logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Brexit: Cererea a 13 cetăţeni britanici de anulare a deciziei de autorizare a lansării negocierilor nu este admisibilă

Imagine din galeria Agerpres

Cererea a treisprezece cetăţeni britanici, care au reşedinţa în alte state membre ale Uniunii Europene decât Regatul Unit, de anulare a deciziei prin care s-a autorizat deschiderea negocierilor privind Brexit nu este admisibilă, a anunţat luni, într-un comunicat de presă, Tribunalul Uniunii Europene.

Instanţa consideră că decizia atacată nu produce efecte asupra situaţiei juridice a cetăţenilor britanici autori ai acţiunii.

Treisprezece cetăţeni britanici cu reşedinţa în alte state membre decât Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au solicitat Tribunalului Uniunii Europene anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene de autorizare a deschiderii negocierilor privind Brexit.

Reclamanţii susţin că au fost privaţi de dreptul de vot la referendum din cauza faptului că locuiesc în afara Regatului Unit, că decizia atacată produce consecinţe directe asupra drepturilor pe care le au în temeiul tratatelor şi că ea constituie un act prin care Consiliul a acceptat notificarea intenţiei de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Ei menţionează în plus că decizia atacată nu are ca obiectiv să garanteze menţinerea calităţii lor de cetăţeni ai UE şi că procesul de retragere este nul în absenţa unei autorizaţii constituţionale.

În sfârşit, reclamanţii subliniază că acţiunea formulată la Tribunal este singura cale efectivă în faţa instanţei Uniunii înainte de pierderea inevitabilă a calităţii lor de cetăţeni ai Uniunii, care va interveni la 29 martie 2019.

Consiliul solicită Tribunalului să constate că acţiunea este inadmisibilă, cauza neputând fi, prin urmare, judecată întrucât decizia atacată nu putea fi atacată de o persoană fizică sau juridică, iar autorii acţiunii nu au nici interes de a exercita acţiunea, nici calitate procesuală activă împotriva acestei decizii. Astfel, potrivit Consiliului, decizia atacată nu produce niciun efect asupra situaţiei juridice a reclamanţilor; ea constă numai într-un act pregătitor şi trage consecinţele din notificarea de către Regatul Unit a intenţiei sale de retragere. Prin urmare, drepturile reclamanţilor nu ar putea să fie afectate decât la capătul procedurii prevăzute la articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Tribunalul consideră că decizia (de autorizare a lansării negocierilor privind Brexit-ul) nu modifică situaţia juridică a cetăţenilor britanici care au reşedinţa în alte state membre decât Regatul Unit, indiferent dacă este vorba despre situaţia lor la data deciziei atacate sau de situaţia lor începând cu data retragerii. Astfel, potrivit Tribunalului, reclamanţii susţin în mod greşit că ei sunt direct afectaţi, în special în ceea ce priveşte calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii, dreptul lor de vot la alegerile europene şi locale, dreptul lor la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea lor de circulaţie, de şedere şi de a munci, dreptul lor de proprietate şi drepturile lor la prestaţii sociale.

Tribunalul adaugă că, deşi este adevărat că situaţia juridică a reclamanţilor, în special în ceea ce priveşte calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii, poate fi afectată la retragerea Regatului Unit din UE, indiferent dacă un acord de retragere poate sau nu să fie încheiat, această afectare eventuală a drepturilor lor, ale cărei consistenţă şi întindere nu pot pe deasupra să fie evaluate în prezent, nu rezultă din decizia atacată.

Instanţa precizează, în plus, că decizia atacată nu cuprinde nicio hotărâre care să confirme sau să accepte notificarea intenţiei de retragere din 29 martie 2017 şi consideră, în consecinţă, că reclamanţii nu au motive să susţină că decizia atacată ar cuprinde un act implicit prin care Consiliul ar fi acceptat notificarea intenţiei de retragere din 29 martie 2017 şi nici că decizia atacată ar fi formalizat ieşirea Regatului Unit din Uniune.

Referitor la menţinerea calităţii reclamanţilor de cetăţeni ai Uniunii, decizia atacată nu este decât un act pregătitor care nu poate determina conţinutul unui eventual acord final, în special în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al unor eventuale dispoziţii referitoare la garantarea statutului şi a drepturilor cetăţenilor britanici în Uniunea cu 27 de state membre, cu atât mai mult cu cât decizia atacată nu are ca obiect să stabilească drepturile respective în cazul în care un acord nu ar fi încheiat. Prin urmare, reclamanţii nu pot pretinde că decizia atacată nu ar aduce nicio certitudine cu privire la drepturile cetăţenilor Regatului Unit care locuiesc în afara acestuia.

În ceea ce priveşte pretinsa absenţă a unei autorizaţii constituţionale certe şi întemeiate pe votul tuturor cetăţenilor britanici, Tribunalul constată că această argumentaţie urmăreşte să conteste legalitatea deciziei atacate. Or, potrivit Tribunalului, o asemenea argumentaţie nu are incidenţă asupra admisibilităţii acţiunii, întrucât nu repune în discuţie constatarea că decizia nu produce efecte directe asupra situaţiei juridice a reclamanţilor.

În legătură cu argumentaţia întemeiată pe absenţa altei căi efective în faţa instanţei Uniunii Europene, Tribunalul arată în primul rând că întinderea deciziei atacate supuse aprecierii sale nu acoperă pierderea eventuală a calităţii de cetăţean al Uniunii, întrucât faţă de reclamanţi decizia are valoarea unui act pregătitor. În al doilea rând, Tribunalul aminteşte că controlul jurisdicţional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat nu numai de Curtea de Justiţie şi de Tribunalul Uniunii Europene, ci şi de instanţele statelor membre.

Actul prin care Regatul Unit a notificat Consiliului intenţia de a se retrage din Uniune şi faptul că anumiţi cetăţeni britanici nu au putut vota ar fi putut să facă obiectul unei acţiuni în faţa instanţelor din Regatul Unit. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte argumentul reclamanţilor potrivit căruia acţiunea formulată în faţa Tribunalului este singura care poate garanta dreptul lor la protecţie jurisdicţională efectivă în caz de contencios referitor la eventualul acord de retragere, întrucât Regatul Unit va putea să considere că nu este ţinut de o decizie a instanţei Uniunii, Tribunalul subliniază că admisibilitatea acţiunii lor nu depinde de aspectul dacă Regatul Unit se va considera ţinut de o decizie a instanţei Uniunii, ci de condiţia potrivit căreia decizia atacată trebuie să producă în mod direct efecte asupra situaţiei juridice a reclamanţilor.

''În consecinţă, Tribunalul respinge acţiunea ca inadmisibilă, întrucât decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor privind Brexit nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanţilor, modificând în mod distinct situaţia lor juridică'', se menţionează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 12:52

Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga

Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i

Politic Ex 11-11-2026 12:43

După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului

Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.

Politic Ex 11-11-2026 12:23

Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene

Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni

Politic Ex 11-11-2026 12:00

Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA

Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna

Politic Ex 11-11-2026 11:53

Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte

Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator

Politic Ex 11-11-2026 11:50

Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste

Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir

Politic Ex 11-11-2026 11:29

SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare

Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale

Politic Ex 11-11-2026 11:05

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient

Politic Ex 11-11-2026 10:44

Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad

Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț

Politic Ex 11-11-2026 10:26

Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford

Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco

Politic Ex 11-11-2026 10:23

SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t

Politic Ex 11-11-2026 10:19

SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump

Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu

Politic Ex 11-11-2026 09:55

SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților

Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul

Politic Ex 11-11-2026 09:34

Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate

Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război

Politic Ex 11-11-2026 09:12

Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA

Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi