Republica Moldova: Întrevedere între Igor Dodon şi liderul transnistrean la Tighina
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a deplasat marţi la Tighina, unde a avut o întrevedere cu şeful autorităţii separatiste din Transnistria, Vadim Krasnoselski, informează Radio Chişinău.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon scrie că a discutat cu Vadim Krasnoselski despre "rezultatele măsurilor de consolidare a încrederii din ultimii doi ani'. Potrivit lui Dodon, el a convenit cu liderul administraţiei transnistrene asupra organizării unei noi runde de negocieri în formatul 5+2 (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, plus UE şi SUA, ca mediatori) "în vederea apropierii poziţiilor tuturor participanţilor la negocieri pentru consolidarea încrederii între părţi şi soluţionarea problemelor existente'.
Igor Dodon susţine că, alături de Krasnoselski, a fi contribuit la menţinerea trupelor ruse în stânga Nistrului, sub forma aşa-ziselor "trupe de pacificare'. "Am reconfirmat importanţa menţinerii actualei operaţiuni de pacificare ca factor de susţinere a stabilităţii şi liniştii în Zona de Securitate. Totodată, am subliniat că în anul curent au fost anumite provocări în aceasta direcţie, însă prin eforturi comune am reuşit sa le depăşim fără complicaţii serioase, inclusiv datorită faptului că locuitorii de pe ambele maluri susţin paşii întreprinşi pentru consolidarea păcii şi a stabilităţii în ţara noastră', a afirmat Igor Dodon.
La rândul său, Vadim Krasnoselski a declarat, citat de presa transnistreană, că "2017 a fost anul obţinerii unor înţelegeri, iar 2018 a fost anul punerii lor în practica', transmite Europa Liberă. "Desigur, mai sunt chestiuni care merită o atenţie suplimentară, dar sunt convins că împreună vom reuşi', a spus liderul administraţiei separatiste de la Tiraspol.
La începutul lui decembrie, ministrul de externe moldovean Tudor Ulianovschi a declarat în cadrul reuniunii ministeriale a OSCE de la Milano că Republica Moldova pledează consecvent pentru retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse de pe teritoriul său, precum şi pentru transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii din Transnistria într-o misiune civilă cu mandat internaţional.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație














