Guvernul austriac adoptă un proiect vizând înăsprirea legislaţiei de azil, ce prevede confiscări de bani şi telefoane mobile
Guvernul austriac a adoptat miercuri un proiect de lege controversat privind azilul şi imigraţia, ce prevede că solicitanţilor de azil li se vor putea confisca până la 840 de euro în bani lichizi, precum şi telefoanele mobile pentru a li se verifica traseul urmat, informează AFP şi Reuters.
'Ne-am stabilit în mod deliberat obiectivul de a lupta împotriva migraţiei ilegale, dar şi împotriva abuzării de dreptul de azil', a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă, după şedinţa guvernului de coaliţie între Partidul Poporului (OeVp, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremist de dreapta).
Printre măsurile emblematice se află confiscarea unor sume mergând până la 840 de euro, în funcţie de resursele migranţilor, pentru 'rambursarea costurilor procedurii de azil', aşa cum a precizat Ministerul de Interne.
Confiscarea telefoanelor mobile se va face pentru verificarea identităţii persoanelor, examinarea datelor de localizare a aparatelor şi confruntarea acestor informaţii cu declaraţiile solicitanţilor de azil despre traseul lor şi punctul de intrare în Uniunea Europeană.
Potrivit ministrului de interne Herbert Kickl, membru al FPOe, se urmăreşte pe această cale un cadru 'mai restrictiv' pentru dreptul de azil.
Proiectul legislativ, care urmează să fie supus la vot în parlament în această sesiune, mai prevede plasarea imediată în centre de retenţie, în vederea expulzării, a beneficiarilor de azil condamnaţi de justiţia austriacă şi care şi-au ispăşit pedeapsa.
De asemenea, refugiaţii îşi vor pierde dreptul de şedere în Austria dacă vor merge în ţările de origine 'în vacanţă'.
Dezbaterile privind imigraţia şi integrarea au fost în centrul campaniei legislative din toamna trecută, după ce Austria, ţară cu 8,7 milioane de locuitori, a înregistrat peste 150.000 de cereri de azil în urma valului de refugiaţi din 2015-2016.
După câştigarea alegerilor şi formarea alianţei de guvernare, OeVP şi FPOe au anunţat în programul de guvernare înăsprirea legilor în materie.
Guvernul are în plan de asemenea reducerea ajutoarelor sociale pentru refugiaţi.
La fel ca mai mulţi dintre omologii săi europeni, ministrul de interne, unul din principalii strategi ai FPOe, doreşte şi delocalizarea în exteriorul UE, în 'ţări de tranzit', a procedurilor de cerere de azil.
O altă prevedere a proiectului prezentat miercuri este prelungirea de la 6 la 10 ani a termenului în care refugiaţii pot primi cetăţenia austriacă.
Dacă unele măsuri privind confiscarea unor sume de bani sunt similare celor din alte state europene (Danemarca, Germania sau Elveţia), altele sunt mai originale, precum cea care va obliga spitalele să informeze guvernul când sunt externaţi solicitanţi de azil, pentru a se asigura 'o pregătire şi implementare mai eficientă a deportărilor'.
Opoziţia politică şi grupuri de apărare a drepturilor omului au denunţat multe dintre aceste măsuri ca ilegale sau excesive.
'Tot ceea ce reuşeşte acest proiect de lege este să creeze mai multă nesiguranţă şi neîncredere în rândul populaţiei', precum şi să crească 'fragmentarea societăţii', a reacţionat organizaţia Amnesty International într-un comunicat.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski denunță bombardamentele rusești și îl acuză pe Putin că vizează clădiri rezidențiale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat duminică bombardamentele rusești care au avut loc în cursul nopții, în care Kievul a fost ținta principală și în care Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreșnik, informează EFE.
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, anunță Tusk
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, între care una a avut loc sâmbătă la un apartament din Gdansk aparținând unui membru de familie al președintelui Karol Nawrocki, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează duminică Reuters. Tusk a ținut o ședință a Centrului de Sec
Ucraina: Patru morți la Kiev și în împrejurimi după bombardamentele masive ale Rusiei (autorități)
Bombardamentele masive rusești care au lovit Kievul și regiunea înconjurătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au soldat cu patru morți și peste 60 de răniți, potrivit autorităților locale, informează AFP. Foto: (c) T
Serbia: Zeci de mii de oameni au demonstrat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate
Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă în centrul Belgradului pentru a cere alegeri anticipate, informează duminică dpa. Mitingul a făcut parte dintr-o mișcare de protest declanșată după prăbușirea acoperișului unei gări din orașul Novi Sad, nordul Serbiei, în noiembrie 2024, incident soldat cu 16 morți. U
Rusia a bombardat intens Kievul: Cel puțin un mort și peste 20 de răniți
Rusia a bombardat intens Kievul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând cel puțin o persoană, la doar câteva zile după un atac ucrainean letal asupra unui liceu dintr-o regiune ocupată de Rusia, pentru care președintele rus Vladimir Putin promisese un răspuns militar, informează AFP și Reuters. Aceste atacuri noctu
Trump laudă intervenția Serviciului Secret după atacul armat din apropierea Casei Albe
Președintele SUA, Donald Trump, a mulțumit Serviciului Secret și forțelor de ordine pentru intervenția 'rapidă și profesionistă' în urma incidentului armat produs în apropierea Casei Albe, afirmând că atacatorul, descris drept o persoană cu antecedente violente, a fost ucis într-un schimb de focuri cu agenții de securitate.
Persoană împușcată mortal după ce a deschis focul în apropierea Casei Albe
O persoană a deschis focul sâmbătă seara în apropierea Casei Albe și a fost împușcată de ofițerii Serviciului Secret al SUA, transmit agențiile internaționale de presă. 'La scurt timp după ora 18:00, sâmbătă (22:00 GMT), o persoană aflată în zona străzii 17 și a bulevardului Pennsylvania a scos o armă din gean
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar














