Cererea a treisprezece cetăţeni britanici, care au reşedinţa în alte state membre ale Uniunii Europene decât Regatul Unit, de anulare a deciziei prin care s-a autorizat deschiderea negocierilor privind Brexit nu este admisibilă, a anunţat luni, într-un comunicat de presă, Tribunalul Uniunii Europene.

Instanţa consideră că decizia atacată nu produce efecte asupra situaţiei juridice a cetăţenilor britanici autori ai acţiunii.

Treisprezece cetăţeni britanici cu reşedinţa în alte state membre decât Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au solicitat Tribunalului Uniunii Europene anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene de autorizare a deschiderii negocierilor privind Brexit.

Reclamanţii susţin că au fost privaţi de dreptul de vot la referendum din cauza faptului că locuiesc în afara Regatului Unit, că decizia atacată produce consecinţe directe asupra drepturilor pe care le au în temeiul tratatelor şi că ea constituie un act prin care Consiliul a acceptat notificarea intenţiei de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Ei menţionează în plus că decizia atacată nu are ca obiectiv să garanteze menţinerea calităţii lor de cetăţeni ai UE şi că procesul de retragere este nul în absenţa unei autorizaţii constituţionale.

În sfârşit, reclamanţii subliniază că acţiunea formulată la Tribunal este singura cale efectivă în faţa instanţei Uniunii înainte de pierderea inevitabilă a calităţii lor de cetăţeni ai Uniunii, care va interveni la 29 martie 2019.

Consiliul solicită Tribunalului să constate că acţiunea este inadmisibilă, cauza neputând fi, prin urmare, judecată întrucât decizia atacată nu putea fi atacată de o persoană fizică sau juridică, iar autorii acţiunii nu au nici interes de a exercita acţiunea, nici calitate procesuală activă împotriva acestei decizii. Astfel, potrivit Consiliului, decizia atacată nu produce niciun efect asupra situaţiei juridice a reclamanţilor; ea constă numai într-un act pregătitor şi trage consecinţele din notificarea de către Regatul Unit a intenţiei sale de retragere. Prin urmare, drepturile reclamanţilor nu ar putea să fie afectate decât la capătul procedurii prevăzute la articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Tribunalul consideră că decizia (de autorizare a lansării negocierilor privind Brexit-ul) nu modifică situaţia juridică a cetăţenilor britanici care au reşedinţa în alte state membre decât Regatul Unit, indiferent dacă este vorba despre situaţia lor la data deciziei atacate sau de situaţia lor începând cu data retragerii. Astfel, potrivit Tribunalului, reclamanţii susţin în mod greşit că ei sunt direct afectaţi, în special în ceea ce priveşte calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii, dreptul lor de vot la alegerile europene şi locale, dreptul lor la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea lor de circulaţie, de şedere şi de a munci, dreptul lor de proprietate şi drepturile lor la prestaţii sociale.

Tribunalul adaugă că, deşi este adevărat că situaţia juridică a reclamanţilor, în special în ceea ce priveşte calitatea lor de cetăţeni ai Uniunii, poate fi afectată la retragerea Regatului Unit din UE, indiferent dacă un acord de retragere poate sau nu să fie încheiat, această afectare eventuală a drepturilor lor, ale cărei consistenţă şi întindere nu pot pe deasupra să fie evaluate în prezent, nu rezultă din decizia atacată.

Instanţa precizează, în plus, că decizia atacată nu cuprinde nicio hotărâre care să confirme sau să accepte notificarea intenţiei de retragere din 29 martie 2017 şi consideră, în consecinţă, că reclamanţii nu au motive să susţină că decizia atacată ar cuprinde un act implicit prin care Consiliul ar fi acceptat notificarea intenţiei de retragere din 29 martie 2017 şi nici că decizia atacată ar fi formalizat ieşirea Regatului Unit din Uniune.

Referitor la menţinerea calităţii reclamanţilor de cetăţeni ai Uniunii, decizia atacată nu este decât un act pregătitor care nu poate determina conţinutul unui eventual acord final, în special în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al unor eventuale dispoziţii referitoare la garantarea statutului şi a drepturilor cetăţenilor britanici în Uniunea cu 27 de state membre, cu atât mai mult cu cât decizia atacată nu are ca obiect să stabilească drepturile respective în cazul în care un acord nu ar fi încheiat. Prin urmare, reclamanţii nu pot pretinde că decizia atacată nu ar aduce nicio certitudine cu privire la drepturile cetăţenilor Regatului Unit care locuiesc în afara acestuia.

În ceea ce priveşte pretinsa absenţă a unei autorizaţii constituţionale certe şi întemeiate pe votul tuturor cetăţenilor britanici, Tribunalul constată că această argumentaţie urmăreşte să conteste legalitatea deciziei atacate. Or, potrivit Tribunalului, o asemenea argumentaţie nu are incidenţă asupra admisibilităţii acţiunii, întrucât nu repune în discuţie constatarea că decizia nu produce efecte directe asupra situaţiei juridice a reclamanţilor.

În legătură cu argumentaţia întemeiată pe absenţa altei căi efective în faţa instanţei Uniunii Europene, Tribunalul arată în primul rând că întinderea deciziei atacate supuse aprecierii sale nu acoperă pierderea eventuală a calităţii de cetăţean al Uniunii, întrucât faţă de reclamanţi decizia are valoarea unui act pregătitor. În al doilea rând, Tribunalul aminteşte că controlul jurisdicţional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat nu numai de Curtea de Justiţie şi de Tribunalul Uniunii Europene, ci şi de instanţele statelor membre.

Actul prin care Regatul Unit a notificat Consiliului intenţia de a se retrage din Uniune şi faptul că anumiţi cetăţeni britanici nu au putut vota ar fi putut să facă obiectul unei acţiuni în faţa instanţelor din Regatul Unit. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte argumentul reclamanţilor potrivit căruia acţiunea formulată în faţa Tribunalului este singura care poate garanta dreptul lor la protecţie jurisdicţională efectivă în caz de contencios referitor la eventualul acord de retragere, întrucât Regatul Unit va putea să considere că nu este ţinut de o decizie a instanţei Uniunii, Tribunalul subliniază că admisibilitatea acţiunii lor nu depinde de aspectul dacă Regatul Unit se va considera ţinut de o decizie a instanţei Uniunii, ci de condiţia potrivit căreia decizia atacată trebuie să producă în mod direct efecte asupra situaţiei juridice a reclamanţilor.

''În consecinţă, Tribunalul respinge acţiunea ca inadmisibilă, întrucât decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor privind Brexit nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanţilor, modificând în mod distinct situaţia lor juridică'', se menţionează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)