logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#europarlamentare2019/INTERVIU Violeta Tomic: Alegerile europene s-ar putea transforma într-un referendum privind însăşi existenţa UE

Image

Alegerile europene s-ar putea transforma într-un referendum privind însăşi existenţa Uniunii Europene şi, dacă este să aibă un viitor, UE nu poate fi construită pe teamă şi austeritate, ci va trebui să-şi schimbe priorităţile de la regulile fiscale represive spre o Uniune socială, ecologică şi democratică care să fie susţinută de majoritatea cetăţenilor europeni, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Violeta Tomic, unul dintre cei doi candidaţi ai Stângii Europene la preşedinţia Comisiei Europene.

În interviul acordat prin e-mail, Violeta Tomic trage un semnal de alarmă privind necesitatea democratizării instituţiilor europene, despre care spune că în prezent "reprezintă capitalul, nu oamenii". Ea spune că "instituţiile UE sunt bine protejate de revolta democratică a poporului" şi că familia politică din care face parte îşi propune să reducă puterea Comisiei Europene şi să transfere o parte din competenţele sale parlamentelor statelor membre şi Parlamentului European.

Pe de altă parte, candidata cap de listă a Stângii Europene vede în regulamentul care va permite suspendarea fondurilor UE în caz de "deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept", care va fi aplicat în premieră în noul cadru financiar 2021-2027, "un pas înainte spre protejarea democraţiei", necesar în contextul ascensiunii formaţiunilor de extremă dreapta, naţionaliste şi populiste. "Dacă statul de drept nu este respectat, trebuie să existe consecinţe, altfel nu rămâne nimic din Europa", afirmă ea în cadrul interviului.

În ceea ce priveşte intenţia anunţată a guvernului român de a muta ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Violeta Tomic, care a militat pentru drepturile palestinienilor în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, spune că "urmarea politicii SUA ca un exemplu în această chestiune nu este ceva cu care să fiu de acord". Candidata stângii, care reaminteşte că familia sa politică militează pentru abolirea NATO, se referă la politica externă a SUA utilizând termeni precum "imperialism" şi "politică de agresiune".

Referitor la referendumul privind familia tradiţională din România, Tomic, raportoare pentru drepturile LGBTI în cadrul Consiliului Europei, afirmă că, în opinia ei şi plecând de la experienţele din Slovenia sau Croaţia, "atitudinile sociale faţă de homosexualitate sunt strâns legate de Biserica Catolică şi rezistenţa sa activă împotriva progresului în domeniul egalităţii şi drepturilor omului". În plus, ea afirmă că mare parte din Europa regresează până la "state patriarhale, tradiţionaliste şi conservatoare, ceea ce este cel puţin trist, dar în acelaşi timp implică şi faptul că luptele noastre nu sunt nici pe departe încheiate".

Nu în ultimul rând, Violeta Tomic, care a fost în ultimii 5 ani membră a parlamentului din Slovenia, afirmă că "accesul femeilor la viaţa politică şi luarea activă a deciziilor în toate segmentele muncii şi vieţii este crucială pentru viitoarele generaţii".

AGERPRES: Doamnă Tomic, Slovenia, ca parte a fostei Iugoslavii, şi România au trăit experienţa comunismului, iar unii alegători pun semnul egalităţii între stânga şi comunism. Ce valori ale Stângii Europene i-ar putea face pe cetăţenii români să voteze pentru familia dumneavoastră politică, evident alegând la urne partidul afiliat din România?
Violeta Tomic: Fosta Iugoslavie a fost mai degrabă un regim unic, nu atât de comparabil cu alte state comuniste cum pare la prima vedere. Obişnuiam să spunem că avem o versiune de umanism socialist autoguvernat. Ideea politică slovenă de "Stânga" - Levica - nu este egală cu comunismul, ci este egală cu socialismul democratic. Ideea politică a "Levica" din Slovenia este foarte clară şi simplă - scopul nostru este de a avea o societate a justiţiei sociale, o piaţă a muncii corectă, drepturi pentru muncitori şi dreptul la angajare, acces liber şi egal la sănătate şi educaţie, domnia drepturilor omului, egalitate de gen şi o societate incluzivă, fără discriminare, cu solidaritate între toate generaţiile. Principalele noastre puncte de interes sunt protecţia mediului şi justiţia climatică, descentralizarea UE, pace şi politică nonviolentă în comunitatea internaţională.

AGERPRES: Cum aţi caracteriza relaţia dumneavoastră cu Partidul Socialist Român, singura formaţiune din ţara noastră afiliată Stângii Europene, şi cum vedeţi perspectivele sale electorale la alegerile europene? În general, cât de importante sunt pentru familia dumneavoastră politică ţările din fostul bloc comunist ca bazin electoral?
Violeta Tomic: Solidaritatea este una dintre valorile fundamentale ale Stângii Europene. Aşa-zisa noastră familie politică este dedicată respectului reciproc, dialogului, cooperării şi solidarităţii. Într-o oarecare măsură împărtăşim, de asemenea, o istorie similară, tradiţii, o mentalitate socială şi politică. Am moştenit valori comuniste şi socialiste comune, ceea ce este foarte specific ţărilor de la periferia Europei în prezent. Bineînţeles, există multe diferenţe între diferitele regiuni ale Europei, dar similitudinile noastre ne leagă şi ne unesc. Sper cu sinceritate că Stânga Europeană va păstra o poziţie puternică şi unită la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European şi în viitor. Vom rămâne loiali manifestului nostru, care precizează: "Suntem angajaţi faţă de valorile şi tradiţiile socialismului, comunismului şi mişcării muncitoreşti, ale feminismului, mişcării feminismului şi egalităţii de gen, ale mişcării de protecţie a mediului şi dezvoltării sustenabile, ale păcii şi solidarităţii internaţionale, ale drepturilor omului, umanismului şi antifascismului, ale gândirii progresiste şi liberale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional".

AGERPRES: Credeţi că experienţa dumneavoastră de prezentatoare de televiziune şi de actriţă vă va ajuta în dezbaterile cu ceilalţi candidaţi cap de listă? În general, credeţi că dezbaterile televizate cu candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene vor conta mai mult decât la precedentele alegeri europene?
Violeta Tomic: Sunt obişnuită să vorbesc în public şi am dobândit anumite deprinderi în precedenta mea carieră profesională în sectorul culturii. Totuşi, contextul cultural al dezbaterilor politice este mai degrabă diferit. Câteodată mi se pare că nu mai există loc pentru cultură, respect reciproc, diversitate socială şi bune maniere în orice dialog din dezbaterea politică. Nu vreau să par negativistă, dar experienţa mea este că dezbaterea politică trebuie să devină mai responsabilă şi mai inteligibilă, cu siguranţă spre binele platformei democratice. Sper ca dezbaterile televizate din acest an privind alegerile pentru PE să prilejuiască un dialog fructuos, respectuos şi democratic. Pe de altă parte, în contextul în care alte forme de media domină dezbaterea socială, sunt sigură că tehnologiile mai noi vor permite o nouă cale de acces importantă către alegerile europene.

AGERPRES: Fostul ministru grec al finanţelor Yanis Varoufakis, care candidează în Germania din partea Mişcării pentru Democraţie 2025 (DiEM25), a declarat că ''nu mai există o stângă europeană reală'', iar partidele de stânga includ facţiuni atât de diferite încât redactarea unui manifest de partid este un demers lipsit de coerenţă, prin care nu se pot atrage voturi din bazinul electoral al dreptei sau din cel al formaţiunilor progresiste. Cum răspundeţi acestor critici?
Violeta Tomic: Este în întregime opinia sa. Cred că această afirmaţie particulară nu reflectă deloc valorile Stângii Europene. Sunt convinsă că familia Stângii Europene se bazează pe valori fundamentale similare, sau chiar aceleaşi, dar se folosesc, bineînţeles, metode şi abordări diferite când vine vorba despre implementarea valorilor noastre. Aş argumenta că stânga în general a cunoscut mai degrabă un trend pozitiv spre unificare în ultimul timp, mai degrabă decât a avea vederi divergente asupra principalelor chestiuni. Mi-ar plăcea să cred că este încă destul loc pentru implementarea unui Europe mai drepte, având în prim-plan solidaritatea pentru toţi.

AGERPRES: Ca membră a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei aţi susţinut drepturile poporului palestinian. Cum percepeţi recentul anunţ făcut de premierul Viorica Dăncilă privind intenţia guvernului român de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, după modelul SUA?
Violeta Tomic: A urma politica SUA ca un exemplu în această chestiune nu este ceva cu care să fiu de acord. Noi milităm pentru o politică paşnică şi nonviolentă în comunitatea internaţională. Noi suntem pentru abolirea NATO. Noi milităm pentru ca toate ţările UE să înceteze imediat să participe la orice acţiuni militare imperialiste în lume. Decizia guvernului SUA de a-şi muta reprezentanţa diplomatică la Ierusalim este ilegală, după cum "Levica" a arătat deja. În conformitate cu rezoluţiile ONU, Ierusalimul are un statut special de "corpus-separatum", aşa că este imposibil ca oraşul să devină unilateral al cuiva; regimul trebuie adoptat consensual. Vorbim despre o încălcare a legii internaţionale. Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim dă de fapt legitimitate pretenţiilor israeliene ca Ierusalimul să devină capitala Israelului. Decizia administraţiei americane este încă una dintr-o lungă listă de acţiuni care ilustrează politica sa de agresiune.

