SUA: Zeci de raiduri ale poliţiei imigraţiei, în California
Agenţi ai ICE (Immigration and Customs Enforcement), agenţia federală specializată cu expulzarea din SUA a imigranţilor fără acte în regulă, au inspectat 77 de magazine şi birouri în ultimele zile în nordul Californiei pentru a găsi eventuali angajaţi în situaţie ilegală, potrivit unei declaraţii primite de AFP vineri.
Noile controale, în special la San Francisco, Sacramento şi San Jose, demonstrează accelerarea măsurilor poliţieneşti în California, stat care sfidează administraţia Trump şi care s-a proclamat "sanctuar", cu alte cuvinte refuză să coopereze cu ICE pentru a o ajuta în lupta împotriva persoanelor fără acte în regulă.
"Măsurile luate în această săptămână reflectă eforturile accentuate (ale poliţiei imigraţiei) pentru a face aplicată legea care interzice muncitorii ilegali", în scopul de "a proteja locurile de muncă pentru cetăţenii americani sau pentru cei în situaţie legală", se arată în comunicatul ICE.
În 2017, guvernul a derulat 1.360 de controale similare şi a efectuat peste 300 de arestări, în timp ce firmele vizate au fost obligate să plătească 100 de milioane de dolari restituiri de impozite şi amenzi, potrivit ICE care nu a detaliat ce magazine au fost vizate.
"S-a creat multă panică printre oameni", a comentat Mariela Garcia, activistă din partea asociaţiei de ajutoare a imigranţilor Sacred Heart Community Services din San Jose, citată de cotidianul local Mercury News, adăugând că "multe persoane au demisionat" de la locul de muncă din teama de a fi arestaţi.
O purtătoare de cuvânt a oraşului Berkeley, unul dintre cele mai înverşunate împotriva administraţiei Trump, a informat că nu au fost observaţi agenţi ai ICE pe teritoriul localităţii.
În ultimele zile, serviciile americane de imigraţie au adoptat oficial o directivă care le permite poliţiştilor lor să pătrundă direct în tribunalele din Statele Unite pentru a aresta persoanele ale căror acte nu sunt în regulă, în timp ce sălile de judecată erau considerate până în prezent ca "sanctuare" pentru a nu descuraja mărturiile în dosarele criminale.
Luna trecută, agenţi ai ICE au desfăşurat operaţiuni foarte vizibile în peste 100 de magazine locale din vecinătatea lanţului 7-Eleven în toată ţara pentru a-i descuraja pe managerii acestora să angajeze imigranţi ilegali.
Preşedintele american, Donald Trump, a făcut din securitatea frontierelor şi lupta împotriva migraţiei priorităţi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. El a mai promis în repetate rânduri că va construi un zid la graniţa cu Mexicul.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liban: Bilanțul loviturilor israeliene de miercuri a ajuns la 357 de morți și 1.223 de răniți
Loviturile israeliene executate simultan miercuri împotriva Libanului au ucis 357 de persoane, potrivit celui mai recent bilanț anunțat vineri de Ministerul libanez al Sănătății, transmite AFP. Noul bilanț este de '357 de martiri și 1.223 de răniți' a indicat ministerul într-un comunicat, precizând că cifrele nu sunt
Trump spune că Iranul nu are 'nicio altă carte în mână' pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are 'altă carte în mână' pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP. 'Iranienii nu par să își dea seama că nu au nicio carte în mână, în afară de extorcarea pe termen scurt a restului lumii folosind căile ma
VIDEO Kuweitul anunță că mai mulți membri ai Gărzii naționale au fost răniți după un atac cu drone joi
Kuweitul a anunțat vineri că mai mulți membri ai Gărzii naționale au fost răniți, după ce apărarea aeriană a semnalat joi atacuri cu drone, transmite AFP. 'Agresiunea iraniană' a vizat câteva instalații vitale ținând de Garda națională și a răniți câțiva membri, a căror stare este stabilă, a comunicat Ministerul Apără
VIDEO Netanyahu acuză Spania de 'ostilitate' și o exclude din mecanismul de supraveghere a încetării focului în Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat vineri Spania de 'ostilitate' față de țara sa și a anunțat excluderea Madridului din mecanismul internațional de supraveghere a armistițiului în Fâșia Gaza, transmite AFP. 'Spania a ales să fie contra Israelului în mod repetat (...) Cei care atacă statul Israel
Iran: Președintele parlamentului cere încetarea focului în Liban și deblocarea activelor înainte de începerea negocierilor cu SUA
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP. 'Două dintre măsurile asupra cărora părțile s-au pus de acord încă trebuie aplicate: o încetare a focului î
Israel: Netanyahu cere amânarea depoziției sale în procesul în care este acuzat de corupție
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut amânarea depoziției sale în procesul în care este inculpat pentru corupție și care urma să fie reluat în zilele următoare, a declarat avocatul lui Netanyahu într-un document depus vineri la instanță, ce invocă situația actuală de securitate din regiune, transmite Reuters.
