Plenul PE respinge listele transnaţionale cerute de Macron; numărul europarlamentarilor va scădea şi România va mai primi un loc
Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a respins miercuri ideea ca la următoarele alegeri europarlamentare un anumit număr de eurodeputaţi să fie aleşi pe liste transnaţionale, în locul celor naţionale, idee susţinută mai ales de preşedintele francez Emmanuel Macron, o altă decizie votată de eurodeputaţii fiind reducerea numărului de europarlamentari după Brexit, de la 751 la 705.
'Franţa va continua să apere această idee (a listelor transnaţionale - n.r.) în lunile şi anii care vor urma deoarece va contribui la întărirea democraţiei europene prin crearea de dezbateri privind provocările la nivel european şi nu doar a celor la nivel strict naţional în timpul alegerilor europene', a reacţionat preşedinţia franceză, într-o declaraţie de presă citată de Reuters.
Potrivit AFP, grupul popularilor europeni (PPE), cel mai numeros din PE, se află la originea respingerii propunerii pentru liste cu o circumscripţie europeană unică, concept aprobat totuşi de comisia parlamentară pentru afaceri constituţionale.
Însă conform purtătorului de cuvânt al PPE din această comisie, Gyorgy Schopflin, 'nu există o bază juridică pentru un asemenea experiment', pe care l-a calificat drept un 'proiect promovat de elite'.
La rândul său, grupul francez din PPE şi-a manifestat 'bucuria' faţă eşecul lui Macron, partizanul listelor transnaţionale. 'După foarte contestabila creare a unei circumscripţii unice în Franţa, listele transnaţionale, susţinute cu tot dinadinsul de Emmanuel Macron, ar fi fost un instrument inutil, injust şi neaplicabil', afirmă Franck Proust, şeful delegaţiei franceze din PPE.
În schimb, grupul Verzilor a criticat ceea ce a numit 'vechea şcoală a Europei interguvernamentale'. 'Astăzi, orizontul democraţiei europene se restrânge, încredinţând-o teritoriului Naţiunii', a spus preşedintele acestui grup, Philippe Lamberts.
Plenul PE s-a pronunţat miercuri şi pentru reducerea numărului eurodeputaţilor, astfel că după retragerea Marii Britanii din UE acesta va scădea de la 751 la 705, lăsând loc pentru posibile noi state membre.
Pe lângă reducerea dimensiunii PE de la 751 deputaţi la 705, o redistribuire a locurilor, aprobată de plen miercuri, va crea o rezervă de 46 de locuri din cele 73 vacantate după Brexit.
Unele dintre cele 46 de locuri din rezervă ar putea fi realocate noilor state membre care vor intra în UE, sau păstrate pentru a menţine dimensiuni mai reduse ale instituţiei.
Cele 27 de locuri care au aparţinut Marii Britanii vor fi distribuite între 14 state membre sub-reprezentate pentru a reduce inegalităţile actuale în reprezentarea lor în PE, spun eurodeputaţii. Ei subliniază că această alocare se va aplica doar dacă Marea Britanie se retrage cu adevărat din UE. Altfel aranjamentele actuale rămân valabile.
Propunerea de decizie a Consiliului European a fost aprobată miercuri cu 431 de voturi pentru, 182 împotrivă şi 61 de abţineri.
Conform propunerii avansate, în noua configuraţie a PE România ar urma să primească încă un mandat, astfel că ar avea în legislativul de la Strasbourg 33 de europarlamentari, faţă de 32 în prezent.
'În momentele când democraţia ca sistem este pusă la îndoială, este datoria noastră să reaprindem pasiunea cetăţenilor pentru democraţie. Sper că putem face un pas în direcţia corectă prin aprobarea unei distribuţii a locurilor din PE corecte, obiective, în spiritul tratatelor', a declarat coraportorul Danuta Hübner (PPE).
La rândul său, coraportorul Pedro Silva Pereira (S&D) a declarat că 'acest vot este un pas înainte important pentru democraţia europeană. Noua alocare a locurilor înseamnă că vom reduce numărul total al deputaţilor de la 751 la 705, asigurând că niciun stat membru nu pierde vreun loc. Ţările sub-reprezentate în momentul de faţă vor primi 27 dintre cele 73 de locuri vacantate de retragerea Marii Britanii. Astfel Parlamentul European va deveni o reflecţie mai clară a cetăţenilor pe care îi reprezintă'.
După aprobarea plenului, iniţiativa legislativă va fi supusă deciziei unanime a Consiliului European (şefii de stat şi de guvern din UE), iar apoi se va întoarce în Parlament pentru un vot final. Compoziţia Parlamentului European pentru legislatura 2019 - 2024 este una dintre temele probabile de discuţii între liderii UE în cursul reuniunii informale din februarie. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l
R.Moldova: Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat joi ratificarea Acordului între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, informează Moldpres. Documentul prevede schimbul de experiență și expertiză, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii
Circa 40 de țări europene își înscriu 'principiile-cheie' de securitate într-o 'cartă'
Aproximativ 40 de țări din 'Europa extinsă', dincolo de Uniunea Europeană, vor defini joi 'principiile-cheie' ale securității lor într-o 'cartă' care va integra de asemenea amenințările 'hibride', informaționale sau împotriva democrației, relatează AFP. În această cartă, care urmează să fie ado