AGERPRES: Parlamentul European şi-a adoptat recent poziţia privind un regulament care să permită suspendarea fondurilor UE în caz de "deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept". Rezoluţia a trecut cu sprijinul principalelor grupuri politice din Parlamentul European, dar eurodeputaţii din partidele de la guvernare din Polonia, Ungaria şi România au votat, de exemplu, împotrivă. Care este opinia dumneavoastră despre un astfel de regulament, care va reprezenta o premieră în UE?
Violeta Tomic: Da, Parlamentul European a adoptat o lege potrivit căreia orice obstrucţionare a statului de drept poate fi pedepsită cu tăierea sau suspendarea resurselor financiare de la bugetul UE. Acest regim urmează a fi implementat în viitorul cadru financiar multianual 2021-2027. Decizia privind retragerea resurselor va fi luată de Comisia Europeană care, după ce neregulile sunt rezolvate, va face resursele disponibile din nou. Democraţia, statul de drept şi alte valori fundamentale europene sunt în prezent în pericol şi adesea atacate în UE. În special în contextul ascensiunii opiniilor politice de extremă dreapta, naţionaliste şi populiste, stânga trebuie să-şi propună să protejeze valorile solidarităţii şi ale unei Europe sociale şi văd în regulamentul în cauză un pas înainte spre protejarea democraţiei. Dacă statul de drept nu este respectat, trebuie să existe consecinţe, altfel nu rămâne nimic din Europa.

AGERPRES: Care este opinia dumneavoastră despre sistemul "Spitzenkandidat"? Împărtăşiţi opinia celor care susţin că acest sistem prezintă riscul unei concentrări a puterii în mâinile aceleiaşi familii politice europene?
Violeta Tomic: Democratizarea instituţiilor Uniunii Europene este mai mult decât necesară. Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au autoritate absolută. Puterea politică este strâns împletită cu interesele capitalului. Acum instituţiile UE practic reprezintă capitalul, nu oamenii, şi în consecinţă vizează impunerea de mai multe restricţii pentru democraţie pentru a asigura un flux sigur şi acumularea capitalului. Instituţiile UE sunt bine protejate de revolta democratică a poporului. Ne vom propune să reducem puterea Comisiei Europene şi să transferăm o parte din competenţele sale organismelor responsabile democratic, parlamentelor statelor membre şi Parlamentului European. Cel din urmă deţine în prezent un rol în principal consultativ şi de supervizare. Vom face tot posibilul pentru a asigura un rol legislativ Parlamentului European. Restricţiile asupra procesului democratic de luare a deciziilor în UE urmează scopul de a impune politici neoliberale. Într-un astfel de context, extrema dreaptă capătă autoritate, în timp ce naţionalismul, rasismul, xenofobia şi tot felul de tipuri de ură sunt în creştere. Stânga refuză să permită un alt val de repetare a istoriei şi, de aceea, vom lupta din greu împotriva acestui lucru.

AGERPRES: Comisia Europeană şi Consiliul European nu au avut niciodată preşedinţi femei, iar Parlamentul European a avut o femeie la conducerea sa doar în două rânduri: 1979-1982 (Simone Veil) şi 1999-2001 (Nicole Fontaine). În prezent, puţin peste o treime dintre membrii Parlamentului European sunt femei. Vă aşteptaţi la o creştere a acestei proporţii în urma alegerilor europarlamentare din 23-26 mai?
Violeta Tomic: Da, întotdeauna aştept şi sper ca femeile să ia parte în mod egal la viaţa politică. Toate trebuie să facem acest lucru! Accesul femeilor la viaţa politică şi luarea activă a deciziilor în toate segmentele muncii şi vieţii este crucială pentru viitoarele generaţii. În parlamentele şi guvernele statelor membre UE participarea femeilor este slabă. Numai şase din 28 de parlamente din UE sunt conduse de femei. Şapte din zece deputaţi sunt bărbaţi. Proporţia femeilor ministru în UE este mai mică de o treime. Egalitatea de gen este una dintre cele mai sensibile zone ale UE. Inegalitatea de şanse pentru femei rămâne la fel sau chiar se înrăutăţeşte. Astăzi, o femeie este plătită în medie în UE cu 16% mai puţin decât un bărbat. Inegalitatea de o viaţă în materie de salarii duce la diferenţe şi mai mari la nivelul pensiilor, iar pensiile femeilor pot fi cu peste 35% mai mici decât cele ale bărbaţilor. Drept rezultat, femeile din UE sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie şi excluziune socială.

