Comunicat de presă - Poliția Română
În urma activităților desfășurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, la datele de 7 și 9 noiembrie 2026, a fost dispusă reținerea altor 7 persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism în formă continuată.
Cercetările au reliefat că sub coordonarea liderului, un bărbat, de 35 de ani, membrii ar fi acționat pentru identificarea și recrutarea unor victime, transportarea acestora în scopul exploatării sexuale pe teritoriul Germaniei, Olandei și Austriei, activarea și promovarea anunțurilor pe site-uri de specialitate, conducerea persoanelor vătămate la locațiile clienților și cazarea acestora, în diferite imobile închiriate în acest scop, precum și pentru obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către victime.
De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra altor 2 autoturisme de lux.
Ulterior, la datele de 7 și 10 noiembrie 2026, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București au dispus arestarea preventivă a 6 dintre persoanele cercetate și măsura controlului judiciar, față de o alta.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Ploiești, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ilfov și Buzău, specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.