Filipine: Imelda Marcos, condamnată la o pedeapsă grea pentru corupţie
Imelda Marcos a fost condamnată vineri la o pedeapsă grea cu închisoare pentru corupţie, o sentinţă foarte rară pentru fosta primă-doamnă a Filipinelor acuzată de a fi delapidat împreună cu soţul ei, dictatorul Ferdinand Marcos, miliarde de dolari din vistieria statului, relatează France Presse.
Cu toate acestea, este puţin probabil ca Imelda Marcos, în vârstă de 89 de ani, să petreacă mult timp în spatele gratiilor, deoarece ea are posibilitatea de a face recurs şi să rămână în libertate pe cauţiune până când condamnarea este definitivă.
Tribunalul Sandiganbayan, o jurisdicţie specială anticorupţie, a condamnat-o la şase ani de închisoare pentru fiecare dintre cele şapte capete de acuzare reţinute împotriva ei. Dna Marcos şi soţul ei, care a murit în Hawaii în 1989, sunt acuzaţi de deturnarea a aproximativ 200 milioane de dolari prin intermediul unor fundaţii elveţiene în urmă cu câteva decenii.
Ea riscă zeci de ani de închisoare.
Ferdinand Marcos şi anturajul său sunt suspectaţi de deturnarea a 10 miliarde de dolari din vistieria statului.
Organizaţia Transparency International l-a clasificat în 2004 ca al doilea lider cel mai corupt al tuturor timpurilor.
Ales preşedinte în 1965 şi reales în 1969, Marcos a decretat legea marţială în 1972, guvernând cu o mână de fier arhipelagul până la revoluţia din 1986 care l-a forţat să fugă în Statele Unite cu familia sa.
Pe lângă corupţie, fostul om forte al Filipinelor este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului.
Deşi fostul dictator a murit în exil, membrii familiei sale s-au întors în arhipelag, revenind spectaculos în viaţa politică. Imelda Marcos este în prezent membru al Congresului filipinez.
În hotărârea sa, tribunalul anticorupţie a explicat că legea îi interzicea Imeldei Marcos să deţină interese financiare în fundaţii elveţiene.
"Cuplul a deschis toate aceste conturi în Elveţia şi a folosit pseudonime pentru a-şi ascunde identitatea. Preşedintele a ales William Saunders, iar Imelda Marcos a folosit numele de Jane Ryan", a declarat pentru presă procurorul special Ryan Quilala.
Oponenţii lui Marcos au salutat o hotărâre judecătorească adoptată la aproape 30 de ani de la declanşarea iniţială a urmăririi penale în 1991. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Majoritatea elvețienilor susțin inițiativa de a limita populația la 10 milioane de locuitori (sondaj)
Majoritatea elvețienilor susțin o propunere de referendum privind limitarea populația Elveției la 10 milioane de locuitori, iar sprijinul pentru această inițiativă este în creștere, potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri, relatează Reuters. Guvernul a respins inițiativa susținută de Partidul Popular Elvețian (SVP, extremă-dreapta) care
Autoritățile germane avertizează asupra amenințării reprezentate de o nouă organizație teroristă în Europa
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV), denumirea sub care sunt cunoscute serviciile de informații ale Ministerului de Interne din Germania, supraveghează existența unei noi organizații teroriste, acuzată de atacuri împotriva instituțiilor evreiești și americane în Europa, relatează miercuri EFE. BfV suspectează că ace
Zelenski anunță că #Ucraina va începe să exporte surplusul de arme produse pe plan intern
Ucraina se pregătește să exporte arme, deoarece țara produce mai mult decât au nevoie forțele sale armate, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'În unele zone de producție, avem în prezent un surplus de capacitate de până la 50%', a afirmat liderul de la Kiev. 'Exportul de
Pentagonul va folosi inteligența artificială de la Google pentru operațiuni clasificate
Pentagonul a ajuns la un acord cu Google pentru a extinde utilizarea modelului de inteligență artificială (IA) generativă Gemini la operațiuni clasificate, a declarat compania marți pentru mai multe mass-media americane, relatează miercuri AFP. La fel ca OpenAI, Google va înlocui astfel Anthropic, al cărui model Claude era până acum singuru
Rubio acuză Cuba că permite adversarilor SUA să opereze activități de spionaj pe insulă
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Cuba că facilitează prezența serviciilor de informații ale unor puteri 'adversare' SUA la 90 de mile de teritoriul Statelor Unite, avertizând că administrația președintelui Donald Trump nu va tolera un astfel de lucru, relatează EFE. 'Nu vom permite adversarilor Statelor
Venezuela: Acord cu gigantul italian ENI pentru creșterea producției de gaz
Gigantul italian din domeniul energiei, ENI, și compania publică Petroleos de Venezuela (Pdvsa) au semnat un acord ce vizează creșterea producției de gaz în statul sud-american, care dispune de cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume și, de asemenea, de zăcăminte imense de gaz, transmite AFP. Acordul intervine după o reformă a legii hid
SUA250/În Congresul american, regele Charles al III-lea cheamă SUA să rămână fidele aliaților lor occidentali (sinteză)
Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles al III-lea, suveranul Marii Britanii, a cerut Statelor Unite să rămână loiale aliaților lor occidentali istorici, într-un moment în care 'relația specială' cu Regatul Unit este afectată de tensiunile acute legate de războaiele din Iran și Ucraina, informează AFP.
