Dacă până în noiembrie nu ajunge la un acord cu Londra, Comisia Europeană se va pregăti pentru un Brexit fără acord (surse)
Comisia Europeană va începe din noiembrie pregătirile complete pentru situaţia în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord privind relaţiile viitoare cu blocul comunitar, dar a insistat joi asupra faptului că în prezent lucrează la încheierea unui acord privind Brexitul, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a respins unele informaţii difuzate miercuri de media potrivit cărora un responsabil al UE ar fi calificat pregătirile pentru un Brexit fără acord drept "poveşti de groază", precizând că deocamdată nu există o schimbare semnificativă a aşteptărilor.
"Suntem pregătiţi pentru toate scenariile", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, insistând că prioritatea este aceea de a se ajunge la un acord cu Londra. "Păstraţi-vă calmul şi continuaţi să negociaţi", a adăugat el, înainte de a-l cita pe preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, care a spus săptămâna trecută că executivul UE este deja bine pregătit.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că lucrează pentru un acord privind Brexitul şi o relaţie economică strânsă după ieşirea Marii Britanii din UE.
"UE continuă să lucreze pentru un Brexit ordonat şi un viitor parteneriat ambiţios cu Regatul Unit care ar trebui să includă o relaţie economică strânsă", a menţionat Barnier după o întrevedere cu ministrul spaniol al industriei la Bruxelles.
Uniunea Europeană va aştepta până în noiembrie, înainte de a începe pregătirile pentru un posibil eşec al negocierilor pentru un acord privind Brexitul, au declarat diplomaţi, acceptând cu reticenţă faptul că un astfel de scenariu ar necesita o anumite măsuri speciale
''Aşteptăm ca în cazul în care negocierile cu Marea Britanie eşuează oficial să demarăm o activitate mai deschisă în rândul celor 27 pentru pregătirea unui Brexit fără acord", a spus un diplomat de rang înalt al UE. ''Ne-am acordat termen până în noiembrie'', a spus el.
''Sunt domenii în care trebuie să acţionăm pentru a avea ceva pregătit pentru 30 martie, indiferent de situaţie ", a spus acelaşi diplomat.
La summitul european informal desfăşurat săptămâna trecută la Salzburg, liderii europeni au respins propunerile Londrei cuprinse în 'Planul de la Chequers' şi i-au cerut premierului britanic Theresa May să înainteze noi propuneri privind viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze şi relaţiile comerciale post-Brexit, capitole care împiedică în continuare găsirea unui acord privind Brexitul.
În replică, Theresa May a cerut Uniunii Europene să vină cu o alternativă la propunerile Londrei privind Brexitul, pentru a se putea ieşi din impasul în care au ajuns negocierile, dar a asigurat că nu va accepta niciodată o scindare a Regatului Unit.
UE insistă să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană, ceea ce însă ar crea o frontieră între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru guvernul Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Şefa executivului britanic a insistat că susţine în continuare principala propunere cuprinsă în 'Planul de la Chequers', ce are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii) după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co














