Moartea lui Khashoggi: După ce a considerat iniţial credibile explicaţiile saudiţilor, Trump vorbeşte acum despre minciunile Riadului
Preşedintele american Donald Trump a criticat în termeni duri sâmbătă seara, într-un interviu acordat publicaţiei The Washington Post, explicaţiile Arabiei Saudite privind moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, spunând că "este evident că au existat înşelătorii şi au existat minciuni".
Şi asta după ce, iniţial, Trump declarase că explicaţia Riadului în cazul dispariţiei jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a murit în interiorul consulatului saudit la Istanbul, este "credibilă".
Khashoggi, exilat în SUA din 2017 după ce a căzut în dizgraţia regimului saudit, colabora cu The Washington Post.
În acelaşi timp, Trump a apărat monarhia bogată în ţiţei, calificând-o drept "un aliat incredibil", şi a lăsat deschisă posibilitatea ca prinţul moştenitor Mohammed bin Salman să nu fi ordonat agenţilor saudiţi să-l ucidă pe Khashoggi.
"Nimeni nu mi-a spus că este de vină. Nimeni nu mi-a spus că nu este de vină. Nu am ajuns în acel punct... Mi-ar plăcea nespus să nu fie de vină", a declarat Trump în interviul telefonic cu The Washington Post.
Explicaţia regatului saudit cum că Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul consulatului saudit din Istanbul după o bătaie cu pumnii care a escaladat a fost primită cu scepticism sâmbătă, mulţi întrebându-se cum este posibil ca o echipă de agenţi saudiţi să zboare la Istanbul pentru a-l întâlni pe Khashoggi şi să-l ucidă în cele din urmă, toate acestea fără ştirea sau consimţământul prinţului moştenitor, liderul de facto al Arabiei Saudite, comentează The Washington Post.
Potrivit sursei citate, în pofida faptului că Trump le-a declarat vineri ziariştilor că explicaţia saudiţilor este credibilă, oficialităţi americane au afirmat că în privat preşedintele american este nemulţumit de faptul că relaţia apropiată a ginerelui şi consilierului său Jared Kushner cu prinţul moştenitor saudit a devenit o piatră de moară şi lasă Casa Albă fără marjă de manevră.
În interviu, Trump l-a lăudat pe Kushner, despre care a spus că face "o treabă foarte bună", dar a recunoscut că atât Kushner, cât şi prinţul moştenitor, ambii de circa 30 de ani, sunt relativ tineri pentru uriaşa influenţă pe care o exercită. "Sunt doi tipi tineri. Jared nu-l ştie bine, nimic de genul ăsta. Sunt doar doi tipi tineri. Au aceeaşi vârstă. Cred că se plac", a declarat Trump.
Pe de altă parte, ministrul de finanţe al SUA, Steven Mnuchin, a declarat că este prematur să comenteze pe tema unor posibile sancţiuni împotriva Arabiei Saudite ca urmare a morţii lui Khashoggi până când ancheta nu se va încheia. Mnuchin a apreciat că, până acum, informaţiile privind investigaţia au fost "un prim pas bun, dar nu suficient", în contextul în care Riadul se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a dezvălui ce anume s-a întâmplat cu Khashoggi, care a dispărut la 2 octombrie, după ce a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul.
"Ar fi prematur să comentez cu privire la sancţiuni şi prematur să comentez oricare aspect până când nu avansăm cu ancheta şi nu aflăm ce s-a întâmplat", le-a declarat Mnuchin duminică reporterilor la Ierusalim, la începutul unei vizite în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Întrebat dacă va transmite un mesaj oficialităţilor saudiţi pe tema cazului Khashoggi, Mnuchin, care urmează să viziteze Arabia Saudită, a declarat: "Sunt sigur că voi vorbi cu preşedintele (Trump) înainte de a pleca acolo şi, dacă are un mesaj pe care vrea să-l transmit, cu siguranţă îl voi transmite, dar nu acesta este punctul principal al vizitei mele" la Riad.
În fine, un senator republican influent a declarat duminică, potrivit Reuters, că este de părere că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite este răspunzător de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi şi că saudiţii şi-au pierdut întreaga credibilitate cu explicaţiile pe care le-au oferit. "Cred oare eu că el a făcut-o? Da, cred că el a făcut-o", a declarat senatorul Bob Corker, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Senatul SUA, într-un interviu acordat în cadrul emisiunii "State of the Union" de la postul CNN.
Corker a spus că aşteaptă încheierea anchetei şi şi-a exprimat speranţa că Turcia va pune la dispoziţie orice fel de înregistrare audio care dovedeşte uciderea lui Khashoggi în incinta consulatului saudit din Istanbul. Cu toate acestea, senatorul republican a declarat că nu are nicio îndoială că prinţul moştenitor a ordonat crima. "Haideţi să vedem cum decurg lucrurile, dar bănuiala mea este că, în cele din urmă, Statele Unite şi restul lumii nu vor avea niciun dubiu că el a făcut-o", a insistat Corker. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co
Austria dorește să-și consolideze legislația împotriva spionajului
Austria prevede extinderea câmpului de aplicare a legislației sale împotriva spionajului și înăsprirea pedepselor aplicate ca răspuns la înmulțirea ''amenințărilor hibride'', a anunțat miercuri ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger și cel de interne Gerhard Karner, relatează AFP. Un proiect de lege,
Finlanda investighează încălcarea spațiului său aerian de către o dronă posibil ucraineană
Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat miercuri că suspectează că o dronă a încălcat spațiul aerian finlandez de-a lungul coastei de sud-est a țării dimineața devreme și a precizat că incidentul este investigat de garda de coastă, informează EFE. Conform ministerului, drona a intrat în spațiul aerian finlandez în zona d
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că














