Fostul preşedinte brazilian Michel Temer s-a predat poliţiei
Fostul preşedinte brazilian Michel Temer s-a predat joi poliţiei, după ce a beneficiat de dreptul de 'habeas corpus', timp în care a fost în stare de libertate în cadrul unui dosar de corupţie, măsură ce a fost retrasă miercuri, relatează vineri agenţia Xinhua.
Temer a fost arestat la sfârşitul lui martie sub acuzaţia de corupţie şi a stat cinci zile la închisoare, după care i s-a acordat dreptul de 'habeas corpus' şi a fost eliberat din detenţie.
După revocarea măsurii miercuri seara, fostul preşedinte a avut la dispoziţie o zi pentru a se preda, în caz contrar era arestat.
Temer este acuzat de faptul că s-a aflat la conducerea unei largi scheme de corupţie despre care se spune că a durat ani de zile. În cursul anchetei s-a constatat că schema implica construirea unei centrale nucleare Agra 3 în statul Rio de Janeiro.
Fostul preşedinte a fost acuzat de infracţiuni precum corupţie, deturnare de fonduri, spălare de bani şi asocieri infracţionale.
Dacă în martie, Temer a fost arestat la locuinţa sa, de această dată, el s-a predat de bunăvoie poliţiei federale din Rio de Janeiro. Nu se ştie deocamdată unde a fost plasat în detenţie. Data trecută, Temer a fost transferat din Sao Paulo la Rio de Janeiro, unde cazul este investigat.
Acuzarea a cerut arestarea lui Temer deoarece investigaţiile indicau faptul că el şi aliaţii săi au întreprins activităţi de contraspionaj, monitorizând progresele investigaţiei în scopul de a încerca evitarea arestării. Ea a menţionat de asemenea posibilitatea distrugerii de dovezi dacă Temer rămâne în libertate. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
Forțe americane desfășurate în zone de conflict au fost ținta unor atacuri în baza unor date de localizare disponibile în comerț, potrivit rapoartelor prezentate de oficiali militari, o ilustrare a modului în care economia globală de supraveghere modelează câmpul de luptă, relatează joi Reuters. Într-o scrisoare tran
ONU critică o 'escaladare periculoasă' a conflictului #Ucraina-Rusia și face apel la 'reținere'
Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a avertizat joi împotriva unei 'escaladări periculoase' în conflictul între Ucraina și Rusia și a făcut apel la cele două părți să revină la masa negocierilor, fără a menționa cine este 'agresorul' și cine 'victima', relatează France Presse și EFE. 'F
Iranul denunță 'încălcările continue ale încetării focului' de către SUA și amenințările contra Omanului
Ministerul de Externe iranian a condamnat joi cu fermitate 'încălcările continue ale încetării focului' întreprinse de Statele Unite, în special loviturile aeriene din 'ultimele zile' asupra sudului Iranului, transmite AFP. Iranul va lua 'toate măsurile necesare pentru a-și apăra suveranitatea națională', a dat a
Guvernul Bulgariei, hotărât să majoreze cheltuielile de apărare la 5%, conform cerințelor NATO
Guvernul Bulgariei s-a arătat hotărât joi să crească cheltuielile militare de la nivelul actual de 2% din PIB la 5%, convenit de NATO în iunie 2025, relatează EFE. 'Am atins pragul de 2%. Suntem hotărâți să facem următorul pas, crescând gradual bugetul nostru de apărare la 5% pentru a ne îndeplini angajamentele în materi
Boris Pistorius cere consolidarea forțelor armate ale NATO pe fondul incertitudinii relațiilor cu SUA
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, le-a cerut miercuri aliaților NATO să ia măsuri decisive pentru a-și consolida forțele armate, ca răspuns la incertitudinea tot mai mare în relațiile cu Statele Unite, relatează joi dpa. 'A sta în fața Casei Albe sau a oricărei alte clădiri din lume ca un iepure în fața șarpelui nu ne face ma
Un fost spion al CIA, arestat cu lingouri de aur în valoare de 40 de milioane de dolari
Un fost spion american a fost arestat și acuzat de deturnare de fonduri publice după descoperirea unor lingouri de aur în valoare de peste 40 de milioane de dolari, conform unui document judiciar, citat de AFP. David Rush, fost angajat al agenției americane de informații externe (CIA), este, de asemenea, urmărit penal pentru primirea în mod
Conflictul între China și SUA cu privire la Taiwan riscă să degenereze într-o escaladare nucleară (studiu)
Un conflict între SUA și China cu privire la Taiwan ar putea duce la o escaladare nucleară, armata fiecăreia din țări fiind susceptibilă să desfășoare operațiuni de amploare împotriva centrelor de comandă și de comunicații ale părții adverse', susține joi un important centru de cercetare în domeniul apărării, citat de Reuters. &Ic
Jill Biden s-a temut că soțul ei, Joe Biden, a suferit un AVC în timpul dezbaterii cu Trump
Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a declarat, într-un fragment dintr-un interviu acordat CBS News difuzat miercuri, că a fost 'speriată' în timpul dezbaterii prezidențiale din 2024 dintre Joe Biden și Donald Trump, pentru că a crezut în acel moment că soțul ei suferise un accident vascular cerebral (AVC), relatează AFP.
