Polonia condamnă comportamentul agresiv al Rusiei în Marea Azov
Rusia a încălcat regulile internaţionale prin atitudinea sa agresivă faţă de navele ucrainene în Marea Azov, a declarat luni Ministerul de Externe polonez, potrivit Reuters.
''Condamnăm în modul cel mai ferm comportamentul agresiv al Rusiei şi cerem conducerii acestei ţări să respecte legile internaţionale'', relevă o declaraţie a diplomaţiei poloneze.
Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol.
Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.
Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a forţa navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse. Potrivit serviciului rus de securitate FSB, trei marinari ucraineni au fost răniţi în incidentul armat şi ei beneficiază în prezent de îngrijiri medicale. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație
Trump spune că nu va participa la nunta fiului său Donald Trump Jr.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus vineri că nu va participa la nunta fiului său cel mare, Donald Trump Jr., cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach, întrucât trebuie să rămână în Washington pentru treburi guvernamentale, informează Reuters. ''Deși îmi doresc foarte mult să fiu alături de fiul m
SUA: Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații, și-a anunțat demisia
Tulsi Gabbard demisionează din funcția de director al Serviciului Național de Informații, a raportat vineri Fox News Digital, citând scrisoarea ei de demisie, informează Reuters. Gabbard l-a informat pe președintele Donald Trump despre intenția sa de a demisiona în timpul unei întâlniri în Biroul Oval al Casei Albe care a avut loc
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Liderul dreptei naționaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcția prim-ministru vineri de către Parlamentul de la Ljubljana în urma convenirii unui acord de coaliție minoritară și a sprijinului fragil din partea unui partid contestatar, transmite AFP. 'Astăzi s-a făcut un pas important către o Slovenie mai prosperă și mai liberă. M
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina ar trebui revigorate, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că așteaptă de la SUA noi propuneri privind modul în care urmează să se desfășoare aceste eforturi diplomatice, relatează Reuters. Vorbind în discursul său video de
#Ucraina califică drept 'manipulare' acuzațiile Rusiei că ar fi țintit un cămin studențesc
Armata ucraineană a respins vineri acuzațiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studențesc în orașul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept 'manipulare', și a declarat că a vizat comandamentul unei unități de elită de dirijare a dronelor, relatează Reuters și AFP. Statul Major General de la Kiev a anunțat pe
Belgia, condamnată definitiv pentru plasarea forțată în instituții a unor copii metiși în Congo în timpul colonizării
Belgia a fost condamnată definitiv vineri pentru răpirea de la mamele lor a cinci fetițe metise și plasarea lor forțată în instituții în perioada colonizării Congo, transmite AFP. Curtea de Casație de la Bruxelles a respins un recurs al statului belgian, care contesta această decizie judecătorească din decembrie 2024. Este 'prima
Congresul american propune din nou renunțarea la schimbarea orei de vară
O comisie a Camerei Reprezentanților a SUA a propus ca ora de vară să devină permanentă, propunere care a mai fost avansată în trecut și este în general susținută de cetățenii americani, sătui de schimbarea orei de două ori pe an, dar până în prezent a eșuat de fiecare dată în Congres, relatează vineri Reuters. Comisia pentru











