Trump se declară mulţumit de rezultatul alegerilor, deşi a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, şi anunţă o conferinţă de presă
Preşedintele Donald Trump s-a arătat miercuri mulţumit că Partidul Republican şi-a consolidat majoritatea în Senat la alegerile de la jumătatea mandatului, deşi a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor în favoarea Partidului Democrat, şi a anunţat o conferinţă de presă pentru ora locală 11:30 (16:30 GMT), relatează agenţiile AFP, EFE şi dpa.
Conform rezultatelor preliminare, democraţii au obţinut deja 219 mandate în Camera Reprezentanţilor, care le asigură majoritatea, în timp ce republicanii îşi păstrează controlul asupra Senatului, obţinând cel puţin 51 de mandate, potrivit aceloraşi rezultate ce încă nu sunt definitive.
După o campanie electorală în care temele principale au fost imigraţia, economia şi sistemul de sănătate, impopularitatea lui Donald Trump în special în rândul femeilor, minorităţilor şi tinerilor s-a tradus în voturi pierdute în favoarea democraţilor, în pofida bunelor rezultate economice ale actualei administraţii.
Trump a reacţionat în cursul dimineţii prin mai multe mesaje pe Twitter, într-unul din ele făcând referire la o 'mare victorie' a partidului său, cu toate că acesta a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor. Într-un alt mesaj, el le mulţumeşte celor care l-au susţinut, în pofida problemelor create de 'presa ostilă'. 'Aceia care au muncit alături de mine în aceste incredibile Alegeri de Jumătatea de Mandat, îmbrăţişând unele politici şi principii au făcut-o foarte bine. Cei care nu au făcut-o, le spunem la revedere', a scris preşedintele pe Twitter.
Americanii au ales aşadar un Congres divizat, care prefigurează doi ani dificili pentru Trump până la încheierea mandatului. Alegerile de la jumătatea mandatului sunt de obicei nefavorabile preşedintelui în funcţie, dar pierderea Camerei Reprezentanţilor este totuşi un mare eşec pentru preşedintele republican, care însă a văzut odată cu acest scrutin părăsind Congresul câteva personalităţi care, deşi făceau parte din Partidul Republican, nu îi împărtăşeau anumite abordări.
Rămâne însă de văzut şi dacă tânăra gardă progresistă a Partidului Democrat aleasă acum în Congres va avea capacitatea de a-l înfrunta pe liderul republican. Pe lângă posibilitatea de a bloca iniţiative legislative ale liderului de la Casa Albă, democraţii vor putea acum să iniţieze împotriva acestuia şi anchete parlamentare după bunul plac, cum ar fi una privind presupusele legături cu Rusia ale campaniei lui Trump înaintea scrutinului prezidenţial din 2016.
Preluând controlul Camerei Reprezentanţilor, democraţii pot teoretic să lanseze procedura de destituire a lui Donald Trump. Totuşi, conducerea democrată a dat de înţeles că este reticentă faţă de un asemenea demers, care ar risca să eşueze întrucât ultimul cuvânt l-ar avea Senatul, unde republicanii rămân majoritari. Pe de altă parte, republicanii păstrează în continuare decizia cu privire la nominalizările prezidenţiale pentru Curtea Supremă. Dar cele două camere vor trebui să se pună de acord asupra bugetului, asupra căruia se prefigurează bătălii aprige.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia califică drept un succes diplomatic trecerea unui petrolier nipon prin Strâmtoarea Ormuz (media)
Trecerea prin Strâmtoarea Ormuz a unei nave legate de compania petrochimică japoneză Idemitsu Kosan, încărcată cu două milioane de barili de țiței, a fost calificată miercuri drept un succes diplomatic de surse guvernamentale japoneze citate de postul public de televiziune NHK, transmite EFE. 'Trecerea navelor legate de Japonia prin Strâm
Parlamentul nu reușește să aleagă președintele Kosovo, noi alegeri legislative la orizont
Parlamentul kosovar a eșuat marți seară în tentativa de a alege un nou președinte al țării în termenele prevăzute, deschizând calea către noi alegeri legislative, a treia oară în puțin peste un an, relatează AFP. 'Această sesiune a marcat sfârșitul actualei legislaturi. Alegerile vor fi convocate în term
VIDEO SUA250/ Alături de Charles al III-lea, Trump afirmă că Statele Unite au 'învins militar' Iranul
Președintele american Donald Trump a afirmat marți, în cursul unui banchet la Casa Albă în prezența regelui Charles al III-lea, că Statele Unite au 'învins militar' Iranul, scrie AFP.
Rusia: Fără echipament militar la defilarea de 9 Mai de la Moscova în acest an
Rusia nu va desfășura echipament militar anul acesta pentru parada militară de 9 Mai din Piața Roșie din Moscova, care comemorează victoria sovietică asupra Germaniei naziste, a anunțat Ministerul Apărării, citat de AFP. Data de 9 Mai, în Rusia ziua capitulării Germaniei, este comemorată anual cu mari demonstrații de forță în toată
Țările din Golf cer Teheranului 'inițiative serioase' pentru restabilirea încrederii
Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) a criticat dur marți 'atacurile flagrante' ale Iranului împotriva membrilor săi, cerând Teheranului 'inițiative serioase pentru restabilirea încrederii' la finalul unei reuniuni a liderilor regionali desfășurată în Arabia Saudită, notează AFP. Atacurile iraniene c
Proces Netanyahu: Președintele invită avocații și procurorii la discuții
Președintele israelian, Isaac Herzog, care examinează o cerere de grațiere din partea lui Benjamin Netanyahu urmărit penal pentru corupție, i-a invitat pe avocații prim-ministrului și pe procurori la reședința sa pentru discuții, a anunțat biroul său marți, notează AFP. Judecat în trei dosare de corupție, Netanyahu a solicitat oficial la
Însărcinata cu afaceri americană în #Ucraina își va părăsi postul
Însărcinata cu afaceri a SUA în Ucraina, Julie Davis, numită în urmă cu mai puțin de un an, își va părăsi postul, a anunțat marți Departamentul de Stat, în timp ce care președintele Donald Trump face presiuni asupra Kievului în vederea unui acord cu Rusia, notează AFP. Potrivit Financial Times, care citează
Iran: Trump îl atacă pe cancelarul german care 'nu știe despre ce vorbește'
Președintele american Donald Trump a lansat marți un atac usturător la adresa cancelarului german Friedrich Merz, acuzându-l pe rețeaua sa Truth Social că 'nu știe despre ce vorbește' în legătură cu Iranul, relatează AFP. Liderul german a afirmat luni că 'americanii nu au în mod clar nicio strategie' în
Trump, prezent în noile pașapoarte americane
Președintele Donald Trump urmează să apară pe noile pașapoarte care vor fi emise pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a Declarației de Independență a Statelor Unite în iulie, a fost confirmat marți, relatează AFP. 'În timp ce Statele Unite sărbătoresc în iulie a 250-a aniversare a națiunii, Departamentul de Stat se pr
VIDEO SUA250/ Regele Charles cheamă Congresul american să dea dovadă de 'o hotărâre de neclintit' pentru apărarea Ucrainei
Regele Charles al III-lea i-a îndemnat marți pe membrii Congresul american să dea dovadă de o 'hotărâre de neclintit' pentru apărarea Ucrainei, într-un moment în care ajutorul militar al Statelor Unite pentru Kiev este pus sub semnul întrebării la Washington, scrie AFP.
VIDEO Statele Unite se angajează să respecte legile Mexicului după moartea a doi agenți americani, afirmă Sheinbaum
Statele Unite s-au angajat să respecte legile mexicane în urma polemicii provocate de moartea a doi agenți americani care operau pe teritoriul mexican fără autorizație, a declarat marți președinta Claudia Sheinbaum, relatează AFP. Conform presei americane, cei doi agenți lucrau pentru CIA și nu fuseseră autorizați de guvernul federal mex
VIDEO SUA250/ Regele Charles denunță în fața Congresului american violența politică
Regele Charles al III-lea și-a început marți discursul în plenul Congresului Statelor Unite condamnând tentativa de asasinat împotriva președintelui Donald Trump de sâmbătă, subliniind că actele de violență împotriva democrației 'nu vor avea niciodată succes', notează AFP și EFE.
VIDEO SUA: Fostul director al FBI, James Comey, inculpat a doua oară
Fostul director al Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), James Comey, demis în anul 2017 de președintele republican Donald Trump după ce anchetase ceea ce democrații susțineau că ar fi fost o imixtiune rusească în alegeri, a fost pus sub acuzare pentru a doua oară de către Departamentul de Justiție, au anunțat marți mai multe mass-media americane
Magyar îi propune lui Zelenski o întâlnire pentru a aborda chestiunea drepturilor minorității maghiare din #Ucraina
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Peter Magyar, i-a propus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski o întâlnire în vestul Ucrainei pentru a discuta despre drepturile minorității maghiare din regiunea ucraineană Transcarpatia, a anunțat marți viitorul premier ungar, într-o postare pe Facebook, relatează Reuters.
Tribunalul ONU cere evaluarea medicală a generalului sârb Ratko Mladici în vederea eliberării pe motive de sănătate
Tribunalul ONU pentru crimele de război din fosta Iugoslavie (a ordonat o evaluare medicală independentă a generalului sârb Ratko Mladic, condamnat la închisoare pe viață, care a solicitat eliberarea pe motive de sănătate, arată documente ale instanței de la Haga publicate marți, conform agenției Reuters. Mladic, în vâr














