''Vestele galbene'' s-au mobilizat în număr redus în Franţa, pentru o nouă sâmbătă de proteste
Sub o mie de manifestanţi la Paris, doar câteva zeci în faţa palatului Versailles: "vestele galbene" s-au mobilizat în număr mic sâmbătă în Franţa, pentru o nouă zi de proteste, îndoliată de un al zecelea deces înregistrat pe fondul mişcării protestatare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează AFP.
Parlamentul a aprobat definitiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă, măsuri de urgenţă în valoare de 10 miliarde de euro, menite să uşureze presiunea fiscală şi să sporească puterea de cumpărare, revendicări-cheie ale "vestelor galbene". Însă unii printre membrii mişcării nu par deocamdată gata să înceteze protestele, care au provocat cea mai gravă criză din timpul preşedinţiei lui Emmanuel Macron, deja aflat la cel mai scăzut nivel de încredere în sondaje.
Cu toate acestea, noua sâmbătă de manifestaţii promisă de cele mai hotărâte "veste galbene" franceze nu a adunat decât puţină lume la mijlocul zilei. Chiar în faţa Palatului Versailles, erau doar 60 de protestatari, potrivit AFP. Prefectul a estimat vineri că "mai multe sute" sau chiar "o mie" de "veste" ar putea manifesta sâmbătă.
La nivelul capitalei franceze, circa 800 de "veste galbene" manifestau cu calm în mai multe locuri, a anunţat în jurul prânzului prefectura poliţiei.
Pe Champs-Elysees, epicentrul manifestaţiilor, cafenelele şi restaurantele îşi desfăşurau în regim normal terasele şi aproape toate magazinele îşi etalau mărfurile în vitrine. Cu toate acestea, magazinele pariziene, care ar urma să primească numeroşi clienţi înainte de Anul Nou, au fost invitate de prefectura poliţiei să dea dovadă de vigilenţă. "Un dispozitiv de securitate proporţionat şi adaptat" a fost desfăşurat la faţa locului, potrivit Ministerului de Interne francez, care nu a precizat numărul de forţe mobilizate.
Săptămâna trecută, au fost desfăşuraţi în jur de 69.000 de membri ai forţelor de ordine, dintre care 8.000 la Paris, susţinuţi de vehicule blindate ale jandarmeriei. Astfel de vehicule blindate sunt poziţionate şi în regiuni, unde ciocniri au avut de asemenea loc, în special în Toulouse şi Bordeaux.
"Vestele galbene" au îndemnat şi la blocarea trecerii camioanelor la frontiere. Mai mult de 300 dintre "veste" blochează de sâmbătă dimineaţa o bretea de autostradă la nivelul localităţii Boulou, lângă frontiera spaniolă. Perturbări de circulaţie au fost semnalate şi la frontiera cu Belgia.
Însă unele "veste galbene" cer un armistiţiu de Revelion, la mai mult de o lună de la declanşarea mişcării de protest.
În timp ce prima manifestaţie, din 17 noiembrie, a reunit 282.000 de manifestanţi, numărul lor a fost de 166.000 în 24 noiembrie, de 136.000 la 1 şi 8 decembrie şi de 66.000 la 15 decembrie, potrivit cifrelor oficiale ("vestele" nu oferă estimări).
Un automobilist a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce maşina lui s-a izbit de un camion blocat la un filtru al "vestelor galbene" lângă Perpignan (sud), potrivit unei surse judiciare.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație














