Germania: Liderul social-democraţilor, Martin Schulz, va prelua portofoliul externelor (media)
Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, va prelua portofoliul afacerilor externe în viitorul guvern de la Berlin, potrivit acordului convenit de conservatori şi social-democraţi cu privire la distribuirea portofoliilor în noul executiv, a anunţat miercuri cotidianul german Bild, citat de Reuters.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord asupra formării unui guvern de coaliţie la Berlin. Partidele implicate în negocieri au reuşit să depăşească şi divergenţele asupra reformei sistemului de sănătate şi încadrării contractelor de muncă pe perioadă determinată.
Acordul încă are nevoie de aprobarea celor 464.000 de membri ai SPD, care vor vota online. Mulţi reprezentanţi ai aripii radicale şi ai organizaţiei de tineret ale SPD se opun însă participării la o 'mare coaliţie' alături de conservatori.
După o rundă de tratative de peste 20 de ore, social-democraţii germani - care au participat la o 'mare coaliţie' cu blocul conservator şi în perioada 2013-2017 - au reuşit să păstreze funcţia de ministru al muncii şi afacerilor sociale, deşi postul era dorit şi de CSU, conform unor surse apropiate negocierilor. SPD a obţinut şi portofoliul finanţelor, deţinut până acum de CDU, partidul cancelarului Angela Merkel. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful diplomației chineze Wang Yi se va deplasa săptămâna viitoare la sediul ONU și în Canada
Șeful diplomației chineze Wang Yi se va deplasa săptămâna viitoare la sediul ONU de la New York, după care va merge în Canada, transmit Reuters și AFP. Acesta va fi prima vizită în Canada a unui șef al diplomației de la Beijing în ultimii zece ani. Wang Yi, a cărui țară asigură în luna mai președinț
Zelenski anunță atacarea rafinăriei rusești de la Iaroslavl; 4 morți și 35 de răniți într-un atac cu dronă în Lugansk (oficiali ruși)
Forțele ucrainene au atacat o rafinărie rusă de la Iaroslavl, la circa 700 km de frontiera ucraineană, a anunțat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ultima dintr-o serie de lovituri ale Kievului asupra unor instalații petroliere din Rusia, relatează Reuters. 'În special în timpul nopții forțele defensive din Ucrai
Groenlanda: Sute de persoane au manifestat după deschiderea noului sediu al consulatului SUA la Nuuk
Cel puțin 500 de groenlandezi s-au adunat joi seara, după inaugurarea noului sediu al consulatului SUA la Nuuk, pentru a protesta contra ambițiilor președintelui american Donald Trump de a obține controlul asupra insulei Groenlanda, teritoriu autonom danez, transmit Reuters și AFP. Pa pancartele manifestanților, care purtau drapele groenlandez
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane F-35 vor sosi în decurs de câteva ore la baza aeriană poloneză din Lask (nordul Poloniei), pentru a înlocui MiG-urile sovietice îmbătrânite, informează EFE. 'Acesta este un moment foarte
Rubio: Mișcările trupelor americane nu sunt o măsură punitivă la adresa Europei
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că mișcările trupelor americane cu baza în Europa nu constituie o măsură 'punitivă', ci răspund mai degrabă 'angajamentelor globale' ale SUA, informează EFE. 'Statele Unite continuă să aibă angajamente globale pe care trebuie să le îndeplinească în
SUA îndeamnă Mexicul să își intensifice eforturile împotriva terorismului și traficului de droguri
Secretarul pentru securitate internă al SUA, Markwayne Mullin, a declarat că, în cadrul întâlnirii sale de joi cu președinta mexicană, Claudia Sheinbaum, au discutat despre aspecte-cheie între cele două țări, în special necesitatea ca guvernul mexican să își intensifice eforturile împotriva traficanților de droguri, informeaz
Cheltuielile pentru apărare ale Germaniei vor depăși 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul țării pentru apărare în acest an și că e în curs să ajungă la 5%, relatează Reuters. Germania va sugera intensificarea cooperării în domeniul apărării cu Ucraina în scopul de a accelera producția, a mai spus Wade
Kaja Kallas: Acordul UE-Mexic este o 'declarație geopolitică'
Uniunea Europeană și Mexic încearcă să-și extindă cooperarea, în special în lumina numeroaselor crize, cu prilejul primului lor summit bilateral din ultimii zece ani, relatează dpa. UE și Mexic urmează să semneze vineri, după 10 ani de negocieri, o varianta modernizată a acordului lor de comerț și cooperare din 2000. Acordul
Trump salută încheierea emisiunii 'The Late Show': 'Slavă Domnului că în sfârșit a plecat!'
Președintele american Donald Trump a sărbătorit vineri încheierea emisiunii 'The Late Show' - un talk-show prezentat la postul de televiziune CBS de umoristul Stephen Colbert, un critic înverșunat al republicanului - și pe care CBS l-a anulat, informează AFP. 'În sfârșit, Colbert a terminat la CBS. Incredibi
Rutte salută anunțul privind trimiterea de trupe americane, dar avertizează Europa să-și reducă dependența
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat vineri anunțul Statelor Unite că vor trimite în cele din urmă 5.000 de militari în Polonia, dar a insistat că Europa trebuie să continue să se întărească pentru a-și reduce dependența, informează EFE. 'Salut cu satisfacție anunțul (...). Dar să fim clari: calea pe care ne
Pene de curent în regiunea ucraineană Zaporojie, controlată de forțele ruse
În partea controlată de forțele ruse a regiunii Zaporojie din Ucraina s-au raportat vineri pene de curent, a declarat guvernatorul numit de Moscova, Evgheni Balițki, conform ziarului Kommersant preluat de Reuters. Infrastructura vitală funcționează însă normal, a adăugat oficialul, fără a da alte detalii. Vladimir Sa
Marco Rubio li se alătură miniștrilor de externe ai NATO, după ce a criticat din nou unele țări membre
Miniștrii de externe ai NATO își continuă vineri consultările în portul suedez Helsingborg, discuțiile urmând că fie axate pe extinderea capabilităților militare ale Europei, relatează dpa. Secretarul de stat american Marco Rubio, care urmează să se alăture întâlnirii, a repetat criticile asupra aliaților europeni
Karol Nawrocki salută decizia lui Trump de a trimite 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele polonez Karol Nawrocki a salutat vineri decizia anunțată de omologul său american, Donald Trump, de a trimite 5.000 de militari americani în Polonia, în virtutea relației republicanului cu șeful statului polonez, relatează EFE. 'Îi mulțumesc președintelui Statelor Unite, Donald J. Trump, pentru prietenia sa f
Investigația asupra fratelui mai mic al regelui Charles, fostul prinț Andrew, va fi una de durată (poliția britanică)
Investigația poliției britanice asupra lui Andrew Mountbatten-Windsor va fi lungă și complexă, au declarat vineri ofițeri de rang înalt, după arestarea sa la începutul acestui an pentru suspiciune de conduită ilegală în exercitarea funcției publice, o infracțiune care poate include și un comportament sexual inacceptabil, relatează Reuters.
Turcia revocă licența de funcționare pentru o universitate pusă sub sechestru de stat într-o anchetă penală
Turcia a revocat licența de funcționare pentru Universitatea Bilgi din Istanbul, forțând-o practic să-și suspende activitatea, potrivit unei decizii publicate vineri în Gazeta Oficială, după ce universitatea a fost pusă sub sechestru de stat în cadrul unei investigații penale de anul trecut, relatează Reuters. Universitatea B














