Ucraina nu a invitat Rusia la ceremonia de învestire a noului preşedinte ales Volodimir Zelenski (MAE ucrainean)
Rusia nu a fost invitată la ceremonia de învestire a noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Kiev, Ekaterina Zelenko, subliniind că au fost invitaţi doar reprezentanţii statelor cu care Ucraina cooperează strâns, potrivit agenţiei de presă Interfax-Ukraina.
'Federaţia Rusă nu a fost invitată la ceremonia de învestitură. I-am invitat doar pe partenerii noştri şi pe acele state cu care Ucraina cooperează în mod intens, state care ne sunt partenere şi prietene', a explicat ea.
Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a stabilit pentru luni, 20 mai, ceremonia de învestire a lui Volodimir Zelenski, ales preşedinte al Ucrainei cu peste 73% din voturi în al doilea tur de scrutin. Contracandidatul său, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko a obţinut doar 24,45%, fiind sancţionat de electorat îndeosebi pentru eşecul în domeniul combaterii corupţiei.
'Preşedinţii ţărilor baltice, preşedintele Georgiei şi cel al Ungariei şi-au confirmat deja participarea', a indicat reprezentanta diplomaţiei Kievului.
Uniunea Europeană va fi reprezentată la ceremonie de către vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, conform agenţiei de presă citate.
La solicitarea presei de a preciza dacă din partea SUA la ceremonia de învestire a lui Volodimir Zelenski va participa vicepreşedintele Mike Pence, purtătoarea de cuvânt a MAE ucrainean a declarat: 'Până la ora actuală nu există confirmarea participării unui înalt reprezentant din Statele Unite, dar în curând ne aşteptăm la informaţii mai precise'.
Criza în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-a declanşat după ce în urma mişcării de contestare a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici au venit la putere forţele prooccidentale în 2014. A urmat anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova în martie acelaşi an. Ulterior, Kievul a acuzat Rusia că acordă sprijin militar rebelilor separatişti din Donbas (estul prorus ucrainean). Tensiunile s-au acutizat după incidentul naval din noiembrie trecut lângă strâmtoarea Kerci în Marea Neagră, când gărzile de coastă ruse au deschis focul şi au sechestrat trei nave militare ucrainene cu tot cu echipajele de la bord. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul Letoniei aprobă noul guvern după răsturnarea coaliției din cauza scandalului dronelor
Parlamentul de la Riga a aprobat joi cu 66 de voturi din 96 formarea unui nou guvern al Letoniei, condus de parlamentarul de centru-dreapta Andris Kulbergs, reprezentant al opoziției, informează Reuters. Coaliția de guvernământ precedentă a fost răsturnată de la putere de scandalul provocat de reacția controversată a executivului la incu
Franța: La 178 de ani după abolirea sclaviei, deputații abrogă legislația care a reglementat-o
Adunarea Națională franceză (camera inferioară a parlamentului) a aprobat joi în unanimitate abrogarea așa-zisului ''Code noir'' (Codul negru) și a tuturor textelor privind reglementarea sclaviei în coloniile franceze, care nu au fost niciodată abrogate oficial după 1848, transmite AFP. Proiectul de lege, care a fos
Israel își suspendă relațiile cu secretarul general al ONU (ambasador)
Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ''lista neagră'' legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, relatează AFP. ''Am termina
SUA și Iranul au ajuns la un acord care mai trebuie aprobat de Trump (presă)
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, afirmă joi portalul de știri Axios, preluat de Reuters. Înțelegerea mai necesită aprobarea finală din partea președintelui american Donald Trump. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Israelul lovește la periferia Beirutului
Forțele armate israeliene au anunțat joi că au lovit un obiectiv de la periferia Beirutului, deși în Liban ar trebui să fie în vigoare un armistițiu, transmite dpa. Primele informații din partea libaneză au precizat că a fost lovită o clădire rezidențială din cartierul Choueifat de la marginea capitalei, însă nu s-au semnalat
Moscova îl convoacă pe ambasadorul Luxemburgului după repatrierea la Kiev a rămășițelor lui Andrii Melnik, un naționalist ucrainean
Ministerul rus de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Luxemburgului la Moscova, după transferul din Luxemburg și înhumarea, în apropiere de Kiev, a rămășițelor pământești ale naționalistului ucrainean Andrii Melnik, care a condus un grup ce a luptat împotriva sovieticilor și a colaborat cu Germania nazistă, transmite France Presse.
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen E/F Ucrainei, finanțate din fonduri europene, și îi va dona alte 16 dintr-un model mai vechi, Gripen C/D, pentru a-și întări apărarea, a anunțat guvernul suedez, relatează AFP. Primele Gripen C/D ar urma să fie donate anul viitorul iar modelul cel mai recent ar u
Premierul ungar Magyar anunță un acord iminent la Bruxelles privind fondurile europene pentru Budapesta
Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru țara sa; el a difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: ''Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord'', transmite Reut
China face apel la vigilență împotriva remilitarizării Japoniei
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China a făcut apel joi la comunitatea internațională să îngrădească împreună neomilitarismul japonez, a consemnat Xinhua. Jiang Bin, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale de la Beijing, a făcut aceste remarci în răspuns la o întrebare din part
Iran: Ghidul suprem afirmă că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi''
Ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei a declarat joi că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi'', după recentele înfruntări între aceste țări și Iran, cele mai grave de la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 8 aprilie, relatează AFP. ''Planul orb al dușmanului, după războiu
Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a ratificat joi acordul cu Uniunea Europeană prin care țara urmează să primească până la sfârșitul anului 2027 un împrumut de 90 de miliarde de euro, vital pentru a putea continua plata salariilor din sectorul public și a pensiilor, precum și pentru susținerea efortului de război, transmite EFE.
Rusia va construi în Kazahstan o centrală nucleară în valoare de 16,5 miliarde de dolari
Rusia și Kazahstanul au încheiat joi un acord pentru construcția primei centrale nucleare de pe teritoriul kazah; costul de 16,5 miliarde de dolari va fi finanțat parțial printr-un credit pentru export acordat de Moscova, transmite Reuters. Lucrările vor începe în 2027, iar prima unitate va fi dată în folosință în
Șefa diplomației UE: Trupele ruse trebuie să se retragă din Republica Moldova și Georgia (media)
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a pledat - într-o declarație făcută înainte de reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE - ca viitoarele negocieri cu Rusia în privința războiului din Ucraina să includă cerințe pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria, regiunea separati
Corpul germano-olandez va conduce forțele terestre ale NATO în Estonia și Letonia
Un corp de armată mixt germano-olandez va prelua comanda forțelor terestre ale NATO din Estonia și Letonia în cursul acestui an pentru a consolida flancul estic al Alianței Nord-Atlantice împotriva unui potențial atac rusesc, au anunțat cele două țări joi, informează Reuters. Așa-numitul Corp 1 germano-olandez (1GNC), cu sediul &ic
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
Forțe americane desfășurate în zone de conflict au fost ținta unor atacuri în baza unor date de localizare disponibile în comerț, potrivit rapoartelor prezentate de oficiali militari, o ilustrare a modului în care economia globală de supraveghere modelează câmpul de luptă, relatează joi Reuters. Într-o scrisoare tran