Bolivia trăiește o 'rebeliune' împotriva unui guvern 'supus' SUA, spune fostul președinte Morales (AFP)
Bolivia trăiește o 'rebeliune' împotriva unui guvern 'total supus' Statelor Unite, a declarat pentru AFP fostul președinte de stânga Evo Morales, a cărui țară este zguduită de aproape o lună de manifestații. 'Acesta este un guvern total supus (Statelor Unite, n.red.). Îmi dau seama că a venit timpul să decidem cine comandă
SUA: Trump a reintrodus o plângere cerând WSJ despăgubiri de 10 miliarde de dolari pentru articolele despre legăturile cu Epstein
Președintele american Donald Trump a reintrodus o plângere în justiție pentru defăimare, cerând despăgubiri de cel puțin 10 miliarde de dolari din partea cotidianului Wall Stret Journal (WSJ) pentru articolele despre legăturile sale cu Jeffrey Epstein, după ce un judecător a respins o primă versiune a plângerii din cauza unor vicii de procedură, trans
Kuwaitul anunță că sistemele sale antiaeriene interceptează rachete și drone inamice
Armata din Kuwait a declarat joi dimineață că sistemele sale de apărare antiaeriană interceptau rachete și drone ostile, dar nu a precizat de unde proveneau acestea, informează Reuters. Armata a indicat că toate sunetele de explozii auzite în țară au fost rezultatul interceptării amenințărilor de către sistemele de apărare antiaeriană și a îndemnat
UPDATE/Kallas avertizează asupra "capcanei" ruseşti privind numirea unui mediator pentru războiul din #Ucraina
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat joi că Uniunea Europeană nu ar trebui să cadă în 'capcana' Rusiei de a dezbate numirea unui mediator european pentru războiul din Ucraina, în momentul în care UE trebuie să-și demonstreze unitatea în fața Moscovei, relatează AFP și Reuters. 'Cred că aceasta este o capcană p
China salută rezistența Cubei la presiunea SUA
Ministrul chinez de externe Wang Yi a salutat rezistența poporului cubanez la presiunile SUA, în timpul unei întâlniri cu omologul său cubanez Bruno Rodriguez Parrilla la New York, a anunțat joi biroul său, conform AFP. Cubanezii 'și-au câștigat respectul comunității internaționale demonstrând o voință de neclintit de a rezist
Iranul a lansat un atac împotriva unei baze americane ca ripostă la un bombardament anterior
Gardienii Revoluției iranieni au declarat joi că au lansat un atac asupra unei baze aeriene americane ca ripostă la un bombardament anterior al SUA asupra unei poziții din sudul Iranului, acest schimb de atacuri intervenind pe fondul discuțiilor între cele două țări pentru a pune capăt conflictului, de la declanșarea căruia se împlinesc trei luni joi, relatează E
Germania: Merz promite să continue reformele și susține coaliția cu social-democrații
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri că va continua reformele și a respins orice alternativă la coaliția sa cu social-democrații de centru-stânga, relatează dpa. 'Germania are puterea pentru un nou început și sunt personal hotărât cu toată puterea să fac acest lucru posibil prin guvernul meu', a declarat Merz la un eveni














