Opinii împărţite între liderii din UE privind noi condiţii pentru accesarea fondurilor europene
Liderii europeni, reuniţi vineri la un summit informal la care discută despre bugetul UE post-Brexit, sunt divizaţi în privinţa ideii de introducere a unor noi condiţii pentru accesarea fondurilor europene, cum ar fi acceptarea redistribuirii migranţilor sau situaţia statului de drept, relatează agenţiile dpa şi AFP.
Acest summit este doar începutul unei lungi dezbateri despre cadrul bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, principala problemă fiind golul de 13-15 miliarde de euro anual pe care Brexit-ul îl va lăsa în acest buget prin pierderea contribuţiei Marii Britanii.
Comisia Europeană a propus umplerea parţială a acestui gol prin creşterea contribuţiilor naţionale, dar şi prin realizarea de economii. Însă această perspectivă a diminuării bugetului comunitar îngrijorează ţările est-europene, care se tem de o diminuare a fondurilor alocate în cadrul Politicii de Coeziune, ţinând cont de priorităţile pe care executivul comunitar le are acum în vedere (competitivitatea, migraţia, apărarea, combaterea terorismului, etc.) şi faptul că unele ţări contributoare nete la bugetul UE, respectiv Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca, refuză să-şi majoreze contribuţiile.
În dezbatere a intrat şi iniţiativa venită dinspre unele state membre contributoare nete, în special Germania, care au cerut ca accesarea fondurilor europene să fie legată de îndeplinirea unor noi condiţii, precum acceptarea primirii de migranţi extracomunitari.
O altă posibilă condiţie evocată este situaţia statului de drept, comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, confirmând în luna ianuarie că a primit din partea Colegiului Comisarilor sarcina să propună o definiţie care să evidenţieze că toate statele membre trebuie să respecte statul de drept înainte de a primi fonduri europene.
'Prin distribuţia fondurilor structurale, trebuie să asigurăm că criteriile de alocare vor reflecta în viitor angajamentul multor regiuni şi municipalităţi în primirea şi integrarea migranţilor', a declarat joi cancelarul Angela Merkel într-un discurs susţinut în faţa Bundestagului.
Dar propunerea ei a fost primită de ceilalţi lideri europeni cu reacţii împărţite. Astfel, preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a amintit că unicul scop al fondurilor europene este să ajute la integrarea regiunilor mai sărace ale UE în economia blocului comunitar, poziţie exprimată anterior de unele ţări din Est, precum Polonia şi Ungaria. 'Conform tratatelor, fondurile de coeziune sunt fonduri structurale, obiectivul lor este o mai bună convergenţă, nu pot fi pentru altceva', a explicat ea.
La rândul său, premierul luxemburghez Xavier Better a părut mai degrabă critic faţă de propunerea avansată de Merkel. 'Cine va fi pedepsit apoi? Nu guvernele, ci cetăţenii', a spus el înaintea summitului.
În schimb, premierul olandez Mark Rutte a afirmat că respectiva propunere are un 'anumit rost', dar că ţara sa încă mai trebuie să o studieze înainte de a se pronunţa.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că ar putea 'înţelege în principiu' ideea condiţionalităţii, dar a cerut ca ea 'să nu se concentreze constant pe refugiaţi'.
