Interpol trebuie să accepte demisia fostului său preşedinte chinez (secretar general)
Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a declarat joi că organizaţia nu are altă opţiune decât "să accepte" demisia fostului său preşedinte chinez, acuzat de corupţie de către Beijing după ce a dispărut misterios în timpul unei vizite în China, relatează AFP.
"A fost o situaţie dificilă pentru organizaţie", a recunoscut în faţa presei secretarul general al organizaţiei mondiale de poliţie pe subiectul demisiei subite a preşedintelui acesteia, Meng Hongwei, la 7 octombrie, anunţată după ce soţia sa alertase în ziua precedentă în legătură cu dispariţia sa cu 11 zile în urmă în China.
A doua zi după demisia lui Meng, comunicată prin e-mail organizaţiei cu sediul la Lyon (estul Franţei), Ministerul Securităţii Publice chinez a anunţat că acesta "a acceptat mită şi este suspectat că a încălcat legea", fără alte precizări.
Spunând că a fost vorba de evenimente "regretabile", Sock a explicat că Interpol "a îndemnat insistent China să furnizeze mai multe detalii şi informaţii despre ce s-a întâmplat cu exactitate", subliniind că organizaţia trebuie să se împace cu această situaţie.
"Trebuie să acceptăm, aşa cum o facem cu oricare altă ţară, că această ţară ia decizii suverane, iar dacă această ţară ne spune: 'am deschis anchete, ele sunt în desfăşurare, preşedintele demisionează' (...), atunci trebuie să acceptăm", a declarat el.
Întrebat despre informaţiile primite de la Beijing, Stock a precizat că el ştie doar că Meng se află în prezent în China şi că faptele de corupţie menţionate nu vizează în niciun fel activităţile sale din cadrul Interpol.
În legătură cu subiectul demisiei semnate de Meng, secretarul general a spus că "nu are motive să suspecteze că ar fi vorba de vreo constrângere".
Acest e-mail, conform cotidianului francez Le Monde, nu are decât două rânduri şi nu conţine semnătura de mână. "Suspectat că am încălcat legea, demisioneze voluntar din postul meu de preşedinte al Interpol", era scris în acest document dactilografiat, a precizat publicaţia, care a avut acces la documente interne ale Interpol.
Într-un e-mail consultat de Le Monde, Beijingul se arată dornic să comunice cu Interpol în legătură cu acest dosar.
Soţia lui Meng Hongwei, Grace Meng, a acuzat autorităţile chineze de "persecuţie politică" şi a declarat că nu este sigură că soţul său este în viaţă, într-un interviu acordat în octombrie din Franţa postului britanic BBC.
Ministru-adjunct al securităţii publice (poliţie) la momentul când a ajuns la conducerea Interpol în 2016, Meng a urcat eşaloanele aparatului de securitate chinez în perioada când acesta era condus de un rival al preşedintelui Xi Jinping în prezent în închisoare.
Numirea sa la preşedinţia Interpol, post descris de Stock ca "în mare parte onorific", a provocat temeri în rândul disidenţilor că Beijingul ar putea folosi această organizaţie pentru a-i urmări pe opozanţii refugiaţi în străinătate.
Succesorul său urmează a fi desemnat în cadrul adunării generale a Interpol prevăzută pentru 18-21 noiembrie la Dubai. El va avea ca sarcină să ducă la bun sfârşit mandatul de patru ani al lui Meng care urma să se încheie în 2020. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii instalațiilor de prelucrare în conflictul cu Statele Unite, situație care ar putea duce la întreruperi în aprovizionare, relatează miercuri Reuters. 'Dacă nivelul consumului va fi ridicat, este posibil să apară &ic
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Iranul denunță recompensa americană de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear
Iranul a denunțat miercuri propunerea SUA de a plăti până la 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear, spunând că este 'respingătoare', relatează AFP. Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a îndemnat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Consiliul de Securitate al ONU să condamne
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.












