Polonia: Sistemul judiciar este mai obiectiv şi mai eficient după reformă, afirmă premierul Morawiecki

Sistemul judiciar din Polonia este mai obiectiv şi mai eficient după reformă, a estimat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki, care s-a referit la lansarea, în decembrie anul trecut, a procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona de către Comisia Europeană contra Varşoviei, transmite agenţia de presă PAP.
Printre măsurile adoptate se numără cele referitoare la Curtea Supremă a Poloniei (SN). De asemenea, Comisia Europeană solicită modificări ale legii privind Consiliul Naţional al Magistraturii polonez (KRS).
''Astăzi, noi cheltuim de trei ori mai mult pentru sistemul judiciar, în legătură cu bugetul, decât media europeană. Dacă am fi mai mult sau mai puţin la nivelul (mediei) UE, am economisi aproape 3-4 miliarde de zloţi (720-950 milioane euro) anual din cei 8 miliarde de zloţi (1,9 miliarde euro) cheltuiţi pentru sistemul de justiţie. Iată de ce reforma este atât de necesară'', a explicat şeful executivului polonez.
Morawiecki a remarcat că reformele din sistemului judiciar polonez sunt în mare măsură bazate pe ''soluţii deja existente în Uniunea Europeană''.
''În acelaşi timp, am răspuns deja anumitor apeluri şi riscuri limitate evidenţiate de UE şi cred că acesta este un aspect care nu a fost apreciat şi observat în mod adecvat de Comisie'', a subliniat premierul Poloniei.
Comisia Europeană a anunţat la 20 decembrie lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.
Într-o primă fază, precum cea iniţiată de executivul comunitar în 20 decembrie, articolul 7 permite ''a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).
AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut duminică Statelor Unite să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori, declarație făcută în urma raidurilor din Los Angeles în cursul cărora, a confirmat ea, au fost arestați 35 de mexicani, relatează AFP. 'Mexicanii care locuiesc în Statele Unite sunt (...) bărbați și
VIDEO/#Ucraina : Zelenski acuză Rusia de joc 'murdar și politic' în privința schimbului de prizonieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP. 'Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic', a decl
Armata israeliană confirmă identificarea cadavrului unui lider Hamas, Mohammed Sinwar, în Gaza
Armata israeliană a confirmat că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, lider al Hamas în Fâșia Gaza ucis pe 13 mai într-un atac lansat pe teritoriul palestinian, unde Israelul se află în război cu mișcarea islamistă palestiniană, relatează AFP. 'În urma unui proces de identificare, se confirmă acum că trup
Franța: Macron consideră că 'punerea la îndoială' a priorității acordate climei este o 'greșeală uriașă'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), 'greșeala uriașă' a celor care, inclusiv în Franța, vor să conteste 'prioritatea acordată climei în dezbaterea publică', relatează AFP. 'Reducerea (fondurilor pentru știință),
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă
#Ucraina anunță schimbul de prizonieri cu Rusia pentru 'săptămâna viitoare'
Ucraina a anunțat că schimbul cu Rusia de prizonieri și cadavre ale soldaților uciși, programat pentru acest weekend, va avea loc 'săptămâna viitoare', după ce Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP. 'Începerea operațiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocie
Ministrul apărării israelian către Greta Thunberg: Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg și pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertății, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană, informează EFE.
JD Vance dezminte că Trump ar figura pe 'lista lui Jeffrey Epstein': Nu a făcut nimic rău
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat susținerea pentru președintele Donald Trump în contextul acuzațiilor aduse împotriva acestuia joi de către miliardarul Elon Musk, care a susținut că Trump ar apărea pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, informează EFE. 'În primul rând, cu siguranță nu. Donald
Președintele Lituaniei îl critică pe cancelarul german Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eșecul liderilor occidentali de a da curs amenințărilor cu sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa. Comentând dacă șeful executivului german Friedrich Merz a subminat credibilitatea E
Rusia așteaptă ca #Ucraina să-și confirme disponibilitatea de a accepta cadavrele soldaților căzuți
Rusia așteaptă ca Ucraina să confirme că va primi cadavrele soldaților ucraineni uciși în luptă, în conformitate cu ceea ce s-a convenit la ultima rundă de negocieri de la Istanbul, a declarat duminică adjunctul ministrului apărării rus, general-locotenent Aleksandr Fomin, informează EFE. 'Așteptăm confirmarea oficială din part
Armata rusă anunță un atac asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk
Armata rusă a anunțat duminica aceasta că desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, la granița cu regiunea Donețk, o premieră în mai bine de trei ani de conflict, informează AFP. 'Unități ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și își continuă ofensiva pe
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
SUA consideră că răspunsul Moscovei la distrugerea bombardierelor strategice ruse de către #Ucraina încă nu s-a materializat
Statele Unite consideră că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin cu represalii împotriva Ucrainei după distrugerea de către Kiev a unor bombardiere strategice ale Rusiei nu s-a produs încă în mod serios și că este probabil să ia forma unui atac semnificativ, în mai multe direcții, au declarat oficiali americani pentru Reuters.
O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene
Fabrica de azot și amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbușirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE. 'Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile ina