Moscova respinge acuzaţiile ministrului de externe britanic privind îmbolnăvirea fostului spion Serghei Skripal
Ministerul rus de externe a respins marţi ca "nefondate" declaraţiile ministrului britanic de externe Boris Johnson legate de îmbolnăvirea din motive neelucidate a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, informează TASS, preluată de Reuters.
Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, a declarat că autorităţile din Regatul Unit ar trebui să ancheteze incidentul înainte de a învinovăţi Rusia.
Johnson declarase că Londra va reacţiona viguros dacă se dovedeşte că Rusia se face vinovată de un atac împotriva fostului agent secret.
Ministrul a confirmat marţi identitatea celor două persoane găsite duminică în stare de inconştienţă pe o bancă într-un centru comercial din Salisbury, în sudul Angliei. Este vorba de fostul colonel din serviciile de informaţii militare ruse Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, de 33 de ani. Acuzat de spionaj în beneficiul Regatului Unit, Skripal a fost condamnat în 2006, în Rusia, la 13 ani de închisoare, dar a revenit în libertate în Anglia graţie unui schimb de prizonieri efectuat în 2010 între Moscova, pe de o parte, şi Londra şi Washington, de cealaltă parte. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Liderul Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanții Israelului
Liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, i-a cerut luni guvernului de la Beirut să anuleze întâlnirea de a doua zi, de la Washington, cu reprezentanții Israelului, transmit AFP și Reuters. ''Refuzăm negocierile cu entitatea israeliană. Această negociere este o supunere și o capitulare'', a afirmat &ic
VIDEO Trump: Iranul vrea 'cu orice preț' să încheie un acord cu SUA
Liderii iranieni doresc ''cu orice preț'' să încheie un acord cu Statele Unite, a afirmat luni președintele american Donald Trump, după eșecul negocierilor directe dintre Washington și Teheran, transmit AFP și Reuters. ''Vă pot spune că cealaltă tabără ne-a contactat. Ar vrea să facă un acord, cu orice preț'
Turcia: 12 persoane, arestate în ancheta privind atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul
Autoritățile turce au arestat încă trei suspecți în ancheta privind atacul desfășurat pe 7 aprilie în apropierea consulatului israelian la Istanbul, au anunțat luni agențiile de presă DPA și Anadolu. Nouă suspecți erau deja în arest sâmbătă, ceea ce face ca în prezent să se afle în detenție 12 oameni &
VIDEO UPDATE Peter Magyar: Drepturile minorității maghiare din Ucraina sunt esențiale în relația Budapesta-Kiev
Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina vor fi o condiție a reconstruirii relațiilor cu Kievul, a anunțat luni liderul partidului Tisza, Peter Magyar, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, transmit MTI și Reuters. Într-o conferință de pres
Situația strâmtorii Ormuz, un argument pentru o coaliție maritimă internațională solidă, declară șefa diplomației UE
Situația din strâmtoarea Ormuz este un argument clar în favoarea unei ''coaliții internaționale solide pentru securitatea maritimă'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, potrivit Reuters. Într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, Kallas nu a precizat ce ar face exact o asem
UPDATE Nicio țară nu are dreptul de a bloca strâmtoarea Ormuz, afirmă șeful agenției maritime a ONU
Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP. ''Conform dreptului internațional, nicio țară nu are dreptul de a interzice trecerea inofensivă sau libertatea navigați
Fostul premier finlandez Jyrki Katainen, desemnat consilier special al UE pentru Arctica
Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcția de consilier special al Uniunii Europene pentru Arctica, pe fondul unei curse pentru influență în cea mai nordică regiune, transmite DPA. Activitatea lui Katainen se va concentra pe securitatea economică, dezvoltare durabilă, climă și energie. '&
Iran: Rusia a evacuat cvasitotalitatea personalului său de la centrala nucleară Bouchehr
Rusia a evacuat cvasitotalitatea centralei nucleare iraniene Bouchehr, construită și operată cu ajutorul Moscovei, prin plecarea luni a 108 persoane, a indicat directorul general al grupului Rosatom, Aleksei Lihatcev, transmite AFP. ''O sută opt persoane sunt în prezent în drum spre Ispahan, totul se desfășoară așa cum a fost prevăzut'&
UPDATE Peter Magyar promite să facă totul pentru a 'garanta o nouă eră' în Ungaria
Câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a promis luni că va face totul pentru a garanta o nouă eră în țara sa, după 16 ani în care aceasta a fost condusă de Viktor Orban, transmit AFP, Reuters și MTI. ''Poporul ungar nu a votat pentru o simplă schimbare a guvernului, dar pentru o schimbare completă a regimului&
Președinta Comisiei Europene, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA. ''Vom începe să lucrăm cu guvernul c
Premierul israelian Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunțată de președintele american Donald Trump, afirmând că există o coordonare strânsă între Israel și SUA pe acest subiect, transmite France Presse. ''Iranul a încălcat regulile (convorbirilor de pace din Pakis
Înfrângerea lui Orban: Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat 'foarte repede'
Înfrângerea electorală a prim-ministrului maghiar în exercițiu, Viktor Orban, apropiat de Rusia și care bloca ajutorul UE pentru Ucraina, dă naștere la o 'speranță bine întemeiată' că acest ajutor 'ar putea fi deblocat foarte rapid', a declarat luni guvernul german, citat de AFP. Liderul ungar bloca, încă de la sf&
Salvini acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orbán prin înghețarea fondurilor pentru Ungaria
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE. 'I-am trimis un
Mark Rutte îi transmite lui Peter Magyar dorința de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria obținută în alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria și și-a exprimat dorința de a colabora cu acesta pentru consolidarea securității euro-atlantice, relatează EFE. 'Am avut o discuție fructuoasă cu Peter Magyar aseară, după victoria sa e
Înfrângerea lui Orban în Ungaria: Kremlinul speră în 'contacte pragmatice' cu Magyar
Kremlinul a declarat luni că speră să continue 'legăturile sale extrem de pragmatice' cu noua conducere politică a Ungariei, după ce premierul Viktor Orban, un partener apropiat al Rusiei, a fost învins la urne de rivalul său, Peter Magyar, potrivit Reuters și AFP. Orban, liderul veteran naționalist al Ungariei, a pierdut puterea în favoare












