Apariţie surpriză a lui Donald Trump la summitul ONU privind climatul
Preşedintele american Donald Trump s-a strecurat la summitul ONU privind climatul, o apariţie surpriză care nu era în programul său, şi a luat loc în sală pentru a asculta discursurile despre criza climatică, relatează dpa şi AFP.
Trump a fost însoţit cu acest prilej de vicepreşedintele Mike Pence. Preşedintele SUA a fost văzut aplaudând după unele discursuri mai scurte despre climat.
Deşi a ajuns după ce evenimentul a început şi a ratat discursul adolescentei suedeze militante pentru mediu Greta Thunberg şi pe al secretarului general ONU, Antonio Guterres, el şi a făcut timp pentru luările de cuvânt ale cancelarului german Angela Merkel sau premierului indian Narendra Modi.
Trump şi-a exprimat scepticismul privind ştiinţa climatului şi SUA fac paşi înapoi în reglementările de mediu, cel mai adesea în numele progresului economic, notează dpa.
În jur de 60 de lideri mondiali participă la acest summit privind "urgenţa climatică" pentru a da un nou suflu acordului de la Paris, din care SUA s-au retras cu puţin timp după venirea lui Trump la putere.
"Urgenţa climatică este o cursă pe care suntem pe cale să o pierdem, dar o putem câştiga", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a invitat-o la tribună şi pe suedeza de 16 ani, Greta Thunberg, ce a luat cuvântul în deschiderea summitului, la ora 14.00 GMT.
În discursul său furios de la tribuna ONU, Greta Thunberg i-a mustrat pe liderii planetei pentru lipsa lor de acţiune împotriva schimbării climatice.
"Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de partea cealaltă a oceanului. Cum îndrăzniţi? Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale", a spus ea cu o voce tremurătoare, dar puternică.
"Mă număr totuşi printre cei care au noroc. Oamenii suferă, mor. Ecosisteme întregi se prăbuşesc, suntem la începutul unei extincţii în masă şi vorbiţi doar despre bani şi poveşti cu zâne despre creşterea economică eternă! Cum îndrăzniţi?", a adăugat ea.
"Ne-aţi lăsat baltă. Dar tinerii încep să vă înţeleagă trădarea. Dacă aţi decis să ne lăsaţi baltă, vă spun: nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lăsa niciodată să scăpaţi aşa. Lumea se trezeşte şi schimbarea vine, indiferent că vă place sau nu", a conchis ea, în aplauzele marii săli a Adunării Generale.
Summitul are loc în ajunul începerii dezbaterilor Adunării generale a ONU şi între două zile de vineri de mari greve ale elevilor coordonate la nivel mondial. Antonio Guterres le-a cerut liderilor să anunţe revizuiri în creştere ale planurilor lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Potrivit unui bilanţ preliminar al ONU de luni dimineaţă, 66 de state au subscris obiectivului de emisii zero de CO2 până în 2050. Până în prezent, numai circa 20 de ţări au înscris acest orizont în legea naţională sau au declanşat acest proces. Uniunea Europeană speră să ajungă la un consens între statele membre până în 2020. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide
#Ucraina/ Zelenski declară că s-a 'coordonat' cu UE înainte de negocierile de la Abu Dhabi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că s-a coordonat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen înainte de discuțiile Ucraina-Rusia sub mediere americană prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ursula și cu mine ne-am coordonat pozițiile privind reuniunea de la Abu Dhab
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m









