SUA: Bancher inculpat pentru că a acordat credite fostului director de campanie al lui Trump în speranţa unui post
Un bancher din Chicago a fost inculpat joi pentru că i-a acordat împrumuturi de circa 16 milioane de dolari fostului director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, între timp trimis la închisoare, în speranţa de a obţine un post guvernamental, potrivit AFP.
Bancherul, Stephen Calk, 54 de ani, preşedintele Federal Savings Bank, a făcut o listă de posturi pe care i-ar fi plăcut să le ocupe la Casa Albă, a precizat procurorul federal din Manhattan într-un comunicat.
Prima sa opţiune era postul de secretar al Trezoreriei. Apoi secretar al Comerţului, secretar al Apărării şi 19 posturi de ambasador - printre care cele de la Londra, Paris, Berlin şi Roma.
Calk spera astfel să profite de acordul dat de banca sa solicitărilor de împrumut ale lui Manafort.
În iulie 2016, când Donald Trump a obţinut învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale, Paul Manafort ar fi obţinut un acord condiţionat din partea băncii pentru un prim împrumut de 9,5 milioane de dolari. El i-ar fi mulţumit lui Calk numindu-l membru al unui consiliu economic consultativ al campaniei.
După alegerea lui Donald Trump în noiembrie 2016 şi după ce împrumutul a fost deblocat şi un alt împrumut de şase milioane de dolari a fost angajat, Manafort ar fi promovat numele lui Calk printre membrii echipei de tranziţie a noului preşedinte.
El ar fi reuşit să îi obţină un interviu pentru postul de subsecretar al Apărării, chiar dacă în cele din urmă Calk nu va mai fi numit.
Acordarea acestor împrumuturi lui Paul Manafort, care returnase cu greu credite în trecut, contravenea regulilor interne ale băncii, încălcând în special plafonul privind valoarea împrumuturilor ce pot fi acordate aceluiaşi client, conform procurorului.
Calk ar fi evitat aceste reguli obţinând intervenţia holdingului băncii.
Bancherul este pus sub acuzare pentru corupţie, delict pasibil de un maximum de 30 de ani de închisoare. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La Abu Dhabi a început noua rundă de negocieri între #Ucraina și Rusia mediate de SUA
Discuțiile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, mediate de SUA, au început marți la Abu Dhabi pentru a încerca relansarea eforturilor diplomatice menite să capăt războiului provocat de invazia rusă ce durează de mai mult de patru ani și jumătate, relatează agențiile AFP și EFE. Această întâlnire, care se desfășoară &i
#Ucraina: Zelenski, în vizită în Danemarca pentru discuții cu liderii nordici despre apărarea aeriană și securitatea energetică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat marți în Danemarca, unde urmează să se întâlnească cu liderii țărilor nordice pentru a discuta despre apărarea antiaeriană și securitatea energetică, a anunțat cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP și Reuters. 'Sunt mândră să-i primesc pe
Un nou cadru de securitate în Europa, principalul obiectiv al Rusiei la negocierile de la Abu Dhabi (membru al delegației ruse)
Rusia consideră că obiectivul principal al noilor negocieri de pace privind Ucraina, care sunt mediate de SUA și au început marți la Abu Dhabi, va fi să se încerce schițarea elementelor cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa, a declarat o sursă din delegația rusă citată de Reuters. După o îndelungată
Atacuri cibernetice asupra instalațiilor frigorifice: Franța nu exclude nimic în riposta împotriva Iranului, avertizează ministrul de externe
Franța, care a acuzat Iranul că este la originea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat sute de instalații frigorifice conectate la internet din supermarketuri în luna octombrie, 'nu exclude nimic' în riposta sa împotriva Iranului, a avertizat marți șeful diplomației Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Pe l&aci
Coreea de Nord îl acuză pe secretarul general al ONU că ia partea Coreei de Sud în chestiunea tensiunilor de la graniță
Coreea de Nord și-a exprimat regretul în legătură cu declarațiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a îndemnat cele două Corei să reducă prin dialog tensiunile provocate de explozia unei mine la granița dintre cele două țări, Phenianul acuzându-l că ia partea Seulului, a informat marți presa publică nord-coreeană, relatează Reuters
Avioane americane, evacuate dintr-o a doua bază aeriană britanică din cauza unei amenințări iraniene (presă)
Armata SUA a evacuat avioane dintr-o a doa bază aeriană britanică luni după o amenințare din partea Iranului, a relatat Wall Street Journal, citând persoane care aveau cunoștință despre această chestiune, la câteva săptămâni după ce Washingtonul și-a retras bombardierele din baza aeriană Fairford din cauza suspiciunilor privind un incident de securi
Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual
Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou
Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv
SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică
Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac
Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă
Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.
SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres
O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar
Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.









