Grecia: Justiţia i-a autorizat pe noii solicitanţi de azil să circule în întreaga ţară
Justiţia greacă i-a autorizat pe noii solicitanţi de azil veniţi pe mare din Turcia să circule pe tot teritoriul Greciei, în condiţiile în care până acum aceştia erau obligaţi să rămână pe insule, în aşteptarea rezultatului solicitării, au indicat miercuri surse judiciare citate de AFP.
În urma unui recurs al Consiliului grec pentru refugiaţi care a denunţat reţinerea solicitanţilor de azil pe insulele cele mai apropiate de Turcia (Lesbos, Chios, Kos, Samos şi Leros), unde numărul celor aflaţi în această situaţie se ridică în prezent la 15.000 de oameni, Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă a Greciei, a stabilit că migranţii care cer azil au "dreptul la liberă circulaţie" în toată ţara.
Ministerul pentru politica privind migraţia a reacţionat cu un scurt comunicat în care menţionează că guvernul va examina această concluzie.
Organizaţia neguvernamentală Consiliul pentru refugiaţi, care a salutat decizia Consiliului de Stat, a subliniat că aceasta devine valabilă imediat după publicarea sa.
În schimb, nefiind retroactivă, ea nu se aplică decât noilor veniţi, iar Consiliul pentru refugiaţi nu a exclus ca "guvernul să impună limite" în aplicarea sa, mai ales în condiţiile în care executivul lucrează la un proiect de lege în completarea unei legi mai vechi privind dreptul de azil.
În urma pactului din martie 2016 dintre Uniunea Europeană şi Turcia, care a limitat clar fluxul de migranţi către Europa, după exodul din 2015, migranţii şi refugiaţii ajunşi pe insulele greceşti au fost nevoiţi să rămână acolo în aşteptarea examinării statutului lor de către autorităţi, care presupune o procedură foarte lentă.
Fluxul de migranţi s-a intensificat în ultimele luni, în timp ce insulele se pregătesc pentru sezonul turistic 2018. Taberele de refugiaţi sunt suprapopulate şi aproape zilnic au loc proteste împotriva condiţiilor precare din tabere. Cea mai afectată este Moria, din Lesbos, unde sunt găzduiţi 6.456 de oameni, deşi capacitatea taberei este de numai 3000, au avertizat organizaţiile pentru apărarea migranţilor.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele chinez Xi Jinping susține că 'reunificarea' cu Taiwanul trebuie să aibă loc și că istoria nu poate fi oprită
Valul istoriei nu poate fi oprit, a declarat joi președintele chinez Xi Jinping, în contextul în care a îndemnat la 'reunificarea' completă cu Taiwanul a patriei mamă și s-a angajat să facă acest lucru pe cale pașnică, fără a face nicio mențiune la utilizarea forței, relatează Reuters. China percepe Taiwanul guvernat democratic ca pe
Rusia observă progrese în negocierile cu #Ucraina, dar consideră că implicarea UE în discuții ar îngreuna procesul
Negocierile ruso-ucrainene care au fost mediate de SUA marți și miercuri la Abu Dhabi au condus la progrese către o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, dar eventuala includere a țărilor europene susținătoare ale Ucrainei în aceste discuții ar putea îngreuna procesul de pace, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit agenție
Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a urmări meciuri de fotbal american
Secretarul de stat american Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a asista la meciurile de fotbal american ale Universității din Florida (UF), unde joacă unul dintre fiii săi, potrivit unei investigații a The Washington Post publicate miercuri, relatează EFE. Conform înregistrărilor oficiale, Rubio, care este considerat un posib
Franța anunță că Uniunea Europeană va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters. 'Luni vom impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entități suplimentare și 50 de bănci. Franța este cea care a propus majoritatea entităților care urmează să fie i
Israel: Netanyahu spune că renunțarea la ajutorul militar american va avea loc treptat
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o eliminare treptată a ajutorului militar american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat încetarea acestui sprijin, în valoare de miliarde de dolari, până la sfârșitul acestui an, transmite dpa. Potrivit unui comunicat emis miercuri de biroul lui Netanyahu, Israelu
Zelenski afirmă că viteza serviciului Starshield este din nou limitată, ceea ce îngreunează apărarea Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că unitățile militare ucrainene au înregistrat, timp de câteva zile, perturbări semnificative ale serviciului Starshield, fapt care a afectat întreaga linie a frontului, precum și părțile din țară aflate sub ocupație rusă, informează Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski
SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării
Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y
Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă
Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene
Armata rusă a anunțat joi că a efectuat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, unde, potrivit primarului, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, relatează Reuters. În capitala Ucrainei s-au auzit explozii în primele ore ale zilei de joi, a relatat un martor pentru agenți
Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia? Estonia îi propune pe Antonio Costa și Kaja Kallas
Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 și care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză. Subiectul este cu atât mai presant cu cât SUA și Ucraina au cerut amândouă Eur
Olanda: Coaliția guvernamentală minoritară, în pragul destrămării; premierul și-a anulat deplasarea la Dublin
La mai puțin de nouă luni de la învestire, guvernul minoritar olandez se află în pragul prăbușirii, alianța celor trei partide condusă de premierul Rob Jetten riscând să se destrame din cauza dezacordurilor cu privire la politica fiscală, transmite joi dpa. Din cauza acestei crize, Jetten și-a anulat deplasarea la Dublin pentru o reuniune a C
SUA: Trump a profitat de ceremoniile dedicate Zilei Veteranilor pentru a apăra războiul din Iran
Președintele american Donald Trump a profitat miercuri de o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Statele Unite pentru a apăra războiul din Iran, un conflict nepopular care a contribuit la victoria democraților în recentele alegeri de la jumătate de mandat pentru Congresul SUA, relatează joi AFP. 'Când acest conflict se va termina, și se va
Gaza: Șase morți într-un atac israelian asupra unui spital din Khan Younis (apărarea civilă)
Un atac aerian israelian asupra unei clădiri a spitalului Nasser, din sudul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin șase persoane, printre care un medic chirurg, și a rănit alte 20, în cursul dimineții de joi, transmit Reuters și AFP, citând un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza. Spitalul Nasser a confirmat, într-un comunicat, c
Chinezoaica suspectată de spionarea directorului general al Nvidia a intrat de opt ori în Taiwan (autorități)
Alice Huang, chinezoaica acuzată că lucra pentru Beijing în timp ce avea o relație cu directorul general al Nvidia, a intrat de opt ori în Taiwan în 2024 și 2025, a declarat joi ministrul taiwanez al Consiliului pentru afaceri continentale, relatează AFP. Cofondatorul gigantului producător de cipuri pentru Inteligența Artificială (AI) Jensen
Coreea de Nord: Kim Jong Un, în vizită la șantierul unei baze navale
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat o nouă bază navală aflată în construcție pe coasta de est a țării, a relatat joi presa de stat, numind proiectul o 'întreprindere centrală crucială' pentru securitatea maritimă, conform AFP. Săptămâna trecută, Kim a susținut că țara sa construiește o navă cu capacități de luptă, în sp