Liban: Loviturile israeliene au ucis opt membri ai forțelor de securitate în sudul țării
Loviturile aeriene israeliene au ucis vineri în Liban opt membri ai forțelor de securitate libaneze în orașul Nabatiyeh, din sudul țării, a transmis Agenția națională de informații (Ani, oficială), potrivit AFP. Ani a relatat despre o 'serie de lovituri violente ale aviației' israeliene, dintre care asupra unui birou al Securității statului
Vance spune, la plecarea spre Pakistan, că vrea 'negocieri pozitive' cu Iranul
Vicepreședintele american JD Vance a prevenit Iranul vineri în legătură cu orice tentativă de 'a se juca' cu Washingtonul, declarând însă că speră în 'negocieri pozitive' în Pakistan, transmite AFP. 'Așa cum a spus președintele Statelor Unite, dacă iranienii sunt pregătiți să negocieze de bună-
Rusia: Un fost ministru adjunct al apărării, condamnat la 19 ani de detenție pentru corupție
Un tribunal militar rus l-a condamnat vineri pe un fost ministru adjunct al apărării, Pavel Popov, la 19 ani de închisoare pentru corupție, a relatat agenția RIA, potrivit Reuters. Aceasta este cea mai aspră sentință de până acum într-o serie de cazuri similare din cele mai înalte eșaloane ale ierarhiei militare ruse.
Trimisul special al Kremlinului, în vizită în SUA pentru discuții înainte ca relaxarea sancțiunilor petroliere să expire
Trimisul special al Kremlinului, Kirill Dmitriev, s-a deplasat în Statele Unite pentru discuții cu puțin timp înainte de expirarea unei relaxări temporare a sancțiunilor SUA asupra petrolului rusesc, transmite vineri dpa. 'Kirill Dmitriev conduce un grup pe probleme economice și continuă munca în cadrul acestui grup',
NATO este 'în interesul Americii', spune Starmer după criticile lui Trump
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este 'în interesul Americii', după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP. 'NATO ne-a permis să rămânem în securitate mult mai mult decât am fi f
Controale noi la frontierele UE: 27.000 de refuzuri de intrare din octombrie anul trecut
Unui număr de peste 27.000 de persoane li s-a refuzat dreptul de intrare în UE - 700 dintre acestea fiind considerate o amenințare la adresa securității - de la implementarea progresivă, în octombrie anul trecut, a unui nou sistem de control al frontierelor Uniunii, a anunțat vineri Comisia Europeană, potrivit AFP. 'De la intro
Emmanuel Macron a stat de vorbă timp de o oră cu Papa Leon al XIV-lea
Președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit vineri cu Papa Leon al XIV-lea la Vatican, la aproape un an după alegerea papei american, relatează AFP. Foto: (c) VATICAN MEDIA HANDOUT/EPA Însoțit de soția sa, B
Regele Cambodgiei a anunțat că suferă de cancer la prostată
Regele Norodom Sihamoni al Cambodgiei a anunțat vineri că suferă de cancer la prostată și va fi tratat la un spital din Beijing, în China, unde a fost diagnosticat, informează AFP și Reuters. 'Medicii mi-au cerut să rămân în spital pentru tratament și să am grijă de sănătatea mea pentru o perioadă de una până la dou
Alegeri legislative în Ungaria: Viktor Orban acuză opoziția că s-a organizat pentru a perturba votul
Prim-ministrul ungar Viktor Orban și-a acuzat vineri 'adversarii', cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o 'tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar', relatează AFP și MTI. Aceștia 'conspiră














