logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat legea marţială

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat miercuri Actul asupra legii marţiale în Ucraina, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia, a anunţat purtătorul său de cuvânt, informează AFP.

"Preşedintele Poroşenko a semnat legea", a anunţat pe Facebook acest purtător de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, cu privire la legea adoptată luni de parlamentul ucrainean, privind introducerea legii marţiale pentru 30 de zile în zece regiuni frontaliere ale Ucrainei.

Într-un discurs către naţiune susţinut luni, Petro Poroşenko a subliniat că intenţionează să instituie legea marţială începând din 28 noiembrie, ora locală 09:00, pentru 30 de zile, şi nu începând cu ziua de luni, aşa cum a decis în ajun Consiliul Securităţii Naţionale şi Apărare (SNBO). Poroşenko a declarat că instituirea legii marţiale nu va afecta drepturile şi libertăţile individuale, dar documentul care a fost prezentat Radei Supreme conţine totuşi restricţii în acest sens.

Textul adoptat de deputaţi a ratificat un decret prezidenţial semnat în acest sens luni.

Legea marţială a fost introdusă pentru 30 de zile în zece regiuni de frontieră şi cu ieşire la coasta Mării Negre şi Mării Azov, ca urmare a unui incident armat care a avut loc între Ucraina şi Rusia în largul Peninsulei Crimeea.

Duminică, paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a capturat două nave-vedetă şi un remorcher al marinei ucrainene, pe care Moscova le acuză că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse în largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.

"Trebuie să fim cu toţii gata să respingem agresiunea din partea duşmanului nostru, care până de curând a fost vecinul nostru", a declarat miercuri şeful guvernului ucrainean, Volodymyr Groisman, în deschiderea Consiliului de Miniştri.

Această măsură a determinat deja UEFA să anunţe marţi relocarea meciului din Liga Europei între clubul ucrainean FC Vorskla şi Arsenal. Prevăzut să aibă loc la Poltava (centru), regiune care nu este vizată de legea marţială, el a fost totuşi mutat la Kiev "din raţiuni de securitate".

Autorităţile ucrainene au dat de mai multe ori asigurări că legea marţială, care permite mobilizarea cetăţenilor, reglementarea mass-media şi limitarea întrunirilor publice, are un caracter strict "preventiv". "Obiectivul legii marţiale constă în a-i arăta duşmanului că va plăti foarte scump dacă va decide să ne atace. Va fi ca un duş rece care să-i oprească pe nebuni, înainte de a avea de gând să atace Ucraina", a declarat marţi seara la televiziune preşedintele Poroşenko.

Ministerul Apărării ucrainean va susţine miercuri după-amiază o conferinţă de presă, pentru a explica în ce mod va fi aplicată legea marţială în cadrul forţelor armate. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 12:52

Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga

Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i

Politic Ex 11-11-2026 12:43

După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului

Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.

Politic Ex 11-11-2026 12:23

Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene

Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni

Politic Ex 11-11-2026 12:00

Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA

Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna

Politic Ex 11-11-2026 11:53

Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte

Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator

Politic Ex 11-11-2026 11:50

Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste

Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir

Politic Ex 11-11-2026 11:29

SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare

Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale

Politic Ex 11-11-2026 11:05

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient

Politic Ex 11-11-2026 10:44

Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad

Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț

Politic Ex 11-11-2026 10:26

Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford

Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco

Politic Ex 11-11-2026 10:23

SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t

Politic Ex 11-11-2026 10:19

SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump

Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu

Politic Ex 11-11-2026 09:55

SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților

Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul

Politic Ex 11-11-2026 09:34

Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate

Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război

Politic Ex 11-11-2026 09:12

Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA

Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi