Armenia: Principalul opozant arestat, în timp ce sute de persoane manifestează la Erevan
Sute de manifestanţi antiguvernamentali, dintre care mulţi studenţi, au protestat luni în capitala Armeniei, Erevan, după arestarea cu o zi înainte a principalului opozant, Nikol Pashinyan, urmată de o manifestaţie la care au participat zeci de mii de persoane, informează AFP.
Pentru a unsprezecea zi consecutiv, Armenia, fostă republică sovietică în Caucazul de Sud, este zguduită de proteste împotriva fostului preşedinte Serj Sarkissian, recent numit prim-ministru cu puteri sporite.
"Veniţi alături de noi!", "Victorie!", scandau luni tinerii prezenţi la manifestaţie, blocând pentru scurt timp drumurile, în timp ce şoferii claxonau pentru a-şi exprima sprijinul faţă de protestatari.
Deputat şi lider al opoziţiei, Nikol Pashinyan, a fost arestat duminică pentru "încălcarea repetată şi grosolană a legii cu privire la manifestaţii", potrivit Parchetului general armean.
Această arestare a fost urmată de o mare manifestaţie de protest care a reunit zeci de mii de persoane în Piaţa Republicii din centrul capitalei, unde se află sediul guvernului şi unde au fost desfăşurate efective de poliţie semnificative.
Această primă manifestaţie organizată în lipsa lui Pashinyan s-a încheiat în calm duminică seară. Manifestanţii şi-au exprimat din nou voinţa de a continua mitingurile până când Serj Sarkissian le acceptă cererea de a demisiona. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Încep audierile publice pentru cei 4 candidați aflați în cursa pentru postul de secretar general al ONU
Cei patru candidați aflați în cursă pentru a-i urma lui Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU vor fi audiați public în această săptămână, o etapă preliminară înaintea desemnării persoanei care va conduce o organizație internațională aflată în plină criză, informează luni AFP. Michelle Bachelet din Chile, Raf
Rusia susține că a atacat masiv infrastructuri militare în #Ucraina noaptea trecută; un responsabil ucrainean, rănit
Ministerul rus al Apărării a declarat luni că atacul masiv lansat de armata sa în noaptea de duminică spre luni asupra Ucrainei a vizat întreprinderi ale complexului militar-industrial ucrainean, precum și infrastructuri rutiere și aerodromuri militare, după ce Forțele aeriene ucrainene au raportat lansarea a circa 142 de drone de atac de către Rusia noaptea trec
SUA și Filipine își încep manevrele comune anuale, cu participarea a circa 17.000 de soldați
Mii de soldați filipinezi și americani, cărora li s-a alăturat în premieră un important contingent japonez, și-au început exercițiile lor militare anuale luni în Filipine, relatează AFP și DPA. Peste 17.000 de soldați din forțele terestre, aeriene și navale participă la aceste manevre cu numele de cod Balikatan ('umăr la
Kremlinul salută dorința lui Radev, câștigătorul alegerilor parlamentare din Bulgaria, de a 'dialoga' cu Moscova
Kremlinul a salutat luni apelurile la dialog din partea fostului președinte bulgar Rumen Radev, care a câștigat alegerile parlamentare din această țară balcanică și dorește să restabilească legăturile cu Rusia, relatează AFP și Reuters. 'Evident, salutăm afirmațiile domnului Radev, care a câștigat alegerile, precum și pe cele a
UE își arată sprijinul pentru palestinieni în contextul războiului din Orientul Mijlociu
Uniunea Europeană și-a exprimat luni, la Bruxelles, sprijinul pentru palestinieni, într-un moment în care Statele Unite și aliatul său Israel sunt angajate de săptămâni întregi într-un nou război în Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Ne aflăm în plină furtună', a declarat ministrul belgian de e
Iranul anunță cel puțin 3.375 de morți în bombardamentele israeliano-americane
