Cinci mistere ce învăluie afacerea Khashoggi
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis marţi într-un discurs că se va afla 'întregul adevăr' despre uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul ţării acestuia de la Istanbul pe 2 octombrie.
Deşi a adus câteva elemente noi, confirmând şi unele informaţii din presă, Erdogan s-a abţinut să facă dezvăluiri majore.
La trei săptămâni de la crima care a şocat lumea, cel puţin cinci întrebări nu au primit încă răspuns, detaliază agenţia France Presse într-o analiză.
- Cine a comandat asasinatul?
Erdogan însuşi a pus această întrebare în discursul său de marţi. Conform preşedintelui turc, o echipă formată din 15 agenţi saudiţi a venit la Istanbul pentru a-l ucide pe jurnalist.
Presa turcă îl acuză pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, zis şi MBS. Însă Riadul respinge aceste acuzaţii şi, după ce a avansat mai multe versiuni contradictorii, pune moartea lui Khashoggi pe seama unei operaţiuni 'neautorizate', ipoteză primită cu multă neîncredere atât în Turcia, cât şi în ţările occidentale.
- Unde este corpul?
Oficial, cadavrul lui Khashoggi nu a fost încă găsit. Unele media turce au susţinut că, după ce l-au ucis, agenţii saudiţi l-au tăiat în 15 bucăţi.
Anchetatorii turci au efectuat cercetări în pădurea Belgrad, din apropiere de Istanbul, precum şi în oraşul-port Yalova. Erdogan a spus marţi că agenţii saudiţi au studiat aceste locuri înaintea asasinatului.
Descoperirea, luni, a unui vehicul cu numere diplomatice aparţinând consulatului saudit, abandonat într-o parcare din Istanbul, a făcut să renască speranţa că va fi găsit cadavrul. Autorităţile turce au cerut consulatului saudit să permită inspectarea vehiculului.
- Cum a fost ucis Khashoggi?
Erdogan a descris amănunţit pregătirile celor 15 agenţi saudiţi, dar nu a indicat şi modalitatea în care ei au comis crima. Această omisiune se datorează faptului că ancheta încă nu a determinat toate circumstanţele asasinatului? Sau Erdogan s-a abţinut tocmai pentru a nu pune Riadul într-o situaţie şi mai delicată, în timp ce, conform unor analişti, continuă negocierile în culise?
În primele zile după dispariţia lui Khashoggi presa turcă a publicat numeroase detalii, uneori incoerente. Unele ziare au scris că jurnalistul a fost decapitat, în timp ce altele făceau referire la o strangulare.
- Există o înregistrare audio?
Mai multe media turce au relatat de asemenea că anchetatorii au intrat în posesia unei înregistrări audio care dovedeşte clar că jurnalistul a fost ucis, înregistrare obţinută într-un mod care ridică numeroase semne de întrebare, presa susţinând că ea a fost realizată cu ajutorul ceasului pe care-l purta Khashoggi şi era conectat la telefonul său mobil pe care nu-l avea asupra lui.
În opinia unor comentatori, această înregistrare, dacă ea într-adevăr există, este principalul mijloc prin care Ankara poate exercita presiuni asupra Riadului. Publicarea ei ar pune Arabia Saudită într-o situaţie extrem de stânjenitoare şi ar risca să creeze o criză diplomatică majoră între Ankara şi Riad. De altfel, Erdogan nu a spus nimic în discursul său despre o asemenea înregistrare.
- Este Mohammed bin Salman implicat?
Erdogan a avut în ultimele zile două discuţii telefonice cu regele Salman (tatăl lui Mohammed bin Salman) şi a spus în discursul său de marţi că se bazează pe monarhul saudit în asigurarea cooperării între ţara acestuia şi anchetatorii turci.
Însă, lucru remarcat de comentatori, Erdogan a evitat în discursul său de marţi să-l menţioneze pe Mohammed bin Salman. Totuşi, preşedintele turc a spus că trebuie pedepsite 'toate persoanele' implicate în această crimă, 'de la cel mai înalt până la cel mai mic nivel', afirmaţie interpretată de unii ca fiind o aluzie subtilă la prinţul moştenitor saudit.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co
Austria dorește să-și consolideze legislația împotriva spionajului
Austria prevede extinderea câmpului de aplicare a legislației sale împotriva spionajului și înăsprirea pedepselor aplicate ca răspuns la înmulțirea ''amenințărilor hibride'', a anunțat miercuri ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger și cel de interne Gerhard Karner, relatează AFP. Un proiect de lege,
Finlanda investighează încălcarea spațiului său aerian de către o dronă posibil ucraineană
Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat miercuri că suspectează că o dronă a încălcat spațiul aerian finlandez de-a lungul coastei de sud-est a țării dimineața devreme și a precizat că incidentul este investigat de garda de coastă, informează EFE. Conform ministerului, drona a intrat în spațiul aerian finlandez în zona d
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că














