SUA: Un avion invizibil F-35 s-a prăbuşit în cursul unui exerciţiu de antrenament
Un avion invizibil F-35 s-a prăbuşit vineri în cursul unui exerciţiu în statul Carolina de Sud, fără a face victime, în ceea ce pare a fi primul accident al noului avion al armatei americane, cel mai scump din istorie, transmite AFP.
Potrivit unui oficial militar american care a dorit să rămână anonim, aparatul F-35B s-a prăbuşit la mijlocul zilei în apropiere de o bază a Corpului Puşcaşilor Marini din comitatul Beaufort, pe coasta Atlanticului.
Conform biroului şerifului din respectivul comitat, accidentul a avut loc la ora locală 11,45, iar pilotul s-a catapultat şi a fost găsit în viaţă.
Aparatul a fost "total distrus", a precizat responsabilul militar.
Incidentul survine la o zi de la prima misiune de luptă, în Afganistan, a acestui aparat ultramodern, ultratehnologizat pentru a reuşi să evite radarele cele mai sensibile.
La fel precum aeronavele utilizate joi în Afganistan, avionul distrus vineri era un F-35B, varianta lui F-35 cu decolare pe distanţă scurtă şi aterizare verticală, iar costul său este de circa 100 de milioane de dolari.
Lansat la începutul anilor 1990, F-35 este cel mai scump program de înarmare din istoria militară americană, cu un cost total estimat pentru Pentagon de aproape 400 de miliarde de dolari, obiectivul fiind producerea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.
Incluzând mentenanţa, costul total al lui F-35 este evaluat la 1.500 miliarde de dolari pentru toată durata programului, până în 2070.
Dezvoltarea avionului a fost marcată de întârzieri faţă de calendar şi depăşiri de buget.
În iunie 2014, întreaga flotă de F-35 a SUA a fost consemnată la sol în urma unei decizii a autorităţilor americane, pentru a fi investigate cauzele unui incendiu misterios survenit la bordul unuia dintre aceste aparate.
Anul trecut, aproximativ 50 de avioane F-35A ale ale Forţelor Aeriene ale SUA au fost reţinute la sol la baza aeriană Luke (Arizona) din cauza unei probleme privind oxigenul piloţilor. Dar toate acele incidente s-au produs la sol, mai notează AFP. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co














