiei franceze, iar alta a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), într-un caz de angajări presupus fictive ale unor eurodeputaţi MoDem.
Ea urmează să fie audiată miercuri după-masă de eurodeputaţii însărcinaţi cu validarea candidaturii sale.
Altă ţintă posibilă a afirmaţiilor lui Bellamy este socialistul spaniol Josep Borrell, propus pentru postul de şef al diplomaţiei europene, care a fost condamnat anul trecut la plata unei amenzi de 30.000 de euro pentru că s-a folosit ilegal de informaţii din interior, după ce a vândut în 2015 acţiunile de la o companie unde era membru al consiliului de administraţie cu puţin timp înainte ca aceasta să anunţe că este aproape de declararea falimentului.
Audierea lui Borrell în comisia parlamentară competentă pentru portofoliul său este prevăzută la 7 octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35
Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț
O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf
#Ucraina anunță victime în 'cel mai puternic atac' efectuat de Rusia asupra orașului Harkov
Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineața în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra orașului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa. 'Harkovul se confruntă cu cel mai puternic atac de la începutul războiului la scară largă' declanșat de Rusia împotriva Ucraine
SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri
Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori
SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale
Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i
Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici