Diviziunile ideologice care răscolesc Partidul Conservator britanic pe tema relaţiei ţării lor cu UE au provocat în ultimii 30 de ani plecarea a patru premieri proveniţi din această formaţiune, remarcă AFP într-o retrospectivă publicată vineri după ce Theresa May şi-a anunţat demisia.

Margaret Thacher în 1990, John Major în 1997, David Cameron în 2016 şi acum Theresa May, toţi şi-au pierdut postul din cauza acestui dosar sensibil în Regatul Unit, ţară care a avut mereu o relaţie problematică cu blocul comunitar.

A fost o vreme când conservatorii britanici se manifestau ca eurofili. De altfel sub conducerea unui premier conservator, Edward Heath, Regatul Unit a aderat în anul 1973 la Comunitatea Economică Europeană, într-un moment în care laburiştii aflaţi şi atunci în opoziţie erau ostili acestei aderări, spre deosebire de situaţia actuală, când laburiştii se arată mai apropiaţi faţă de UE decât conservatorii.

Euroscepticismul a schimbat tabăra în anii '80, odată ce conservatorii s-au opus oricărei iniţiative menite să consolideze integrarea politică europeană. O politică sintetizată de premierul Margaret Thatcher în discursul susţinut în 1988 la Colegiul din Bruges, unde a respins ideea ''unui superstat european care să-şi exercite dominaţia de la Bruxelles''.

Ulterior, Uniunea Economică şi Monetară europeană - printre alţi factori, cum ar fi adoptarea unui ''poll tax'', un impozit local foarte nepopular - avea să contribuie la căderea ''Doamnei de Fier''. Poziţia sa intransigentă în acest dosar şi diatribele sale anti-europene au condus la declanşarea procedurii de destituire a ei de către deputaţii conservatori eurofili, mai ales Geoffrey Howe şi Michael Heseltine, iar în final Margaret Thatcher a demisionat.

Ostilitatea conservatorilor britanici faţă de Bruxelles s-a accentuat la mijlocul anilor '90, odată cu crearea partidului UKIP, care pleda pentru ieşirea din UE, determinând astfel Partidul Conservator să-şi înăsprească şi el discursul faţă de blocul comunitar.

John Major, succesorul lui Margaret Thatcher, a avut de înfruntat o revoltă permanentă a euroscepticilor, care îi vor slăbi poziţia înainte ca laburistul Tony Blair să-i dea lovitura de graţie câştigând alegerile din anul 1997.

Reveniţi la putere în 2010, conservatorii devin mai înverşunaţi ca oricând împotriva Bruxelles-ului.

Criza zonei euro şi imigraţia masivă din alte state ale UE alimentează radicalizarea dezbaterii ce îl determină pe premierul David Cameron să convoace pentru 23 iunie 2016 referendumul care va decide ruptura de blocul comunitar. Susţinător al rămânerii în UE în campania premergătoare referendumului, Cameron îi predă ştafeta Theresei May, căreia îi revine dificila sarcină de a realiza efectiv separarea de UE.

Aproape trei ani mai târziu şi după circa 30 de demisii ale unor membri ai cabinetului, Theresa May predă şi ea armele.

Prinsă la mijloc între eurofobi şi eurofili, ea nu a reuşit să-i convingă să accepte acordul de retragere din UE convenit cu liderii europeni, care prevede şi ieşirea Regatului Unit din piaţa unică europeană, dar condiţionată de găsirea unei soluţii pentru evitarea reapariţiei unei ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord, clauză ce i-a nemulţumit pe susţinătorii unei separări clare de UE. După o ultimă tentativă eşuată de a-i ralia pe opozanţii laburişti planului ei, Theresa May şi-a anunţat vineri demisia, efectivă din 7 iunie. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)