Brexit: DUP ameninţă din nou că va vota contra unui acord între Londra şi UE
O scrisoare adresată în această săptămână de către premierul britanic Theresa May aliatului său nord-irlandez Partidul Democratic Unionist (DUP) a provocat furie în rândul micii formaţiuni unioniste care a acuzat-o pe şefa guvernului de la Londra că doreşte să sacrifice unitatea britanică pentru a obţine un acord asupra Brexit-ului, transmite AFP.
În scrisoarea respectivă, trimisă liderilor DUP - formaţiune care susţine guvernul May în parlamentul de la Londra - şi citată de cotidianul The Times, Theresa May explică faptul că Uniunea Europeană insistă ca Irlanda de Nord să rămână aliniată cu Republica Irlanda în privinţa reglementărilor, pentru a se evita revenirea la o frontieră fizică între cele două părţi ale insulei irlandeze.
Această soluţie, aşa-numita 'plasă de siguranţă' ('backstop' în engleză), ar interveni până la ajungerea la un acord privitor la viitoarea relaţie dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Theresa May a adăugat că 'nu va accepta niciodată o soluţie care ar diviza Regatul Unit'.
Scrisoarea sugerează, totuşi, că pentru Irlanda de Nord 'ar putea fi nevoie de soluţii de aliniere specifice în anumite scenarii'.
The PM’s letter raises alarm bells for those who value the integrity of our precious union & for those who want a proper Brexit for the whole UK. From her letter, it appears the PM is wedded to the idea of a border down the Irish Sea with NI in the EU SM regulatory regime. https://t.co/qN6c41zx7U
— Arlene Foster (@DUPleader) November 9, 2018
''Scrisoarea prim-ministrului este un semnal de alarmă pentru cei care acordă importanţă integrităţii preţioasei noastre uniuni şi pentru cei care doresc un Brexit real pentru întregul Regat Unit'', a scris pe Twitter, vineri dimineaţă, lidera DUP Arlene Foster.
Este vorba despre o 'trădare completă', a declarat pentru canalul Sky News purtătorul de cuvânt al DUP pentru Brexit, Sammy Wilson.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o 'frontieră dură' între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene.
Dacă acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii instalațiilor de prelucrare în conflictul cu Statele Unite, situație care ar putea duce la întreruperi în aprovizionare, relatează miercuri Reuters. 'Dacă nivelul consumului va fi ridicat, este posibil să apară &ic
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Iranul denunță recompensa americană de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear
Iranul a denunțat miercuri propunerea SUA de a plăti până la 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear, spunând că este 'respingătoare', relatează AFP. Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a îndemnat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Consiliul de Securitate al ONU să condamne
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.












