logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele Iranului afirmă că ţara sa nu va capitula sub presiunile SUA, chiar dacă va fi bombardată. Demersuri diplomatice

Imagine din galeria Agerpres

Iranul nu va capitula sub presiunile Statele Unite şi nu va renunţa la obiectivele sale, chiar dacă este bombardat, a declarat joi preşedintele Hassan Rouhani, amplificând retorica agresivă dintre cele două state din ultima perioadă, transmite Reuters.

"La peste un an după impunerea acestor sancţiuni severe, poporul nostru nu s-a înclinat sub presiuni, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă", a afirmat preşedintele Rouhani cu ocazia participării la o ceremonie de comemorare a războiului dintre Iran şi Irak (1980-1988), citat de IRNA.

"Avem nevoie de rezistenţă pentru ca duşmanii noştri să ştie că, dacă ne bombardează ţara şi dacă copiii noştri sunt martirizaţi, răniţi sau luaţi prizonieri, nu vom renunţa la obiectivele ce vizează independenţa ţării noastre şi mândria noastră".

În aceeaşi zi, ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif s-a aflat în vizită în Pakistan, unde a discutat chestiuni regionale cu înalţi funcţionari pakistanezi.

"În prezent, regiunea noastră se află într-o situaţie foarte critică şi sunt luate măsuri periculoase în regiune, aşa că avem nevoie de consultări cu toţi vecinii noştri", a declarat Zarif la sosirea la Islamabad, potrivit agenţiei de presă Fars.

Şeful diplomaţiei iraniene a făcut apel la comunitatea internaţională să adopte iniţiative practice pentru a contracara abordarea "agresivă" şi "hărţuirea" Teheranului de către Washington.

În acelaşi timp, joi, purtătorul de cuvânt al Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Keyvan Khosravi, a declarat că Iranul nu este "în niciun caz" dispus să discute cu SUA, atât timp cât Washingtonul nu îşi schimbă "atitudinea" faţă de Republica islamică, potrivit agenţiei oficiale de presă iraniene Irna, citată de AFP.

"Am spus-o în mod clar: atât timp cât nu se schimbă atitudinea, atât timp cât naţiunea noastră nu se consideră satisfăcută în drepturile sale, [...] calea noastră va rămâne neschimbată. În niciun caz nu vor fi discuţii", a declarat Khosravi.

Potrivit Irna, Khosravi a menţionat sosirea în Iran a mai multor delegaţii străine care au adus mesaje "din partea Americii" şi a indicat că ţara sa s-a opus "fără excepţie" primirii acestor emisari.

Ministrul afacerilor externe din Oman Yussef Ben Alawi Ben Abdallah s-a întâlnit luni, la Teheran, cu omologul său iranian. Joi, directorul politic din ministerul german de externe Jens Plotner s-a deplasat în capitala iraniană pentru a se întâlni cu un adjunct al ministrului Zarif.

"Apreciem eforturile germanilor de a contribui la dezescaladarea situaţiei", a declarat la Washington purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus. "Apreciem toate eforturile din partea aliaţilor noştri care ar dori să ne ajute să diminuăm tensiunile cu Iranul", a adăugat Ortagus, fără a dori să confirme dacă delegaţiile străine care s-au deplasat la Teheran sunt purtătoarele unui mesaj din partea SUA.

"Suntem foarte deschişi în mesajul nostru public", "vrem doar să disuadăm" şi "nu căutăm un război cu Iranul", a insistat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat în faţa presei.

Omanul are relaţii bune atât cu SUA cât şi cu Iranul şi a jucat un rol crucial în intermedierea discuţiilor care s-au finalizat cu încheierea acordului internaţional vizând limitarea programului nuclear iranian, încheiat la Viena în iulie 2015 şi la care preşedintele Trump a decis în mod unilateral să renunţe în mai 2018.