Japonia califică drept un succes diplomatic trecerea unui petrolier nipon prin Strâmtoarea Ormuz (media)
Trecerea prin Strâmtoarea Ormuz a unei nave legate de compania petrochimică japoneză Idemitsu Kosan, încărcată cu două milioane de barili de țiței, a fost calificată miercuri drept un succes diplomatic de surse guvernamentale japoneze citate de postul public de televiziune NHK, transmite EFE. 'Trecerea navelor legate de Japonia prin Strâm
Parlamentul nu reușește să aleagă președintele Kosovo, noi alegeri legislative la orizont
Parlamentul kosovar a eșuat marți seară în tentativa de a alege un nou președinte al țării în termenele prevăzute, deschizând calea către noi alegeri legislative, a treia oară în puțin peste un an, relatează AFP. 'Această sesiune a marcat sfârșitul actualei legislaturi. Alegerile vor fi convocate în term
VIDEO SUA250/ Alături de Charles al III-lea, Trump afirmă că Statele Unite au 'învins militar' Iranul
Președintele american Donald Trump a afirmat marți, în cursul unui banchet la Casa Albă în prezența regelui Charles al III-lea, că Statele Unite au 'învins militar' Iranul, scrie AFP.
Rusia: Fără echipament militar la defilarea de 9 Mai de la Moscova în acest an
Rusia nu va desfășura echipament militar anul acesta pentru parada militară de 9 Mai din Piața Roșie din Moscova, care comemorează victoria sovietică asupra Germaniei naziste, a anunțat Ministerul Apărării, citat de AFP. Data de 9 Mai, în Rusia ziua capitulării Germaniei, este comemorată anual cu mari demonstrații de forță în toată
Țările din Golf cer Teheranului 'inițiative serioase' pentru restabilirea încrederii
Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) a criticat dur marți 'atacurile flagrante' ale Iranului împotriva membrilor săi, cerând Teheranului 'inițiative serioase pentru restabilirea încrederii' la finalul unei reuniuni a liderilor regionali desfășurată în Arabia Saudită, notează AFP. Atacurile iraniene c
Proces Netanyahu: Președintele invită avocații și procurorii la discuții
Președintele israelian, Isaac Herzog, care examinează o cerere de grațiere din partea lui Benjamin Netanyahu urmărit penal pentru corupție, i-a invitat pe avocații prim-ministrului și pe procurori la reședința sa pentru discuții, a anunțat biroul său marți, notează AFP. Judecat în trei dosare de corupție, Netanyahu a solicitat oficial la
Însărcinata cu afaceri americană în #Ucraina își va părăsi postul
Însărcinata cu afaceri a SUA în Ucraina, Julie Davis, numită în urmă cu mai puțin de un an, își va părăsi postul, a anunțat marți Departamentul de Stat, în timp ce care președintele Donald Trump face presiuni asupra Kievului în vederea unui acord cu Rusia, notează AFP. Potrivit Financial Times, care citează
Iran: Trump îl atacă pe cancelarul german care 'nu știe despre ce vorbește'
Președintele american Donald Trump a lansat marți un atac usturător la adresa cancelarului german Friedrich Merz, acuzându-l pe rețeaua sa Truth Social că 'nu știe despre ce vorbește' în legătură cu Iranul, relatează AFP. Liderul german a afirmat luni că 'americanii nu au în mod clar nicio strategie' în










