Matteo Renzi, fost şef al guvernului italian cunoscut pentru caracterul său efervescent, a reuşit să şi-i întoarcă împotrivă pe aproape toţi, după ce până acum câţiva ani a fost copilul răsfăţat al politicii italiene, relatează AFP în apropierea alegerilor legislative din Italia.

"Matteo a devenit în câteva luni liderul politic cel mai puţin iubit din Italia", a scris la sfârşitul lui ianuarie săptămânalul L'Espresso, apropiat de Partidul Democrat (PD, centru-stânga), în care Renzi, în vârstă de 43 de ani, continuă să ocupe postul de secretar general.

Partidul său, în continuă scădere în sondajele de opinie, era creditat în cele mai recente cu 22-23% din intenţiile de vot în vederea alegerilor legislative de la 4 martie. Un rezultat şi mai slab ar fi usturător pentru cel care făcuse să viseze stânga europeană, obţinând 40 din voturi la alegerile europene din 2014.

"Chiar nu-mi explic această ură faţă de Matteo Renzi", a mărturisit recent pentru France Presse Giovanni Orsina, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Luiss din Roma.

Explicaţia constă, pe de-o parte, în personalitatea considerată uneori arogantă şi o idee autoritară a politicianului originar din Toscana, dar şi în promisiunile înşelate, cum ar fi propunerea sa din 2012 de a face din Italia "ţara unde găseşti de lucru pentru că ştii să faci ceva şi nu pentru că ştii pe cineva", a amintit L'Espresso. Or, el însuşi s-a înconjurat de un grup de fideli, mulţi toscani ca el, un "cerc magic" care reprezintă astăzi sursa unora dintre problemele cu care se confruntă.

Astfel, Maria Elena Boschi, fosta sa "mână dreaptă" în privinţa reformelor, este bănuită că a intervenit în favoarea tatălui său, fost director al băncii Etruria, aflată în faliment, însă PD nu a ezitat să-i atribuie totuşi o circumscripţie unde are triumful asigurat la 4 martie.

Matteo Renzi a respins că ar face favoruri, afirmând că i-a ales întotdeauna pe "cei mai buni" oameni.

În ce-i priveşte pe cei care-l acuză că tinde să acţioneze singur, fără să ţină cont, de exemplu, de diferitele sensibilităţi din propriul partid, Renzi le răspunde că a dat mereu dovadă de "spirit de echipă". Totuşi, nu a reuşit să împiedice plecarea unor "răzvrătiţi" din PD, care anul trecut au creat o nouă mişcare de stânga, "Liberi e uguali" (Liberi şi egali).

Deşi rămâne liderul partidului de stânga cel mai important din Europa, declinul său a început în decembrie 2016, când visul pe care îl promova al unei Italii "mai eficiente şi mai simple" s-a terminat brusc cu respingerea fără drept de apel a reformei sale constituţionale, în cadrul unui referendum.

Ajuns în fruntea PD la finele lui 2013, pe când era primar al Florenţei, fără să fi fost niciodată deputat sau ministru, Renzi promitea "casarea" baronilor locali din partid şi alte lucruri. Tânărul absolvent de drept a reuşit să îndepărteze nume grele ca fostul premier Massimo D'Alema - care nu i-a iertat acest lucru - sau fostul primar al Romei Walter Veltroni, iar în februarie 2014 a ajuns şeful guvernului, înlăturându-l fără menajamente pe Enrico Letta, fost nr. 2 al PD, căruia cu mai puţin de o lună înainte îi trimisese celebrul mesaj pe Twitter "Enrico stai sereno" (Stai liniştit, Enrico).

Ultradinamic, ambiţios, "însetat de putere" conform unora, Matteo Renzi şi-a păstrat aerul de adolescent etern şi accentul toscan. Mare utilizator al reţelelor sociale, pare totodată neobosit, fiind capabil să onoreze întâlniri din nordul până în sudul peninsulei, fără a neglija nici media tradiţionale, unde este foarte prezent.

O vreme aliat al lui Silvio Berlusconi în ce priveşte reforma instituţională, cei doi s-ar putea regăsi în cadrul unei mari coaliţii după modelul german, în cazul lipsei unei majorităţi clare în urma scrutinului de la 4 martie. Un motiv în plus pentru ca duşmanii săi să-i spună în continuare "Renzusconi". AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)