MB: Nigel Farage critică prestaţia guvernului în ce priveşte Brexitul, anchetele privind Rusia şi campaniile lui Soros
Dacă premierul britanic Theresa May acceptă ca Brexitul - ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - să fie "diluat" sau oprit de susţinătorii apartenenţei la blocul comunitar, Marea Britanie va fi aruncată în cea mai gravă criză constituţională de după al Doilea Război Mondial, a apreciat eurodeputatul britanic Nigel Farage, într-un interviu acordat agenţiei Reuters difuzat luni.
"Scenariul cel mai optimist, cu conducerea jalnică a ţării din momentul de faţă, este ca Brexitul să rămână doar cu numele. (...) Scenariul cel mai pesimist este să ne facă să luăm lupta de la capăt, ceea ce ar însemna o importantă trădare a ceea ce au votat milioane de britanici", a spus Farage, fost lider al UKIP (Partidul Independenţei Marii Britanii) şi unul din principalii susţinători ai organizării referendumului din 2016 la care aproape 52% dintre participanţi au votat pentru ieşirea ţării din UE.
În acelaşi interviu, Farage a lăudat prestaţia lui Donald Trump ca preşedinte al SUA şi a calificat drept isterie alegaţiile privind legăturile dintre campania acestuia şi Rusia.
"Ancheta asta cu Rusia este una din cele mai mari farse la care am asistat în vremurile noastre", a spus el, respingând totodată afirmaţiile privind relaţiile dintre persoana sa şi Rusia sau presupusul rol al Rusiei în Brexit.
"Este o prostie totală şi completă. Poate că am băut şi eu o dată o vodcă, dar n-am fost niciodată în Rusia", a declarat Farage.
Theresa May a acuzat în trecut Rusia de amestec în alegeri şi presa rusă de răspândirea de ştiri false şi de imagini modificate în încercarea de a submina instituţii occidentale. Rusia neagă acuzaţiile că s-ar fi implicat în scrutine din alte ţări, cum a fost referendumul din iunie 2016 din Marea Britanie privind Brexit-ul şi alegerile prezidenţiale din SUA din acelaşi an.
În opinia lui Nigel Farage, sub anchetă ar trebui să se afle nu Rusia, ci miliardarul american George Soros, care a finanţat prin fundaţiile sale cu sume importante mai multe grupări din Marea Britanie favorabile UE.
"Este nevoie de o anchetă serioasă cu privire la măsura în care George Soros subminează politica din lumea occidentală", a spus eurodeputatul britanic, conform căruia avem de-a face cu "cea mai mare organizaţie pentru campanii politice din lume şi cea mai mare parte dintre oameni neagă acest fapt".
El a respins de asemenea criticile unor comentatori britanici conform cărora acuzaţiile că Soros ar fi pus la cale o conspiraţie au nuanţe de antisemitism. "Cum? Nu-l putem critica pentru că se întâmplă să vină dintr-un mediu evreiesc? Nu este evreu, este ateu", a mai afirmat Farage.
Un purtător de cuvânt al lui Soros a refuzat să comenteze remarcile lui Nigel Farage, menţionează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l
R.Moldova: Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat joi ratificarea Acordului între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, informează Moldpres. Documentul prevede schimbul de experiență și expertiză, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii
Circa 40 de țări europene își înscriu 'principiile-cheie' de securitate într-o 'cartă'
Aproximativ 40 de țări din 'Europa extinsă', dincolo de Uniunea Europeană, vor defini joi 'principiile-cheie' ale securității lor într-o 'cartă' care va integra de asemenea amenințările 'hibride', informaționale sau împotriva democrației, relatează AFP. În această cartă, care urmează să fie ado














