Comunicat de presă - Deputat Andrei Baciu (PNL)
Parlamentul României beneficiază de un program de formare în domeniul inteligenței artificiale, inițiat de deputatul Andrei Baciu în parteneriat cu ONU
În perioada 10-12 noiembrie 2026, Parlamentul României găzduiește un program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite, prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).
'Este un proiect pe care l-am inițiat în urmă cu aproximativ șase luni și pentru a cărui concretizare am purtat discuții și am făcut demersuri directe la nivelul leadershipului ONU, la New York și Geneva.
Ideea a pornit de la o nevoie concretă: Parlamentul României trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid.
Am propus acest program în cadrul discuțiilor de la sediul central al ONU din New York, iar în această vară am reușit să confirm proiectul în urma întâlnirilor de la Geneva.
Ulterior, am lucrat împreună cu reprezentanții UNDP și cu echipele Camerei Deputaților și Senatului pentru a transforma această inițiativă într-un program concret, dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar', a declarat deputatul Andrei Baciu.
Programul va fi susținut de doi experți internaționali ai UNDP, care au venit special la București din New York și Singapore:
- Aleida Ferreyra, UNDP Global Lead, Democratic Institutions and Processes in a Digital Era, New York;
- Jayant Narayan, Lead Digital, AI & Innovation, UNDP Global Centre for Technology, Innovation and Sustainable Development, Singapore.
'Consider că această pregătire este esențială. Inteligența artificială nu mai este o tehnologie a viitorului, ci o realitate care influențează deja viața cetățenilor, economia, piața muncii, educația, sănătatea și funcționarea instituțiilor publice.
În același timp, apar provocări majore legate de dezinformare, manipularea prin deepfake, protecția datelor, securitatea cibernetică și respectarea drepturilor fundamentale. Toate acestea au implicații directe asupra democrației, securității naționale și procesului legislativ.
Ca legiuitori, avem responsabilitatea să înțelegem aceste schimbări și să fim capabili să construim un cadru legislativ adaptat noilor realități. Nu putem reglementa eficient o tehnologie pe care nu o înțelegem. Mă bucur că am reușit să aduc acest program în Parlamentul României și că putem beneficia de expertiza unor specialiști internaționali de prim rang.
Este un prim pas dintr-un demers mai amplu prin care îmi propun să aduc inteligența artificială în centrul dezbaterilor parlamentare și să susțin dezvoltarea capacității instituționale în acest domeniu', a explicat Andrei Baciu.
În cadrul programului de formare, ziua de 10 noiembrie va fi dedicată membrilor Parlamentului, iar zilele de 11 și 12 noiembrie vor fi dedicate personalului parlamentar.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.