AGERPRES: Tema statutului şi drepturilor persoanelor LGBTI este una tot mai importantă la nivel european. În România a avut loc în cursul anului trecut un referendum privind familia tradiţională, dar nu a fost validat din cauza lipsei de cvorum. Acest referendum a fost politizat excesiv, iar în cursul campaniei au fost folosite imagini şi mesaje considerate mincinoase de membrii comunităţii LGBTI şi reprezentanţii ONG-urilor. Care ar fi explicaţia, în opinia dumneavoastră, şi care este mesajul dumneavoastră în această privinţă?
Violeta Tomic: Subiectul drepturilor LGBT are o lungă istorie în UE. Tratatul privind funcţionarea UE are prevederi pentru combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală, la articolele 10 şi 19. Aceste prevederi au fost stipulate de "Tratatul de la Amsterdam" din 1999. În plus, articolul 21 al Cartei drepturilor fundamentale prevede că "orice discriminare bazată pe orice motiv precum (...) orientarea sexuală va fi interzisă".

O directivă-cadru din 2000 a obligat toate statele UE să adopte, în termen de trei ani, legislaţie antidiscriminare în domeniul încadrării în muncă. Acea legislaţie a trebuit să includă prevederi pentru a proteja oamenii de discriminare pe baza orientării sexuale.

Mai recent a existat o discuţie privind identitatea de gen şi drepturile persoanelor transgen. În februarie acest an, PE a adoptat o rezoluţie istorică privind drepturile persoanelor intersexuale. În Slovenia am avut o experienţă similară cu cea din România, dar şi din Croaţia, în ceea ce priveşte legalizarea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex. Mai multe referendumuri publice au fost iniţiate de politicieni religioşi de dreapta, care s-au opus ferm drepturilor LGBT. Abia în 2017, după peste 20 de ani de luptă pentru drepturile omului, "Legea privind uniunile civile" a intrat în vigoare, ca urmare a unei iniţiative legislative a "Levica". Cred că atitudinile sociale faţă de homosexualitate sunt strâns legate de Biserica Catolică şi rezistenţa sa activă împotriva progresului în domeniul egalităţii şi drepturilor omului. Mare parte din Europa regresează până la state patriarhale, tradiţionaliste şi conservatoare, ceea ce este cel puţin trist, dar în acelaşi timp implică şi faptul că luptele noastre nu sunt nici pe departe încheiate.

AGERPRES: Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European în România, care ar fi mesajul pe care l-aţi transmite cetăţenilor români?
Violeta Tomic: Alegerile viitoare s-ar putea transforma într-un referendum privind însăşi existenţa Uniunii Europene. În ultimii câţiva ani, partidele de extrema dreaptă au avut un succes deosebit în consolidarea lor şi a reţelelor adiacente. Este clar că Uniunea Europeană de astăzi, cu dogma ei privind piaţa internă şi politicile neoliberale asociate, a jucat un rol major în această evoluţie. Dacă este să avem un viitor, UE trebuie să fie legată încă o dată de bunăstarea socială şi iniţiativele de pace. Nu poate fi construită pe teamă şi austeritate. Ea poate supravieţui numai dacă este susţinută de majoritatea oamenilor din statele membre. Pentru a câştiga din nou sprijinul lor, va trebui să-şi schimbe priorităţile de la regulile fiscale represive spre o Uniune socială, ecologică şi democratică care funcţionează pentru toţi.

AGERPRES: Un stat membru ar putea părăsi în premieră Uniunea Europeană în acest an, în statele cele mai vechi ale UE se vorbeşte despre o Europă cu mai multe viteze şi tot timpul se vehiculează noi pericole care ar ameninţa Uniunea. Care sunt în opinia dumneavoastră cele mai mari ameninţări pentru integritatea şi sistemul de valori ale UE?
Violeta Tomic: O Europă cu mai multe viteze este, din nefericire, o realitate în actualele condiţii, dar nu poate fi o soluţie; această idee este acum susţinută numai de statele membre conservatoare. Pentru "Levica", o UE cu mai multe viteze nu trebuie să existe. Pentru noi nu există nicio divizare între statele membre vechi şi cele noi, nu trebuie să existe o astfel de ierarhie. De asemenea, susţinem puternic descentralizarea Uniunii Europene. Mottoul nostru este fără centru şi fără periferie. Cum putem vorbi despre valori comune europene dacă problema egalităţii între statele membre revine din nou şi din nou? AGERPRES/(AS - autori: Florin Ştefan, Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: (c) www.european-left.org