După ce s-a declarat deschis unor discuţii cu liderii iranieni, preşedintele Trump a afirmat luni că guvernul său nu a căutat să se implice într-un dialog, adăugând că Iranul ar trebui să facă primul pas dacă doreşte să negocieze cu Statele Unite.

Ghidul suprem iranian, ayatollah Ali Khamenei, a exclus orice negociere "cu guvernul american actual". Teheranul ameninţă să se dezangajeze progresiv din acordul de la Viena dacă ceilalţi parteneri în acest pact nu îi permit să eludeze sancţiunile din SUA. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 10-11-2026 11:25

La Abu Dhabi a început noua rundă de negocieri între #Ucraina și Rusia mediate de SUA

Discuțiile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, mediate de SUA, au început marți la Abu Dhabi pentru a încerca relansarea eforturilor diplomatice menite să capăt războiului provocat de invazia rusă ce durează de mai mult de patru ani și jumătate, relatează agențiile AFP și EFE. Această întâlnire, care se desfășoară &i

Politic Ex 10-11-2026 11:02

#Ucraina: Zelenski, în vizită în Danemarca pentru discuții cu liderii nordici despre apărarea aeriană și securitatea energetică

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat marți în Danemarca, unde urmează să se întâlnească cu liderii țărilor nordice pentru a discuta despre apărarea antiaeriană și securitatea energetică, a anunțat cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP și Reuters. 'Sunt mândră să-i primesc pe

Politic Ex 10-11-2026 10:48

Un nou cadru de securitate în Europa, principalul obiectiv al Rusiei la negocierile de la Abu Dhabi (membru al delegației ruse)

Rusia consideră că obiectivul principal al noilor negocieri de pace privind Ucraina, care sunt mediate de SUA și au început marți la Abu Dhabi, va fi să se încerce schițarea elementelor cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa, a declarat o sursă din delegația rusă citată de Reuters. După o îndelungată

Politic Ex 10-11-2026 10:33

Atacuri cibernetice asupra instalațiilor frigorifice: Franța nu exclude nimic în riposta împotriva Iranului, avertizează ministrul de externe

Franța, care a acuzat Iranul că este la originea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat sute de instalații frigorifice conectate la internet din supermarketuri în luna octombrie, 'nu exclude nimic' în riposta sa împotriva Iranului, a avertizat marți șeful diplomației Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Pe l&aci

Politic Ex 10-11-2026 10:20

Coreea de Nord îl acuză pe secretarul general al ONU că ia partea Coreei de Sud în chestiunea tensiunilor de la graniță

Coreea de Nord și-a exprimat regretul în legătură cu declarațiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a îndemnat cele două Corei să reducă prin dialog tensiunile provocate de explozia unei mine la granița dintre cele două țări, Phenianul acuzându-l că ia partea Seulului, a informat marți presa publică nord-coreeană, relatează Reuters

Politic Ex 10-11-2026 10:18

Avioane americane, evacuate dintr-o a doua bază aeriană britanică din cauza unei amenințări iraniene (presă)

Armata SUA a evacuat avioane dintr-o a doa bază aeriană britanică luni după o amenințare din partea Iranului, a relatat Wall Street Journal, citând persoane care aveau cunoștință despre această chestiune, la câteva săptămâni după ce Washingtonul și-a retras bombardierele din baza aeriană Fairford din cauza suspiciunilor privind un incident de securi

Politic Ex 10-11-2026 09:35

Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual

Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou

Politic Ex 10-11-2026 09:19

Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină

Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv

Politic Ex 10-11-2026 09:16

SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică

Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici

Politic Ex 10-11-2026 08:46

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac

Politic Ex 10-11-2026 08:44

Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă

Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.

Politic Ex 10-11-2026 08:34

SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres

O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar

Politic Ex 10-11-2026 07:59

Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră

Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)

Politic Ex 10-11-2026 07:54

Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul

Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent

Politic Ex 09-11-2026 21:13

Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american

Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.