Cel puțin 3.375 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene și americane din Iran, conform cifrelor oficiale furnizate de șeful departamentului de medicină legală al țării, relatează dpa. Abbas Masjedi Arani, șeful organizației de medicină legală din Iran, a declarat că datele reprezintă decesele confirmate, a relatat luni po
Iranul nu va ceda niciodată controlul asupra Strâmtorii Ormuz, avertizează un important reprezentant al regimului iranian
Iranul nu va ceda niciodată controlul asupra Strâmtorii Ormuz, întrucât acesta este un 'drept inalienabil' al Teheranului, a declarat luni Ebrahim Azizi, fost comandant al Corpului Gardienilor Revoluției islamice (IRGC), în prezent președintele Comisiei pentru securitate națională și politică externă în parlamentul Republicii isl
Șefa Comisiei Europene cere Ungariei să treacă rapid la reforme pentru ca fondurile înghețate să fie deblocate
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut Ungariei să treacă rapid la realizarea de reforme, după victoria opoziției la recentele alegeri parlamentare, subliniind că progresul acestora este esențial pentru deblocarea fondurilor UE înghețate în valoare de miliarde de euro, relatează luni dpa. În cadrul unui e
Forțele navale ale Germaniei iau în calcul un posibil rol în Strâmtoarea Ormuz (Pistorius)
Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfășurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al apărării Boris Pistorius, pe fondul tensiunilor în creștere în regiune, potrivit dpa. 'Suntem în faza de planificare. Analizăm toate posibilitățile, inclu
Bulgaria: Fostul președinte Rumen Radev a câștigat alegerile legislative
Fostul președinte bulgar Rumen Radev și-a câștigat pariul, asigurându-și primul loc în alegerile parlamentare, cu 44,58% din voturi, conform rezultatelor parțiale publicate luni, platforma sa pro-rusă, dar anticorupție, rezonând cu electoratul din cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, comentează AFP. Acest rezultat
Venezuela discută cu Siemens și General Electric pentru îmbunătățirea rețelei electrice
Președinta interimară Delcy Rodriguez a anunțat duminică după-amiază că este în contact 'direct' cu corporațiile multinaționale Siemens și General Electric pentru a lucra la rețeaua electrică din Venezuela, unde întreruperile de curent sunt frecvente, perturbând activitatea industrială, notează AFP. De la capturarea p
Coreea de Nord a lansat cinci rachete balistice, confirmă KCNA
Agenția oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA, a confirmat luni că țara a efectuat în ziua precedentă teste cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, semnalate imediat de Seul, notează AFP. 'Cinci rachete balistice tactice, trase în direcția zonei țintă situată în jurul unei insule aflate la aproximativ 136 km
Israelul afirmă că anchetează o fotografie care arată un soldat lovind o statuie a lui Iisus în Liban
Armata israeliană a declarat duminică că investighează autenticitatea unei fotografii care circulă pe rețelele sociale și care pare să arate un soldat lovind cu un ciocan o statuie a lui Iisus Hristos în sudul Libanului, relatează AFP. Israelul a preluat controlul asupra mai multor zone din sudul Libanului, bastion al Hezbollah, după ce
Merz și Lula laudă acordul UE-Mercosur în fața 'unilateralismului'
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au lăudat împreună duminică acordul de liber schimb dintre UE și țările Mercosur în fața 'unilateralismului', într-o critică indirectă la adresa președintelui american Donald Trump, notează AFP. Tratatul, care va fi aplicat pro
Marina americană a preluat controlul asupra unui cargou iranian în Golful Oman, anunță Trump
Marina militară americană a deschis focul asupra unei nave cargo iraniene care încerca să forțeze blocada porturilor iraniene impusă de Statele Unite și a preluat controlul asupra acesteia, a afirmat duminică președintele Donald Trump pe rețeaua sa, Truth Social, notează AFP. Nava cargo Touska, sub pavilion iranian, 'a încercat












