Comisia Europeană: Autorităţile naţionale trebuie să ţină seama de dispoziţiile Cartei drepturilor fundamentale (raport)
Factorii de decizie europeni sunt tot mai conştienţi de importanţa asigurării conformităţii iniţiativelor legislative cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar autorităţile naţionale, inclusiv instanţele, au obligaţia de a ţine seama de dispoziţiile Cartei atunci când aplică legislaţia comunitară, relevă raportul anual publicat miercuri de Comisia Europeană, la zece ani de la aplicarea dispoziţiilor Cartei, potrivit unui comunicat al executivului comunitar.
Raportul arată că Uniunea Europeană a adoptat numeroase iniţiative de protecţie a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, cum ar fi Regulamentul general privind protecţia datelor. Datorită Cartei drepturilor fundamentale a UE, în ultimii zece ani s-a dezvoltat o cultură a drepturilor fundamentale în activitatea instituţiilor UE. Totuşi, Carta nu este încă utilizată la întregul său potenţial de către lanţul de asigurare a respectării legii şi este puţin cunoscută.
''Zece ani mai târziu, Carta drepturilor fundamentale îşi onorează promisiunile. Ea este gardianul valorilor Uniunii noastre şi stabileşte drepturile, libertăţile şi principiile noastre. Pentru ca dispoziţiile cartei să devină o realitate mai palpabilă în viaţa oamenilor, aceştia trebuie să ştie ce drepturi au şi la cine să apeleze dacă acestea le sunt încălcate. De aceea este important să se promoveze în continuare carta şi să li se spună oamenilor ce drepturi au în calitate de europeni'', a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, responsabil pentru relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale.
La rândul său, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a adăugat: ''Carta este citată de instanţe şi este aplicată de UE prin iniţiativele sale recente de protejare a drepturilor cetăţenilor. Cu toate acestea, doar unul din zece europeni este familiarizat cu prevederile Cartei, ceea ce face dificilă utilizarea întregului său potenţial de către cetăţeni. Din acest motiv, fac apel la guvernele naţionale şi la toţi actorii societăţii civile şi apărătorii drepturilor omului să crească gradul de sensibilizare a publicului cu privire la cartă şi să o transforme într-o realitate palpabilă pentru toţi cetăţenii.''
Raportul arată că numărul trimiterilor la dispoziţiile Cartei de către Curtea de Justiţie a UE este substanţial mai mare, de la 27 în 2010 la 356 în 2018. De asemenea, instanţele naţionale fac trimitere la Cartă în hotărârile pe care le pronunţă şi îi solicită tot mai frecvent Curţii de Justiţie a UE orientări pe această temă.
Cu toate acestea, Carta nu este încă utilizată la întregul său potenţial şi este puţin cunoscută, în special la nivel naţional. Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE evidenţiază lipsa unor politici naţionale care să promoveze sensibilizarea cu privire la cartă şi punerea în aplicare a cartei. Sondajul Eurobarometru publicat astăzi arată că, deşi situaţia s-a îmbunătăţit uşor din 2012, doar patru din zece cetăţeni au auzit de Cartă şi doar unul din zece este familiarizat cu prevederile acesteia. Şase din zece cetăţeni ar dori mai multe informaţii cu privire la drepturile prevăzute de Cartă şi la organismele cărora pot să li se adreseze în cazul în care le sunt încălcate drepturile.
În ceea ce priveşte aplicarea Cartei în 2018, raportul menţionează iniţiative-cheie ale UE, cum ar fi instituirea unei protecţii a avertizorilor de integritate la nivelul UE (standarde minime pentru a garanta un nivel ridicat de protecţie a avertizorilor de integritate), promovarea drepturilor electorale (măsuri de promovare a unor alegeri libere şi echitabile, Comunicarea privind dezinformarea şi invitaţia adresată platformelor online şi sectorului publicităţii să ia măsuri pentru a combate ştirile false) şi combaterea discursurilor de incitare la ură din mediul online ( monitorizarea impactului Codului de conduită privind combaterea discursurilor de incitare la ură din mediul online).
Documentul arată, în final, că situaţia actuală poate fi îmbunătăţită, în special la nivel naţional. Nerespectarea statului de drept şi a legislaţiei în materie de azil au fost şi rămân aspecte problematice în unele părţi ale UE.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Carta drepturilor fundamentale a devenit obligatorie din punct de vedere juridic. De atunci, Comisia Europeană a publicat un raport anual privind aplicarea cartei.
Rapoartele anuale monitorizează progresele înregistrate în domeniile în care UE are competenţă să acţioneze, arătând cum s-a ţinut cont de dispoziţiile cartei în practică, în special atunci când s-au propus noi norme legislative la nivelul UE. Raportul abordează rolul pe care instituţiile UE şi autorităţile statelor membre îl joacă pentru ca drepturile fundamentale să devină o realitate palpabilă în viaţa cetăţenilor europeni. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual
Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou
Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv
SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică
Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac
Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă
Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.
SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres
O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar
Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita










