Atacurile teroriste care vizează "ţinte uşoare" sunt greu de prevenit, susţine ministrul de interne australian
Un ministru australian a declarat luni că viitoarele incidente teroriste care implică un singur atacator ce vizează o "ţintă uşoară" vor fi dificil de oprit în pofida securităţii mai mari, relatează dpa.
Ministrul de interne Peter Dutton a făcut aceste declaraţii luni după un atac inspirat de Statul Islamic de săptămâna trecută de la Melbourne, în care au murit două persoane, inclusiv atacatorul.
Hassan Khalif Shire Ali, de 30 de ani, născut în Somalia, şi-a aruncat în aer maşina înainte de a înjunghia mortal un bătrân şi a răni alţi doi oameni vineri, în cartierul central de afaceri din al doilea oraş ca mărime din Australia.
Poliţia l-a împuşcat pe Shire Ali şi el a murit mai târziu din cauza rănilor suferite. Ali era cunoscut autorităţilor, inclusiv serviciilor de informaţii, şi paşaportul său a fost anulat în 2015 din cauza preocupărilor că va încerca să plece în Siria pentru a lupta alături de combatanţii Statului Islamic.
Peter Dutton a declarat luni că nu exista nicio dovadă disponibilă pentru serviciile australiene de informaţii că Ali pregătea un atac iminent.
"Ai o ţintă uşoară care este un loc de adunare în masă şi ai un nivel de sofisticare scăzut, precum cineva care pune mâna pe un cuţit de bucătărie, este ceva foarte greu de oprit dacă nu ai dovezi directe", a declarat Dutton pentru postul australian ABC.
El a adăugat că astfel de atacuri au devenit mai greu de oprit "pentru că mulţi terorişti comunică prin aplicaţii de mesagerie criptate şi serviciile nu sunt capabile să acceseze informaţia".
Anterior în cursul acestui an, Australia a propus o lege care va obliga companiile tehnologice precum Apple şi Facebook să furnizeze acces la datele private criptate legate de activităţile suspectate că ar fi ilegale.
Legea, care a fost criticată de opoziţie şi de militanţii pentru respectarea dreptului la viaţa privată, este încă în Parlament.
În urma atacului de vineri Dutton a cerut mai multă supraveghere, afirmând că nouă din zece ţinte ale agenţiei folosesc servicii de mesagerie criptată.
El a mai dezvăluit că serviciile australiene de informaţii au peste 400 de persoane de prioritate înaltă pe lista lor de supraveghere şi au oprit 14 atacuri în ultimii patru ani.
Unul dintre cele mai importante comploturi dejucate a fost un plan de a arunca în aer un zbor de la Sydney la Abu Dhabi folosind o bombă deghizată într-o maşină de tocat în 2017.
Între timp, zeci de mii de dolari au fost strânşi pentru un om fără locuinţă care a încercat să ajute poliţia în timpul atacului mortal.
Michael Rogers, poreclit "Trolleyman", a folosit un cărucior pentru cumpărături pentru a intra în plin în atacatorul cu cuţitul, în timp ce doi poliţişti încercau să-l dezarmeze.
Peste 110.000 de dolari australieni (79.000 de dolari americani) i-au fost donaţi bărbatului de 46 de ani până luni dimineaţă pe o pagină GoFundMe intitulată "Nu toţi eroii poartă pelerină". Strângerea de fonduri a fost lansată sâmbătă de organizaţia caritabilă Melbourne Homeless Collective.
Comisarul adjunct al poliţiei din statul australian Victoria, Shane Patton, a declarat că ajutorul lui Rogers a fost "foarte apreciat" de poliţie.
"Nu există nicio îndoială că a acţionat curajos", a declarat Patton pentru postul de radio ABC.
Mai târziu, şeful poliţiei din Victoria, comisarul Graham Ashton a declarat că deşi bărbatul a acţionat din instinct, intervenţia sa ar fi putut duce la un rezultat tragic.
"Din fericire în acest caz, nu s-a întâmplat", a declarat Ashton luni pentru postul de radio 3AW din Melbourne. "Cred că încerca să sprijine poliţia în propriul mod, aşa că nu am încercat să-i reproşez acest lucru în weekend", a adăugat el.
Membrii familiei lui Shire Ali au declarat pentru media locale că ar fi suferit de probleme de sănătate mintală înainte de atac, dar poliţia din Victoria a precizat că nu a descoperit "nicio dovadă oficială" a acestui lucru.
Premierul australian Scott Morrison a declarat luni că Shire Ali a fost "un terorist" şi că problemele de sănătate mintală au fost doar "o scuză". AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii instalațiilor de prelucrare în conflictul cu Statele Unite, situație care ar putea duce la întreruperi în aprovizionare, relatează miercuri Reuters. 'Dacă nivelul consumului va fi ridicat, este posibil să apară &ic
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Iranul denunță recompensa americană de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear
Iranul a denunțat miercuri propunerea SUA de a plăti până la 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear, spunând că este 'respingătoare', relatează AFP. Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a îndemnat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Consiliul de Securitate al ONU să condamne
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna











