Deputaţii germani au adoptat o lege ce restrânge reîntregirea familială pentru refugiaţi
Deputaţii germani au adoptat joi o lege ce restrânge reîntregirea familială pentru refugiaţi, condiţie pentru a forma un guvern de coaliţie între conservatori şi social-democraţi, după luni de complicaţii postelectorale, informează AFP şi dpa.
Adoptată cu 376 de voturi pentru şi 298 împotrivă, textul prelungeşte până la 31 iulie un moratoriu în vigoare de la începutul lui 2016 cu privire la reîntregirea familială pentru refugiaţii numiţi 'subsidiari', o categorie ce numără sute de mii de persoane, cu un statut de protecţie temporar şi în special sirieni ce fug din calea războiului.
Începând cu 1 august, 1.000 de persoane vor fi autorizate în fiecare lună să imigreze în Germania în cadrul reîntregirii familiale, cotă ce nu include 'cazurile de urgenţă'.
Ministrul de interne al Germaniei, Thomas de Maiziere, a susţinut joi, în parlamentul federal, planurile Berlinului de a restricţiona reîntregirile familiilor de refugiaţi care trăiesc pe teritoriul german.
'La finalul unei dezbateri dificile, avem nevoie de rezultate, pentru că este vorba de fiinţe umane. Iar rezultatul nostru, compromisul nostru este în acelaşi timp plin de umanitate şi responsabilitate, integrare şi limitare, dar şi de generozitate şi realism', a declarat De Maiziere în faţa parlamentarilor germani.
'Unii idealişti cred că reglementarea este prea strictă. Da, acesta este un compromis', a declarat De Maiziere, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Angela Merkel.
El a recunoscut totodată că CDU-CSU şi SPD au stabilit priorităţi diferite în gestionarea problemei privind reîntregirile familiale. Conservatorii Angelei Merkel cereau la început o îngheţare totală a reîntregirilor familiale, în timp ce social-democraţii doreau o mare generozitate.
'Trebuie să fim pregătiţi să acceptăm compromisul', a mai spus Thomas de Maiziere.
Însă acest compromis ridică un obstacol important în negocierile pentru formarea unui guvern de coaliţie sub conducerea Angelei Merkel, la peste patru luni după legislativele care au lăsat Germania fără o majoritate evidentă.
Legea trebuie să fie votată şi de Bundesrat, camera superioară a parlamentului, însă este vorba de o formalitate.
La rândul său, partidul de extremă dreapta AfD, care a avut parte de o intrare istorică şi răsunătoare în camera deputaţilor după alegerile din 24 septembrie, a criticat textul adoptat joi.
'Considerăm că reîntregirea familială nu trebuie să aibă loc în ţara noastră, ci în zone protejate, în Siria (de exemplu) care este în mare parte pacificată', a declarat deputatul Christian Wirth, denunţând un proiect european de 'înlocuire' a populaţiei continentului prin migranţi arabi şi africani.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l
R.Moldova: Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat joi ratificarea Acordului între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, informează Moldpres. Documentul prevede schimbul de experiență și expertiză, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii














