Japonia: Preşedintele Donald Trump, primul lider străin primit de noul împărat
Preşedintele Donald Trump a fost primit luni, la Tokio, de împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako, devenind astfel primul lider al unui guvern străin primit în audienţă de noul împărat al Japoniei de la urcarea acestuia pe tron la 1 mai, după abdicarea tatălui său, Akihito, informează agenţiile de presă internaţionale.
Primirea la împărat a reprezentat punctul culminant al vizitei de stat pe care preşedintele american a început-o sâmbătă în Japonia şi care se va încheia marţi, vizită umbrită de tensiunile comerciale dintre cei doi aliaţi.
Foto: (c) Jonathan Ernst/REUTERS
Trump, un fan al pompei şi al ceremoniilor, a fost întâmpinat de noul împărat şi de soţia sa, educată la Harvard, la palatul imperial din Tokio, într-o ceremonie oficială de întâmpinare transmisă în direct pe postul naţional de televiziune.
Trump a făcut o uşoară plecăciune şi, împreună cu Prima Doamnă Melania Trump, a dat mâna cu perechea imperială înainte de a intra în palat, unde cuplul prezidenţial a fost întâmpinat de mai mulţi oficiali, printre care prim-ministrul Shinzo Abe şi soţia sa, Akie.
Cuplul prezidenţial şi cel imperial au ieşit apoi din palat, sub un soare arzător, în timp ce o orchestră militară interpreta imnurile naţionale ale celor două state.
Foto: (c) Jonathan Ernst/REUTERS
Donald Trump a mers apoi din nou pe covorul roşu, salutând elevii adunaţi, şi a trecut în revistă Garda de Onoare înainte de a se urca solemn pe un podium.
Şeful statului american şi-a manifestat încântarea de a beneficia de onoarea primei recepţii oferite de împăratul Japoniei. Acesta i-a invitat pe preşedinte şi pe soţia sa la un dineu de stat somptuos în seara zilei de luni.
"Sunt peste 200 de ani de când nu a mai avut loc un astfel de eveniment în istoria Japoniei. Aşadar, este o mare onoare să reprezint Statele Unite", a declarat Trump duminică seara la un banchet oferit de premierul Abe.
Foto: (c) Kimimasa Mayama/Pool via Reuters
Tot în cursul zilei de luni preşedintele american a avut convorbiri oficiale cu premierul Shinzo Abe, cu care duminică a jucat golf şi a participat la un turneu de sumo. Pe agenda discuţiilor s-au aflat negocierile comerciale bilaterale în curs şi dosarul nord-coreean.
Preşedintele Donald Trump a deplâns în deschiderea discuţiilor cu premierului Shinzo Abe existenţa unui "enorm dezechilibru" comercial cu Japonia, apreciind însă că există soluţii de depăşire a acestuia.
Foto: (c) Eugene Hoshiko/Pool via Reuters
"Lucrăm asupra dezechilibrului schimburilor comerciale - dezechilibrul este enorm - şi noi lucrăm la asta", a declarat şeful statului american, o aluzie la negocierile comerciale în curs. "Sunt sigur că vom găsi o soluţie cândva în viitor", a adăugat Trump, în contextul în care nu se întrevede încheierea unui acord înaintea verii.
Totodată, preşedintele Statelor Unite a estimat că ţara sa şi Coreea de Nord au un "mare respect" reciproc, în pofida impasului în care se află negocierile din dosarul nuclear şi a testelor cu rachete desfăşurate recent de autorităţile de la Phenian.
"Multe lucruri bune se vor întâmpla cu Coreea de Nord (...) Am parcurs un drum lung" a declarat Trump la începutul discuţiilor cu premierul Japoniei.
"S-a construit un respect bun, fără îndoială chiar un mare respect între SUA şi Coreea de Nord", a insistat preşedintele american, potrivit AFP. AGERPRES/(AS - editor: Raluca Anghel, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Zelenski, în vizită în Danemarca pentru discuții cu liderii nordici despre apărarea aeriană și securitatea energetică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat marți în Danemarca, unde urmează să se întâlnească cu liderii țărilor nordice pentru a discuta despre apărarea antiaeriană și securitatea energetică, a anunțat cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP și Reuters. 'Sunt mândră să-i primesc pe
Un nou cadru de securitate în Europa, principalul obiectiv al Rusiei la negocierile de la Abu Dhabi (membru al delegației ruse)
Rusia consideră că obiectivul principal al noilor negocieri de pace privind Ucraina, care sunt mediate de SUA și au început marți la Abu Dhabi, va fi să se încerce schițarea elementelor cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa, a declarat o sursă din delegația rusă citată de Reuters. După o îndelungată
Atacuri cibernetice asupra instalațiilor frigorifice: Franța nu exclude nimic în riposta împotriva Iranului, avertizează ministrul de externe
Franța, care a acuzat Iranul că este la originea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat sute de instalații frigorifice conectate la internet din supermarketuri în luna octombrie, 'nu exclude nimic' în riposta sa împotriva Iranului, a avertizat marți șeful diplomației Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Pe l&aci
Coreea de Nord îl acuză pe secretarul general al ONU că ia partea Coreei de Sud în chestiunea tensiunilor de la graniță
Coreea de Nord și-a exprimat regretul în legătură cu declarațiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a îndemnat cele două Corei să reducă prin dialog tensiunile provocate de explozia unei mine la granița dintre cele două țări, Phenianul acuzându-l că ia partea Seulului, a informat marți presa publică nord-coreeană, relatează Reuters
Avioane americane, evacuate dintr-o a doua bază aeriană britanică din cauza unei amenințări iraniene (presă)
Armata SUA a evacuat avioane dintr-o a doa bază aeriană britanică luni după o amenințare din partea Iranului, a relatat Wall Street Journal, citând persoane care aveau cunoștință despre această chestiune, la câteva săptămâni după ce Washingtonul și-a retras bombardierele din baza aeriană Fairford din cauza suspiciunilor privind un incident de securi
Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual
Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou
Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv
SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică
Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac
Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă
Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.
SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres
O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar
Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept









