logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Traficul de droguri este principala ameninţare pentru pace, afirmă preşedintele columbian

Imagine din galeria Agerpres

Traficul de droguri "este principal ameninţare pentru pace", a afirmat marţi preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, lansând un apel într-un discurs la ONU să se regândească lupta mondială împotriva acestui flagel, transmite AFP.

"Dacă dorim să protejăm pacea în Columbia, în regiune şi în lume, trebuie să schimbăm strategia în faţa problemei drogurilor", a declarat în faţa Adunării Generale a ONU Juan Manuel Santos, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru că a negociat acordul de pace cu fost rebeliune marxistă a FARC.

În cursul unei reuniuni de două zile consacrată menţinerii păcii, liderul de la Bogota, amintind implicit Statele Unite - cel mai mare consumator de droguri -, a chemat la "responsabilitate comună", la acţiune "pentru a reduce cererea" şi "a pedepsi organizaţiile criminale transnaţionale".

În caz contrar, vor fi "mai multe arestări, mai mulţi morţi şi organizaţii mafiote mai puternice", a avertizat el.

Columbia rămâne primul furnizor de cocaină, iar Statele Unite cel mai mare consumator al acesteia.

"Cu sprijinul comunităţii internaţionale", Columbia "a făcut posibil imposibilul", a mai subliniat Juan Manuel Santos, referindu-se la acordul încheiat de ţara sa.

"A pune capăt conflictelor armate, inclusiv celor mai complexe şi mai mari, este posibil", a insistat preşedintele columbian care urmează să îşi încheie mandatul după alegerile prezidenţiale prevăzute la sfârşitul lui mai.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 12-11-2026 12:27

Franța anunță că Uniunea Europeană va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters. 'Luni vom impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entități suplimentare și 50 de bănci. Franța este cea care a propus majoritatea entităților care urmează să fie i

Politic Ex 12-11-2026 12:05

Israel: Netanyahu spune că renunțarea la ajutorul militar american va avea loc treptat

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o eliminare treptată a ajutorului militar american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat încetarea acestui sprijin, în valoare de miliarde de dolari, până la sfârșitul acestui an, transmite dpa. Potrivit unui comunicat emis miercuri de biroul lui Netanyahu, Israelu

Politic Ex 12-11-2026 12:02

Zelenski afirmă că viteza serviciului Starshield este din nou limitată, ceea ce îngreunează apărarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că unitățile militare ucrainene au înregistrat, timp de câteva zile, perturbări semnificative ale serviciului Starshield, fapt care a afectat întreaga linie a frontului, precum și părțile din țară aflate sub ocupație rusă, informează Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski

Politic Ex 12-11-2026 12:01

SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării

Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y

Politic Ex 12-11-2026 10:39

Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)

Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă

Politic Ex 12-11-2026 10:38

Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene

Armata rusă a anunțat joi că a efectuat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, unde, potrivit primarului, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, relatează Reuters. În capitala Ucrainei s-au auzit explozii în primele ore ale zilei de joi, a relatat un martor pentru agenți

Politic Ex 12-11-2026 10:30

Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia? Estonia îi propune pe Antonio Costa și Kaja Kallas

Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 și care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză. Subiectul este cu atât mai presant cu cât SUA și Ucraina au cerut amândouă Eur

Politic Ex 12-11-2026 09:55

Olanda: Coaliția guvernamentală minoritară, în pragul destrămării; premierul și-a anulat deplasarea la Dublin

La mai puțin de nouă luni de la învestire, guvernul minoritar olandez se află în pragul prăbușirii, alianța celor trei partide condusă de premierul Rob Jetten riscând să se destrame din cauza dezacordurilor cu privire la politica fiscală, transmite joi dpa. Din cauza acestei crize, Jetten și-a anulat deplasarea la Dublin pentru o reuniune a C

Politic Ex 12-11-2026 09:33

SUA: Trump a profitat de ceremoniile dedicate Zilei Veteranilor pentru a apăra războiul din Iran

Președintele american Donald Trump a profitat miercuri de o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Statele Unite pentru a apăra războiul din Iran, un conflict nepopular care a contribuit la victoria democraților în recentele alegeri de la jumătate de mandat pentru Congresul SUA, relatează joi AFP. 'Când acest conflict se va termina, și se va

Politic Ex 12-11-2026 09:14

Gaza: Șase morți într-un atac israelian asupra unui spital din Khan Younis (apărarea civilă)

Un atac aerian israelian asupra unei clădiri a spitalului Nasser, din sudul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin șase persoane, printre care un medic chirurg, și a rănit alte 20, în cursul dimineții de joi, transmit Reuters și AFP, citând un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza. Spitalul Nasser a confirmat, într-un comunicat, c

Politic Ex 12-11-2026 09:10

Chinezoaica suspectată de spionarea directorului general al Nvidia a intrat de opt ori în Taiwan (autorități)

Alice Huang, chinezoaica acuzată că lucra pentru Beijing în timp ce avea o relație cu directorul general al Nvidia, a intrat de opt ori în Taiwan în 2024 și 2025, a declarat joi ministrul taiwanez al Consiliului pentru afaceri continentale, relatează AFP. Cofondatorul gigantului producător de cipuri pentru Inteligența Artificială (AI) Jensen

Politic Ex 12-11-2026 09:06

Coreea de Nord: Kim Jong Un, în vizită la șantierul unei baze navale

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat o nouă bază navală aflată în construcție pe coasta de est a țării, a relatat joi presa de stat, numind proiectul o 'întreprindere centrală crucială' pentru securitatea maritimă, conform AFP. Săptămâna trecută, Kim a susținut că țara sa construiește o navă cu capacități de luptă, în sp

Politic Ex 12-11-2026 08:31

Alegeri SUA: Succes al democraților în Mississippi, care obțin primul loc în Senat în acest stat din 1989

Democrații au reușit un succes spectaculos în statul Mississippi tradițional conservator câștigând de la republicani un loc în Senatul american, iar Scott Colom a devenit, potrivit proiecțiilor de miercuri, primul senator de culoare în acest stat din sud în aproape un secol și jumătate, relatează AFP. Procurorul districtual

Politic Ex 12-11-2026 08:02

SUA: Pete Hegseth, apostrofat de un militar de gardă la Mormântul Soldatului Necunoscut

Un militar de gardă i-a apostrofat pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și un grup de consilieri ai acestuia, miercuri, la un monument comemorativ, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, relatează dpa. Dinspre grup - din care făceau parte Hegseth, soția sa și mai mulți consilieri - s-au auzit râsete în timp ce aceștia se în

Politic Ex 12-11-2026 07:53

Zeci de lideri europeni se întâlnesc joi și vineri la Dublin pentru discuții despre #Ucraina, securitatea europeană și AI

Zeci de lideri europeni urmează să se reunească joi la Dublin pentru două zile de discuții axate pe Ucraina, securitatea europeană și provocările economice cu care se confruntă continentul, precum inteligența artificială (AI), relatează dpa. Aproximativ 50 de lideri europeni sunt așteptați să participe, joi, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), pen