Premierul francez pledează pentru "un mai bun angajament operaţional" al statelor din UE
Premierul francez Edouard Philippe a pledat sâmbătă, la Munchen, pentru "un mai bun angajament operaţional" al statelor membre din UE pentru ca Europa Apărării să nu rămână "un subiect de colocviu", informează AFP.
"Să spunem lucrurilor pe nume: dacă Europa a Apărării nu va fi însoţită de un angajament operaţional mai important din partea statelor membre, ea va rămâne multă vreme (doar) un subiect de colocviu", a declarat Edouard Philippe în timpul Conferinţei anuale pentru securitate care se desfăşoară în capitala bavareză.
În acest context, premierul Philippe a amintit că trupele franceze sunt, în ce le priveşte, "angajate pe un număr foarte mare de fronturi unde plătesc preţul sângelui".
"Dacă Europa nu se interesează de război, războiul nu va ezita să se intereseze de Europa", a atenţionat Philippe, parafrazându-l pe Leon Troţki, recunoscând totuşi că nu este "un adept fervent al teoriilor sale".
În acest cadru, Philippe a reiterat poziţia avansată de preşedintele francez Emmanuel Macron cu privire la o Iniţiativă Europeană de Intervenţie, menită "să apropie acţiunile armatelor statelor cele mai angajate". "A le apropia pentru ca la începutul următorului deceniu Europa să dispună de o forţă de intervenţie comună, de un buget de apărare comun şi de o doctrină comună", a precizat Philippe.
"Apărarea europeană nu se va construi prin noi structuri", ci "acţionând împreună (...) de asemenea şi înainte de toate în teatrele de operaţiuni", a insistat premierul francez, întinzând în acelaşi timp o mână Marii Britanii. "În pofida Brexitului, contăm pe comunitatea de interese ce ne uneşte, pentru ca legătura strânsă dintre ţările noastre două să fie menţinută şi chiar întărită", a spus Philippe, la puţin timp după discursul pe care premierul britanic Theresa May l-a susţinut de la tribună.
La fel cum a făcut vineri şi ministrul francez al apărării, Florence Parly, Philippe a reafirmat "rolul activ" al Franţei în cadrul NATO, în timp ce Washingtonul este îngrijorat de posibilitatea ca relansarea unei Europe a Apărării ar putea priva Alianţa de resurse. "Trebuie să încetăm disputele teologice sterile. O NATO puternică înseamnă o Europă a Apărării mai fermă, la fel ca o UE responsabilă, este un atu pentru o alianţă militară precum NATO", a spus Philippe.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: UE deschide calea pentru sancțiuni împotriva celor care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancțiuni împotriva 'persoanelor' și 'entităților' din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP. Această rută strategică prin care în mod obișnuit tranzitează circa 20% din hidrocarburile mondiale este blocată de la sfârșitul lunii februarie de că
Cel puțin 4 morți și 40 de răniți într-un atac ucrainean asupra unui liceu în teritoriul ocupat de Moscova
Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 40 rănite într-un atac ucrainean cu drone asupra unui liceu din regiunea Lugansk ocupată de Rusia în estul Ucrainei, au afirmat vineri autoritățile ruse, denunțând o 'crimă monstruoasă', transmite AFP. 'În momentul acestui atac barbar, 86 de tineri cu vârste în
O echipă de negociatori din Qatar, la Teheran, în eforturile de a se ajunge la un acord între SUA și Iran
O echipă de negociatori din Qatar a sosit vineri la Teheran, în coordonare cu SUA, pentru a încerca să contribuie la obținerea unui acord care să pună capăt conflictului cu Iranul și să rezolve problemele rămase în suspensie, a declarat vineri pentru Reuters o sursă apropiată dosarului. Doha, care a acționat ca mediator în războiul din
Cauza oficială a accidentului în care și-a pierdut viața președintele iranian Ebrahim Raisi, pusă la îndoială
Un înalt responsabil politic iranian a pus public la îndoială cauza accidentului de elicopter în care și-a pierdut viața fostul președinte iranian Ebrahim Raisi în 2024, relatează vineri dpa. 'Nu am acceptat niciodată că ar fi fost un simplu accident sau o întâmplare nefericită', a declarat Mohammed Mokhber, consilie
#Ucraina intensifică pregătirea militară practică a elevilor din licee
În timp ce continuă războiul cu Rusia, liceele ucrainene trec de la cursuri teoretice la instruirea militară practică, cu instructori cu experiență de luptă care învață adolescenții noțiuni militare de bază și cum să supraviețuiască în condiții de front, relatează agenția EFE într-un reportaj. Peste 13.000 de elevi cu vârste cupri
China și-a modificat sistemul de rezidență permanentă
China a modificat vineri sistemul său de reședință permanentă, numit 'hukou', solicitând ca mai multe orașe să abolească restricțiile care îi afectează de decenii pe muncitorii migranți, au relatat mass-media de stat, transmite AFP. Guvernul chinez a publicat directive care cer orașelor să le garanteze cetățenilor un acces echitabil la serv
BTA/ Delegație bulgară condusă de președinta Parlamentului, primită de papa Leon al XIV-lea
Președinta Adunării Naționale din Bulgaria, Mihaela Doțova, și delegația parlamentară bulgară pe care a condus-o au fost primiți de papa Leon al XIV-lea la Vatican, cu ocazia zilei de 24 mai, Ziua Sfinților Frați Chiril și Metodie, a alfabetului bulgar, a educației și culturii și a literaturii slave, a anunțat vineri centrul de presă al parlamentului. 'Am
UNHCR anunță că ajutoare de 1 milion de dolari au fost distruse în urma unui atac rusesc în #Ucraina
Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a anunțat vineri că a pierdut ajutoare în valoare de 1 milion de dolari după ce o rachetă lansată de Rusia a lovit unul dintre depozitele sale din Dnipro (centrul Ucrainei) la începutul acestei săptămâni, relatează Reuters. Depozitul, care conținea materiale destinate adăpostirii de urgență a
Franța: Fostul premier Gabriel Attal și-a oficializat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027
Paris, 22 mai /Agerpres/ - Fostul premier francez Gabriel Attal, care și-a exercitat această funcție în perioada majorității președintelui Emmanuel Macron, și-a oficializat vineri candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, transmite AFP. Aflat deja în campanie de câteva săptămâni, Attal, care ocupă funcția de secretar general al p
Premierul senegalez acuză Occidentul că vrea să impună homosexualitatea întregii lumi
Premierul Senegalului, Ousmane Sonko, a denunțat vineri o 'tiranie' a Occidentului, care vrea să 'impună homosexualitatea restului lumii', și a respins orice moratoriu asupra aplicării unei legi recent adoptate care înăsprește pedepsele pentru relațiile homosexuale în această țară vest-africană majoritar musulmană, relatează AFP.
Cuba: Demonstrație de protest în fața ambasadei SUA la Havana față de inculparea lui Raul Castro
Mii de cubanezi s-au adunat vineri în fața sediului ambasadei americane la Havana pentru a protesta față de decizia Statelor Unite de a-l inculpa pe fostul lider cubanez Raul Castro în legătură cu doborârea a două avioane civile în urmă cu 30 de ani, transmite Reuters. Demonstrația proguvernamentală, care a început în cursul
'Derutant': țările europene membre NATO încearcă să înțeleagă anunțurile lui Donald Trump (analiză France Presse)
Țările europene din cadrul NATO, dezorientate de ultimele anunțuri făcute de Casa Albă cu privire la prezența americană în Europa, speră să obțină vineri în Suedia unele clarificări din partea SUA, relatează France Presse. Situația actuală este destul de 'derutantă', a apreciat șefa diplomației suedeze Maria Malmer Stenergard, gazda reuniun
Gaza: OMS trage un semnal de alarmă cu privire la 'penuriile critice' de material medical
Penurii grave de material medical împiedică spitalele și centrele medicale din Fâșia Gaza să funcționeze pe deplin, a tras un semnal de alarmă vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), denunțând restricțiile impuse de Israel intrării acestor materiale esențiale, transmite AFP. În Gaza, 53% dintre spitale și 58% dintre centrele de s
Rubio vede un 'ușor progres' în discuțiile cu Iranul
Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat vineri că există un 'ușor progres' în discuțiile cu Iranul, dar a avertizat că Statele Unite nu vor accepta sub nicio formă ca Teheranul să impună un sistem de taxare a navelor comerciale care traversează Strâmtoarea Ormuz, relatează agențiile EFE și DPA. 'Așteptăm vești despre discuțiil
Ambasadorul palestinian la ONU își retrage candidatura, după presupuse presiuni ale SUA
Ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, și-a retras joi candidatura pentru unul dintre posturile de vicepreședinte al Adunării Generale a ONU, după ce SUA au amenințat că vor revoca vizele delegației palestiniene la Națiunile Unite dacă nu va face acest lucru, a informat NPR, citat de EFE. 'Au depus o candidatură, dar au retras-o astăzi', joi, a