Cât despre preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, acesta a subliniat că nu doreşte noi diviziuni între Est şi Vest. 'Nu vreau o nouă diviziune în Europa, am avut destule', a spus el.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație
Trump spune că nu va participa la nunta fiului său Donald Trump Jr.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus vineri că nu va participa la nunta fiului său cel mare, Donald Trump Jr., cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach, întrucât trebuie să rămână în Washington pentru treburi guvernamentale, informează Reuters. ''Deși îmi doresc foarte mult să fiu alături de fiul m
SUA: Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații, și-a anunțat demisia
Tulsi Gabbard demisionează din funcția de director al Serviciului Național de Informații, a raportat vineri Fox News Digital, citând scrisoarea ei de demisie, informează Reuters. Gabbard l-a informat pe președintele Donald Trump despre intenția sa de a demisiona în timpul unei întâlniri în Biroul Oval al Casei Albe care a avut loc
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Liderul dreptei naționaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcția prim-ministru vineri de către Parlamentul de la Ljubljana în urma convenirii unui acord de coaliție minoritară și a sprijinului fragil din partea unui partid contestatar, transmite AFP. 'Astăzi s-a făcut un pas important către o Slovenie mai prosperă și mai liberă. M
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina ar trebui revigorate, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că așteaptă de la SUA noi propuneri privind modul în care urmează să se desfășoare aceste eforturi diplomatice, relatează Reuters. Vorbind în discursul său video de
#Ucraina califică drept 'manipulare' acuzațiile Rusiei că ar fi țintit un cămin studențesc
Armata ucraineană a respins vineri acuzațiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studențesc în orașul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept 'manipulare', și a declarat că a vizat comandamentul unei unități de elită de dirijare a dronelor, relatează Reuters și AFP. Statul Major General de la Kiev a anunțat pe
Belgia, condamnată definitiv pentru plasarea forțată în instituții a unor copii metiși în Congo în timpul colonizării
Belgia a fost condamnată definitiv vineri pentru răpirea de la mamele lor a cinci fetițe metise și plasarea lor forțată în instituții în perioada colonizării Congo, transmite AFP. Curtea de Casație de la Bruxelles a respins un recurs al statului belgian, care contesta această decizie judecătorească din decembrie 2024. Este 'prima
Congresul american propune din nou renunțarea la schimbarea orei de vară
O comisie a Camerei Reprezentanților a SUA a propus ca ora de vară să devină permanentă, propunere care a mai fost avansată în trecut și este în general susținută de cetățenii americani, sătui de schimbarea orei de două ori pe an, dar până în prezent a eșuat de fiecare dată în Congres, relatează vineri Reuters. Comisia pentru
Pentagonul publică un al doilea set de documente guvernamentale despre OZN-uri
Departamentul de Război al Statelor Unite a anunțat vineri publicarea unui al doilea set de documente guvernamentale care documentează întâlniri cu fenomene anormale neidentificate (UAP în limba engleză) și care fuseseră clasificate ca documente secrete, informează EFE. Noua serie, care constă din șapte fișiere text, video și audio, a fost pr
Principalul rival al lui Starmer a început campania pentru un mandat de deputat cu care ar viza șefia laburiștilor
Andy Burnham, considerat principalul rival al prim-ministrului britanic Keir Starmer în interiorul Partidului Laburist, și-a lansat vineri campania într-o circumscripție electorală din nordul Angliei pentru un scrutin parțial crucial pentru formațiunea aflată la guvernare, dar care se anunță dificil, transmite AFP. Burnham, actual primar al Grand M
Iran: UE deschide calea pentru sancțiuni împotriva celor care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancțiuni împotriva 'persoanelor' și 'entităților' din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP. Această rută strategică prin care în mod obișnuit tranzitează circa 20% din hidrocarburile mondiale este blocată de la sfârșitul lunii februarie de că
Cel puțin 4 morți și 40 de răniți într-un atac ucrainean asupra unui liceu în teritoriul ocupat de Moscova
Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 40 rănite într-un atac ucrainean cu drone asupra unui liceu din regiunea Lugansk ocupată de Rusia în estul Ucrainei, au afirmat vineri autoritățile ruse, denunțând o 'crimă monstruoasă', transmite AFP. 'În momentul acestui atac barbar, 86 de tineri cu vârste în
O echipă de negociatori din Qatar, la Teheran, în eforturile de a se ajunge la un acord între SUA și Iran
O echipă de negociatori din Qatar a sosit vineri la Teheran, în coordonare cu SUA, pentru a încerca să contribuie la obținerea unui acord care să pună capăt conflictului cu Iranul și să rezolve problemele rămase în suspensie, a declarat vineri pentru Reuters o sursă apropiată dosarului. Doha, care a acționat ca mediator în războiul din
Cauza oficială a accidentului în care și-a pierdut viața președintele iranian Ebrahim Raisi, pusă la îndoială
Un înalt responsabil politic iranian a pus public la îndoială cauza accidentului de elicopter în care și-a pierdut viața fostul președinte iranian Ebrahim Raisi în 2024, relatează vineri dpa. 'Nu am acceptat niciodată că ar fi fost un simplu accident sau o întâmplare nefericită', a declarat Mohammed Mokhber, consilie
#Ucraina intensifică pregătirea militară practică a elevilor din licee
În timp ce continuă războiul cu Rusia, liceele ucrainene trec de la cursuri teoretice la instruirea militară practică, cu instructori cu experiență de luptă care învață adolescenții noțiuni militare de bază și cum să supraviețuiască în condiții de front, relatează agenția EFE într-un reportaj. Peste 13.000 de elevi cu vârste cupri