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 10-11-2026 12:36

Negocieri ruso-ucrainene/ Emisarii americani insistă asupra unui nou cadru de securitate în Europa

Emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat marți încă o dată la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa, la începutul noii runde de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, relatează agențiile AFP și EFE. 'Speranța astăzi n

Politic Ex 10-11-2026 12:02

SUA/ Alegătorii din California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor

Alegătorii din statul american California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor, susținută în special de economistul Gabriel Zucman, indică proiecțiile realizate de media din SUA la aproape o săptămână de la scrutin, transmite marți AFP. Inițiativa propunea taxarea celor aproximativ 200 de miliard

Politic Ex 10-11-2026 12:01

Ungaria/Fidesz l-a inclus pe fratele fostului premier Orban, reținut pentru trafic de persoane, pe 'lista deținuților politici'

Aron Orban, fratele fostului premier ungar Viktor Orban, arestat luni sub suspiciunea de trafic de persoane, a fost inclus pe 'lista deținuților politici' publicată pe site-ul partidului de opoziție Fidesz, relatează marți MTI. Numele lui Aron Orban a fost adăugat alături de cele ale altor patru persoane considerate 'deținuți politici',

Politic Ex 10-11-2026 11:25

La Abu Dhabi a început noua rundă de negocieri între #Ucraina și Rusia mediate de SUA

Discuțiile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, mediate de SUA, au început marți la Abu Dhabi pentru a încerca relansarea eforturilor diplomatice menite să capăt războiului provocat de invazia rusă ce durează de mai mult de patru ani și jumătate, relatează agențiile AFP și EFE. Această întâlnire, care se desfășoară &i

Politic Ex 10-11-2026 11:02

#Ucraina: Zelenski, în vizită în Danemarca pentru discuții cu liderii nordici despre apărarea aeriană și securitatea energetică

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat marți în Danemarca, unde urmează să se întâlnească cu liderii țărilor nordice pentru a discuta despre apărarea antiaeriană și securitatea energetică, a anunțat cabinetul premierului danez Mette Frederiksen, relatează AFP și Reuters. 'Sunt mândră să-i primesc pe

Politic Ex 10-11-2026 10:48

Un nou cadru de securitate în Europa, principalul obiectiv al Rusiei la negocierile de la Abu Dhabi (membru al delegației ruse)

Rusia consideră că obiectivul principal al noilor negocieri de pace privind Ucraina, care sunt mediate de SUA și au început marți la Abu Dhabi, va fi să se încerce schițarea elementelor cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa, a declarat o sursă din delegația rusă citată de Reuters. După o îndelungată

Politic Ex 10-11-2026 10:33

Atacuri cibernetice asupra instalațiilor frigorifice: Franța nu exclude nimic în riposta împotriva Iranului, avertizează ministrul de externe

Franța, care a acuzat Iranul că este la originea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat sute de instalații frigorifice conectate la internet din supermarketuri în luna octombrie, 'nu exclude nimic' în riposta sa împotriva Iranului, a avertizat marți șeful diplomației Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Pe l&aci

Politic Ex 10-11-2026 10:20

Coreea de Nord îl acuză pe secretarul general al ONU că ia partea Coreei de Sud în chestiunea tensiunilor de la graniță

Coreea de Nord și-a exprimat regretul în legătură cu declarațiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a îndemnat cele două Corei să reducă prin dialog tensiunile provocate de explozia unei mine la granița dintre cele două țări, Phenianul acuzându-l că ia partea Seulului, a informat marți presa publică nord-coreeană, relatează Reuters

Politic Ex 10-11-2026 10:18

Avioane americane, evacuate dintr-o a doua bază aeriană britanică din cauza unei amenințări iraniene (presă)

Armata SUA a evacuat avioane dintr-o a doa bază aeriană britanică luni după o amenințare din partea Iranului, a relatat Wall Street Journal, citând persoane care aveau cunoștință despre această chestiune, la câteva săptămâni după ce Washingtonul și-a retras bombardierele din baza aeriană Fairford din cauza suspiciunilor privind un incident de securi

Politic Ex 10-11-2026 09:35

Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual

Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou

Politic Ex 10-11-2026 09:19

Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină

Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv

Politic Ex 10-11-2026 09:16

SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică

Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici

Politic Ex 10-11-2026 08:46

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac

Politic Ex 10-11-2026 08:44

Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă

Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.

Politic Ex 10-11-2026 08:34

SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres

O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar