Comunicat de presă - Poliția Română
În perioada 1 - 8 noiembrie 2026, Poliția Română, prin Direcția Rutieră, a desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane, inclusiv elevi, a stării tehnice a vehiculelor și a prevenirii comportamentelor de risc specifice sezonului rece, cu accent pe adaptarea vitezei la condițiile de drum.
Polițiștii au efectuat 1.741 de filtre tematice, au verificat 5.730 de vehicule pentru transport public de persoane, 2.886 de vehicule de 8+1, dintre care 919 vehicule de transport elevi.
Au fost constatate nereguli, iar dintre sancțiunile aplicate, 205 au fost pentru nerespectarea privind legalitatea, autorizarea sau documentele (4 pentru vehiculele cu transport elevi), 89 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și 22 pentru transport ilegal de persoane.
În cadrul activităților de control, polițiștii rutieri împreună cu reprezentații Registrului Auto Român au verificat 1.119 vehicule.
Au fost depistate 582 de autovehicule cu deficiențe tehnice, dintre care 2 de transport elevi, 90 de abateri privind starea anvelopelor și 496 de alte abateri privind deficiențele tehnice, dintre care 4 la vehicule de transport elevi.
Tot pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 2.137 de abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 2 la vehicule de transport elevi, au fost efectuate 12.419 testări pentru consumul de alcool, dintre care 755 la conducătorii vehiculelor de transport elevi și 74 de testări pentru consumul de substanțe psihoactive.
Polițiștii au reținut 390 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 2 în cazul vehiculelor de transport elevi, fiind 194 de rezultate pozitive la testările pentru alcool, dintre care 6 la conducătorii vehiculelor de transport elevi și 8 rezultate pozitive la testările pentru substanțe psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost reținute 697 de certificate de înmatriculare, dintre care 9 în cazul vehiculelor de transport elevi, fiind constatate 78 de infracțiuni și aplicate 4.566 de sancțiuni contravenționale, dintre care 53 în cazul vehiculelor de transport elevi.
Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.