Cazul Khashoggi: Mesaje care întăresc suspiciunile privind rolul prinţului moştenitor în asasinarea jurnalistului
Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) are cunoştinţă de existenţa a cel puţin 11 mesaje trimise de prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman în orele de dinainte şi după uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi consilierului care superviza asasinatul, potrivit unui articol de sâmbătă al publicaţiei Wall Street Journal, preluat de mass-media internaţionale.
Ziarul citează în acest sens un extras dintr-un raport secret al CIA, care conduce la concluzia că prinţul moştenitor, supranumit "MBS", a ordonat "probabil" asasinarea jurnalistului saudit în timpul vizitei acestuia la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul la 2 octombrie.
În acest raport, CIA relevă că prinţul saudit i-a trimis cel puţin 11 mesaje celui mai apropiat consilier al său, Saud al-Qahtani, care superviza echipa de 15 persoane trimisă în Turcia pentru a-l ucide pe Jamal Khashoggi. Consilierul regal a fost demis şi acuzat oficial în Arabia Saudită pentru că a jucat un rol central în această crimă şi figurează printre cei 17 saudiţi incluşi pe lista cu sancţiuni a Trezoreriei americane.
Saud al-Qahtani a comunicat direct cu şeful comandoului care a comis crima, potrivit CIA, indică Wall Street Journal, care nu specifică tipul mesajelor.
CIA nu cunoaşte însă conţinutul mesajelor trimise de către prinţul moştenitor colaboratorului său apropiat, specifică portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca.
Dar raportul concluzionează, cu un grad de certitudine de la "moderat până la ridicat", că prinţul Mohammed "îl viza personal" pe Khashoggi şi că "probabil a ordonat moartea sa".
Totuşi raportul menţionează:"Nu dispunem de o informaţie directă care să arate că prinţul moştenitor a dat ordinul de asasinare".
Conform CIA, liderul saudit le-ar fi spus apropiaţilor săi, în august 2017, că dacă nu-l va putea aduce înapoi pe Jamal Khashoggi în Arabia Saudită, "am putea să-l atragem undeva în afara Arabiei Saudite şi să facem aranjamentele", ceea ce pare "sa anticipeze operaţiunea saudită lansata împotriva lui Khashoggi", conform 45 enord.ca.
Jurnalistul saudit, în vârstă de 59 de ani în momentul asasinării sale, se autoexilase în SUA în 2017. El venise la Consulatul ţării sale din Istanbul pentru nişte demersuri administrative pentru a se putea căsători cu o femeie de naţionalitate turcă.
Conţinutul exact al acestui raport al CIA face obiectul unei dezbateri intense în prezent la Washington, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat public că serviciile de informaţii ale SUA "nu au găsit absolut nimic sigur" în privinţa lui "MBS".
Preşedintele american este acuzat, inclusiv în cadrul partidului său în Congres, că încearcă să-l menajeze pe prinţul moştenitor în numele intereselor strategice americane în Arabia Saudită. AGERPRES/ (AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comandantul marinei iraniene amenință forțele americane staționate în apropierea Strâmtorii Ormuz
Comandantul marinei iraniene, Shahram Irani, a amenințat forțele navale ale SUA din regiunea Orientului Mijlociu pe fondul blocadei navale impuse de Washington împotriva Republicii islamice, informează joi dpa. 'Dacă se apropie și mai mult, vom lua măsuri operaționale fără întârziere', a declarat Irani, citat de canalul de televiziune
Portavionul american USS Gerald R. Ford va pleca în curând din Orientul Mijlociu spre SUA (presă)
Cel mai mare portavion al Marinei SUA, USS Gerald R. Ford, urmează să părăsească în curând Orientul Mijlociu, a informat miercuri presa americană, relatează joi dpa. Portavionul ar urma să plece spre Statele Unite în următoarele zile, a relatat Washington Post, citând mai mulți oficiali americani. Desfășurarea timp de tre
Moscova îl acuză pe Zelenski de provocarea unui război nuclear
Ministerul de Externe rus l-a acuzat miercuri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski de provocarea unui război nuclear, avertizând Europa cu privire la consecințe, relatează dpa. Kievul bombardează centrala nucleară Zaporojie, iar Zelenski cere nu doar aderarea la NATO, ci și arme nucleare pentru securitatea Ucrainei, a declarat purtătoarea de cuv&
Viitorul premier maghiar Peter Magyar a avut o întâlnire 'extrem de constructivă' cu UE
Viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a purtat miercuri la Bruxelles discuții despre reformele necesare pentru ca UE să elibereze fondurile înghețate pentru țara sa, relatează dpa. Succesorul ales al populistului de dreapta Viktor Orban, care a fost înlăturat la alegerile parlamentare din 12 aprilie, s-a întâlnit cu președin
Flotila pentru Gaza este încercuită de armata israeliană, potrivit organizatorilor săi
Organizatorii unei noi flotile de activiști pro-palestinieni care doresc să spargă blocada din Gaza au afirmat joi că navele lor au fost încercuite de Marina israeliană în apele internaționale și că s-a pierdut contactul cu unele dintre ele, notează AFP. 'Navele de război israeliene au înconjurat ilegal flotila în a
VIDEO Fostul director al FBI Comey s-a prezentat în fața instanței după noua sa punere sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey, țintă declarată a lui Donald Trump, s-a prezentat miercuri în fața autorităților federale, care l-au pus sub acuzare în ajun pentru că ar fi amenințat 'viața și integritatea fizică' a președintelui american, transmite AFP. James Comey, 65 de ani, este vizat acum de două capete de acuzare
Mexicul deschide o anchetă cu privire la guvernatorul statului Sinaloa, acuzat de trafic de droguri de către SUA (Parchet)
Parchetul mexican a anunțat miercuri deschiderea unei anchete care îl vizează pe guvernatorul statului Sinaloa, la câteva ore după ce acesta a fost inculpat de către procuratura federală americană pentru trafic de droguri, notează AFP. Ruben Rocha Moya, care guvernează statul Sinaloa (nord-vest) din 2021, este acuzat de procuratura
Atac pe plaja Bondi: Australia trebuie să revizuiască funcționarea unităților sale antiteroriste (raport)
Australia trebuie să își revizuiască funcționarea unităților antiteroriste și să consolideze securitatea la evenimentele comunității evreiești, a recomandat joi comisia de anchetă formată după atacul antisemit din decembrie de pe plaja Bondi, notează AFP. Reforma unităților de luptă împotriva terorismului 'ar urma să concentrez
VIDEO Brazilia: Candidatul președintelui Lula la Curtea Supremă a fost respins de Senat, o premieră
Senatul brazilian a respins miercuri candidatul președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva pentru un loc la Curtea Supremă, o premieră istorică și o înfrângere pentru șeful statului cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale, notează AFP. Camera superioară a votat cu 42 de voturi împotriva nomi
Trump spune că are în vedere o reducere a forțelor armate americane staționate în Germania
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că ia în considerare reducerea numărului de trupe americane staționate în Germania, după o serie de critici dure la adresa cancelarului german, Friedrich Merz, cu privire la războiul din Iran, transmit AFP și Reuters. 'Statele Unite studiază și ia în considera
Wadephul discută despre Iran cu Rubio, vede șanse de progres
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a discutat miercuri la telefon cu secretarul de stat american, Marco Rubio, despre războiul din Iran, scrie dpa. Surse apropiate ministrului german de externe, care se află într-o vizită oficială în Maroc, au afirmat că ambele părți au convenit asupra necesității unei soluții negociate
Dineul Corespondenților la Washington: Suspectul s-a fotografiat chiar înainte de atac
Îmbrăcat în ținută de seară, dar înarmat până în dinți, suspectul care a deschis focul în timpul Dineului Corespondenților la Washington în prezența președintelui Donald Trump s-a fotografiat chiar înainte de a trece la fapte, conform unei imagini transmise miercuri de către justiție, notează AFP.
Putin propune un armistițiu în #Ucraina pe 9 mai, sărbătoarea victoriei din 1945 în Rusia (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin a propus un armistițiu în Ucraina pe 9 mai, ziua în care Rusia sărbătorește victoria sovietică asupra Germaniei naziste în 1945, a anunțat Kremlinul, adăugând că Donald Trump susține inițiativa, notează AFP. În timpul unei conversații telefonice cu omologul său american, Donald Trum
VIDEO Trump crede în revenirea americanilor pe Lună înainte de încheierea mandatului său la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a apreciat miercuri că este posibilă trimiterea unei noi misiuni cu echipaj uman pe Lună înainte de sfârșitul mandatului său, în timpul unui eveniment organizat la Casa Albă la care au participat și astronauți din misiunea Artemis II, care a orbitat satelitul natural al Pământului la începutul lunii apr
Putin și Trump au discutat la telefon despre Iran și Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său american, Donald Trump, a declarat miercuri presei consilierul diplomatic al președintelui rus, Iuri Ușakov, adăugând că cei doi lideri au discutat în principal despre războiul din Orientul Mijlociu. Putin a propus de asemenea un nou armistițiu în Ucraina, au consemnat Reuters și










