Germania: Un raport parlamentar trage un semnal de alarmă asupra situaţiei îngrijorătoare a dotării armatei
Un raport publicat marţi de Bundestag, camera inferioară a parlamentului, trage un semnal de alarmă cu privire la dotarea armatei germane, atrăgând atenţia asupra problemelor tehnice ale submarinelor, avioanelor şi elicopterelor, precum şi asupra personalului insuficient, transmite AFP.
Aceste deficienţe ale Bundeswehr (armata germană) în privinţa echipamentelor şi oamenilor, în raport cu misiunile externe tot mai numeroase care îi sunt încredinţate, sunt cunoscute de mai multă vreme, însă guvernul cancelarului Angela Merkel a promis să le remedieze prin alocarea de resurse suplimentare.
''Departe de a se îmbunătăţi, capacitatea de acţiune a forţelor armate mai degrabă s-a degradat şi mai mult'', arată raportorul Bundestag-ului, Hans-Peter Bartels, în documentul menţionat.
Acesta constată ''menţinerea unor lipsuri mari în ce priveşte atât personalul, cât şi materialele în toate domeniile Bundeswehr-ului''.
Exemplele citate în document sunt de natură să preocupe atât guvernul, cât şi aliaţii Germaniei din NATO sau statele care îi sunt partenere în misiunile internaţionale.
Astfel, la sfârşitul lui 2017, cele şase submarine germane erau trase pe uscat pentru probleme tehnice. La rândul său, aviaţia a traversat recent perioade în care niciunul din cele 14 aparate de transport militar Airbus de tip A400M nu erau în stare de zbor, tot din cauza unor deficienţe tehnice.
Chiar şi responsabilii escadrilelor formate din cele mai sofisticate avioane de vânătoare, Eurofighter şi Tornado, elicoptere Tigre, CH-53 sau NH-90, se plâng că nu pot asigura instruire suficientă echipajelor pentru că aparatele sunt frecvent consemnate la sol pentru probleme mecanice, mai arată raportul.
În ce priveşte marina, deşi scoaterea din uz a navelor vechi respectă calendarul prevăzut, sosirea celor noi şi moderne se află sistematic în întârziere.
''Lipsa de piese de schimb afectează atât armata terestră, cât şi forţele aeriene'', mai indică raportul.
În urma tăierilor din bugetele militare ale Germaniei după reunificarea ţării, în 1990, şi sfârşitul Războiului Rece, armata s-a confruntat în mod regulat cu problema echipamentelor învechite.
Guvernul a declarat în 2017 că îşi propune să stopeze această tendinţă, anunţând că Bundeswehr-ul va beneficia în următorii şapte ani de prima creştere de efective de după 1990 şi de mai multe investiţii.
Însă, potrivit raportului menţionat, până în prezent ''nu există încă suplimentări reale'' în bugetele militare. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l
R.Moldova: Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat joi ratificarea Acordului între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, informează Moldpres. Documentul prevede schimbul de experiență și expertiză, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii
Circa 40 de țări europene își înscriu 'principiile-cheie' de securitate într-o 'cartă'
Aproximativ 40 de țări din 'Europa extinsă', dincolo de Uniunea Europeană, vor defini joi 'principiile-cheie' ale securității lor într-o 'cartă' care va integra de asemenea amenințările 'hibride', informaționale sau împotriva democrației, relatează AFP. În această cartă, care urmează să fie ado
Iran: Un important organism politic și religios cere revizuirea doctrinei nucleare a țării
Adunarea Experților din Iran, organismul care îl alege pe liderul suprem, a afirmat joi că țara trebuie să studieze retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) și să își revizuiască doctrina de apărare cu scopul de a crea descurajarea necesară pentru a evita noi atacuri, făcând aparent referire la dezvoltarea armelor atomice, relatează E
OCDE: Al doilea an de scădere a fluxurilor migratorii autorizate în țările dezvoltate
Fluxurile de migranți către țările dezvoltate au scăzut în 2025 cu 1,6% față de anul precedent, dar rămân la un nivel ridicat, la fel ca rata de ocupare în rândul imigranților, a anunțat joi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP. În 2025, cele 38 de țări membre ale OCDE au &ici
Putin propune organizarea unei misiuni umanitare în Kostiantinivka în fața emisarilor americani pentru Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a propus joi, la Kremlin, în fața emisarilor Casei Albe pentru Ucraina, Steve Witkoff și Jared Kushner, organizarea unei misiuni umanitare în orașul strategic ucrainean Kostiantinivka din regiunea Donețk, despre care armata rusă spune că l-a ocupat în iulie, informează EFE. Președintele Putin a
Președintele Consiliului European, Antonio Costa: Rusia a distrus arhitectura de securitate europeană
Rusia președintelui Vladimir Putin mai întâi a subminat, iar în cele din urmă a distrus arhitectura de securitate din Europa, a declarat joi președintele Consiliului European, Antonio Costa, informează AFP. 'Europa a avut o arhitectură europeană de securitate funcțională până când aceasta a fost mai înt&














