Franţa, o putere nucleară, îşi va închide 14 reactoare până în 2035 (AFP)
Franţa, care obţine 70% din electricitatea sa din energia nucleară, îşi va închide treptat 14 din cele 58 de reactoare până în 2035, a anunţat marţi preşedintele Emmanuel Macron, fixând obiectivul energetic al ţării pentru următorii 10 până la 20 de ani, relatează France Presse, într-un amplu comentariu.
Prins ca într-o menghină între "Vestele galbene", o mişcare a cetăţenilor iritaţi de creşterea taxelor la combustibili care protestează de peste o săptămână în Franţa, şi promotorii unei tranziţii ecologice rapide, şeful statului francez a prezentat o strategie ce urmăreşte un dublu scop.
"Trebuie să ascultăm protestele de alarmă socială", dar "fără a renunţa la responsabilităţile noastre", deoarece "există şi o alarmă legată de mediu", a spus el.
"Sfârşitul lunii" şi "sfârşitul lumii", "le vom trata pe amândouă", a asigurat Macron, promiţând un mecanism ce vizează evitarea creşterii foarte mari a preţurilor la carburanţi, precum şi o vastă "concertare" privind tranziţia ecologică.
Ministrul tranziţiei ecologice, Francois de Rugy, urmează să primească marţi după-amiază reprezentanţi ai "Vestelor galbene", la cererea lui Emmanuel Macron, a precizat preşedinţia franceză.
În afară de răspunsul la revendicările manifestanţilor, preşedintele este aşteptat să abordeze o altă problemă sensibilă în peisajul energetic francez Franţa: ponderea puterii nucleare.
Abia ales, Emmanuel Macron a vrut să pozeze în campion al luptei pentru mediu şi nu a ezitat să deturneze sloganul de campanie al preşedintelui american Donald Trump, declarând "Make Our Planet Great Again" ("Faceţi planeta noastră din nou măreaţă").
Dar de atunci, Nicolas Hulot, emblematicul său ministru al tranziţiei ecologice şi fervent militant "Verde", a trântit uşa, regretând că "nu a fost ascultat" şi punând la îndoială determinarea guvernului în domeniul ecologic.
Marţi, Emmanuel Macron a făcut primele anunţuri menite să atingă obiectivul guvernamental de a reduce la 50% energia nucleară în producţia de electricitate până în 2035, faţă de 71,6% în 2017.
Cu 58 de reactoare repartizate în 19 situri, Franţa se plasează pe locul doi în lume la numărul de reactoare după Statele Unite (99 de reactoare).
În plus faţă de închiderea "în vara anului 2020" a celor două reactoare de la centrala Fessenheim din apropierea Germaniei şi Elveţiei, preşedintele francez a anunţat închiderea altor 12 reactoare. Patru până la şase vor fi oprite până în 2030, iar reactoarele rămase cel târziu până în 2035.
Printre altele, guvernul trebuie să respecte şi un alt angajament, acela de a aduce la 40% ponderea energiei produse de energiile regenerabile până în 2030.
În acest scop, sprijinul pentru dezvoltarea energiilor regenerabile va creşte de la 5 miliarde în prezent "la 7 până la 8 miliarde de euro pe an", a anunţat Emmanuel Macron.
Preşedintele francez s-a referit la o triplare a energiei eoliene terestre şi o multiplicare de cinci ori a celei fotovoltaice solare până în 2030.
Aceste anunţuri se adaugă la închiderea ultimelor patru centrale pe cărbune până în 2022, fapt confirmat încă o dată.
"Creşterea puterii energiilor regenerabile în Franţa este inevitabilă", a conchis Emmanuel Macron, care nu vrea cu toate acestea "să renunţe la energia nucleară".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna
Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte
Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator
Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste
Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir
SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare
Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient
Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad
Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț
Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford
Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco
SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t
SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump
Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu
SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților
Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul
Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate
Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război
Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA
Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi
Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice
Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții








